Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia promite la export T-14 Armata. Tancul pe care militarii ruşi încă îl aşteaptă
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Tancul principal de luptă rusesc T-14 Armata își va face debutul internațional la cea de-a 15-a ediție a Expoziției și Conferinței Internaționale de Apărare (IDEX), care va avea loc la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, în perioada 21-25 februarie.

Publicaţia Defence-Blog precizează că la expoziţia de tehnică militară IDEX vor fi prezentate, atât tancul T-14, cât şi vehiculul de luptă T-15, ambele construite pe platforma Armată. Sursa citată precizează că aceste două vehicule militare nu vor fi prezentat fizica – în mărime naturală – din cauza problemelor logistice care decurg că urma a restricţiilor impuse de pandemia COVID-2019.

Cu alte cuvinte, ruşii vor prezenta, cel mai probabil nişte machete alte tancului T-14 Armata, dar şi ale vehiculului de luptă T-15.

Publicaţia Defense World precizează că întreprinderea rusă de stat pentru exportul de arme, Rosoboronexport va prezenta versiunea modernizată a tancului Armata la IDEX-21. Va fi prima dată când tancul T-14 Armata va fi prezentat la o expoziţie militară din străinătate, a informat presa rusă.

Anul trecut, în august, experții ruși au declarat că intenționează să echipeze cele mai noi tancuri T-14 Armata cu o nouă turelă fără pilot pe care să se instaleze un tun de 152 mm (tancul are în prezent un tun de 125 mm).

De reamintit că, la începutul lunii iulie 2020, ministrul industriei și comerțului din Rusia, Denis Manturov, a declarat în aprilie că Rusia intenționează să înceapă să lucreze cu clienții străini, interesaţi de tancul Armata, în 2021 și că primise deja mai multe cereri, dar fără să menţioneze ce state sunt interesate să achiziţioneze acest nou tanc.

 

T-14 Armata, un tanc construit pe promisiuni. Militarii ruşi încă îl aşteaptă

 

Sfârşitul anului 2020 a avenit pentru militarii ruşi cu încă o promisiune, alta dintr-un şir lung de promisiuni, despre termenul de livrare al tancurilor T-14 Armata. 

Șeful companiei de stat ruse Rostec, Serghei Chemezov, a decis să le mai facă militarilor ruşi o ultimă promisiune pe anul 2020, declarând pentru agenţia de presă TASS că un prim lot de tancuri T-14 Armata va fi livrat în anul 2021. Chemezov a uitat atunci, însă, să le spună militarilor ruşi şi când în 2021 vor primi tancurile promise din 2015 şi până azi.

Șeful Rostec, Serghei Chemezov, nu doar a precizat pentru TASS că livrările de tancuri T-14 Armata către Forţele Armate Ruse vor începe în 2021, ci şi ca tancul Armata este ,,cu siguranță cel mai bun tanc din lume’’. Cum poate T-14 Armata să fie cel mai bun tanc din lume fără ca măcar să fi fost testat în luptă, doar Chemezov ne poate lămuri.

,,În viitor, acest vehicul va fi noul tanc principal al armatei ruse ”, a spus, la momentul respectiv, Chemezov pentru TASS.


Să vinzi tehnică militară pe care nici tu nu o ai, asta da comerţ cu armament
 

Paradoxal sau nu, militarii ruşi nu au suficiente tancuri T-14 Armata pentru nevoile lor, dar şeful Rostec a ţinut să reamintească că noul tanc rus a primit recent aprobarea pentru export, iar agenția guvernamentală rusă de export de echipamente militare Rosoboronexport pregăteşte oferte de vânzare pentru potențiali cumpărători. În vara acestui an, Dmitri Șugaiev, șeful Serviciului Federal de Cooperare Militară și Tehnică, a declarat presei din Serbia, cu foarte mare entuziasm, că Federația Rusă a început promovarea tancurilor T-14 Armata, deoarece intenţionează ca acestea să fie vândute către parteneri externi. 

 

Tancuri T-14 şi un lung şir de promisiuni
 

La începutul anului 2020, Alexander Potapov, directorul executiv al companiei Uralvagonzavod, a declarat într-un interviu acordat presei din Rusia că livrările tancurilor T-14 Armata vor începe în cursul anului. De precizat că astfel de anunțuri şi promisiuni au tot fost în ultimii ani, primele livrări fiind programate în 2018.

DefenseRomania a scris încă de la începutul anului 2020 că Forţele Armate ale Rusiei nu au primit primul lot de 12 tancuri principale de luptă T-14 Armata. Mai mult, primele nouă tancuri ar fi trebuit să fie livrate armatei Federaţiei Ruse până sfârşitul anului 2018.

Primele nouă tancuri T-14 Armata trebuiau să fie livrate armatei Federaţiei Ruse până sfârşitul anului 2018. În realitate, acest lucru nu s-a întâmplat, obiectivul urmând a fi îndeplinit în anul 2019. Dar, cum probabil era de aşteptat, tancul 14 Armata a întârziat să apară şi în anul 2019. Ba chiar la sfârşitul anului, în luna noiembrie, Chemezov a precizat tare şi răspicat, că livrarea primului lot de nouă tancuri, ar putea avea loc la începutul anului 2020. Deci, surpriză, tot șeful Rostec este pus în postura de a le transmite militarilor ruşi ca mai trebuie să aştepte. Oare cât?

Citeşte şi: A testat Rusia cu adevărat T-14 Armata în Siria? Un expert militar rus spune că e doar o 'poveste frumoasă'

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a semnat, în anul 2018, un contract cu uzina Uralvagonzavod pentru livrarea a 132 tancuri T-14 și a vehiculelor de luptă T-15 pentru infanterie. La semnarea contractului Şoigu a declarat că toate cele 132 tancuri şi vehicule construite pe platforma Armată vor fi livrate până în 2021. Suntem în anul 2021 şi militarii ruşi nici măcar nu au primit primul lot, dar minte toată comanda.

Producția de tancuri și vehicule de luptă bazate pe cea mai nouă platformă de luptă Armată, în cadrul unui contract semnat cu ministerul rus al Apărării în urmă cu câțiva ani, este în curs de desfăşurare, declara la începutul lunii august, Denis Manturov, ministrul Industriei și Comerțului din Federația Rusă.

,,Da, procesul de producţie este în desfăşurare", a spus ministrul, răspunzând la o întrebare dacă producția acestor vehicule blindate a început în Rusia.

Aşa cum reiese din declaraţiile pe care Denis Manturov, nu se face niciun fel de precizare la perioada de timp când primele tancuri și vehicule de luptă bazate platforma Armată vor ajunge la Forţele Armate Ruse, dar cu toate acestea, oficialul rus a menţionat că probleme apărute la motorul care propulsează platforma Armată, au fost rezolvate.

 

Militarii ruşi nu au tancuri T-14 Armata, dar vor fi instruiţi să le opereze
 

Ministerul rus al Apărării vrea ca mai mulţi militari ruşi să intre într-un program de pregătire pentru a putea opera vehicule militare bazate pe platforma Armată, T-14 şi T-15.  

Primii cadeți vor fi înscriși începând cu anul 2021 și vor absolvi cursul de formare pentru comandant de pluton al tancurilor T-14. Surse din Ministerul rus al Apărării au declarat, pe 28 septembrie, pentru cotidianul Izvestia, că s-a decis înscrierea mai multor cadeţi în școlile de tancuri pentru urmarea unui curs de pregătire pentru operarea vehiculelor militare bazate pe platforma Armată.

Prima înscriere este planificată pentru anul viitor, deși calendarul poate fi modificat. Prima înscriere este programată în anul 2021, cu toate acestea, data se poate schimba. Două școli vor pregăti viitorii ofițeri. La Şcoala Militară de Ofiţeri de Tancuri din Kazan, militarii ruşi vor urma cursul de formare pentru comandant de pluton al tancurilor T-14, iar în cadrul Omsk Armour Engineering Institute vor fi pregătiţi experții în mentenanţă şi repare a vehiculelor militare bazate pe platforma Armată. Pregătirea militarilor ruşi va dura patru ani, iar primii absolvenți ai celor două şcoli vor putea începe să opereze pe vehiculele militare din familia Armată, începând cu anul 2025-2026.

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Războiul s-a schimbat ireversibil: Momentul în care o dronă terestră ucraineană „Droid” spulberă un vehicul blindat al armatei ruse (VIDEO)
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
Ce înseamnă să fii considerat încă aliat cheie al SUA pe Flancul Estic al NATO: Polonia a reușit să obțină o flotă de 250 de blindate Stryker la prețul simbolic de un dolar
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață

Ştiri Recomandate

Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
pixel