DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 13 iunie 2025, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
Motivele pentru care SUA și-au făcut un obiectiv prioritar din încheierea unui tratat de cooperare și bună vecinătate între România și Ucraina au fost două.
Pe de o parte, se urmărea obținerea de garanții internaționale pentru independența, securitatea și integralitatea teritorială a Ucrainei, astfel încât desprinderea sa de Rusia să devină totală și ireversibilă. În această privință ideea călăuzitoare era aceea a lui Zbigniew Brzezinski, care spusese că „fără Ucraina, Rusia este o mare putere, dar împreună cu Ucraina este un imperiu”. României i se cerea, așadar, să contribuie la evitarea renașterii imperiului / imperialismului rus.
Pe de altă parte, Washingtonul dorea să se realizeze un intermarium, respectiv o punte între Marea Baltică și Marea Mediterană, care să reprezinte coronamentul unui baraj ridicat atât în calea unei eventuale expansiuni (nu neapărat în termeni militari) rusești către centrul Europei, dar mai ales în aceea a unei noi alianțe germano-ruse apte a uni Europa occidentală cu lumea ruso-asiatică într-un mare spațiu euro-asiatic opus celui euro-atlantic. În acest sens America urmărea, altminteri la întâlnire cu viziunea diplomației române a anului 1997, crearea unei trilaterale formate din România, Ucraina și Polonia (membră a Grupului de la Viszegrád). Bucureștiul intenționa să o extindă apoi până în Turcia și Grecia, motiv pentru care „spate în spate” cu trilaterala România-Bulgaria-Grecia, inițiase și trilaterala România-Bulgaria-Turcia; pe vremea aceea Ankara fiind un aliat vital și un partener strategic al Washingtonului. Această „inserare utilă”, reciproc avantajoasă, a României în strategia est-europeană a SUA – în 1997 am declarat că „România preferă să devină membru al NATO ca partener al SUA, iar nu să devină partener al SUA ca membru al NATO” – nu se putea realiza fără tratatul cu Ucraina.
Nimic din această abordare nu putea fi, însă, pe placul Moscovei.
Este adevărat că, prin Memorandumul de la Budapesta – de fapt un tratat internațional încheiat pe 5 decembrie 1994, la Budapesta, între Ucraina, SUA, Rusia și Marea Britanie – Rusia se angajase, alături de semnatarii occidentali ai documentului, ca, în schimbul predării armelor nucleare moștenite de la URSS, Ucrainei să i se garanteze independența, suveranitatea și integritatea teritorială (frontierele), în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki (1975). Nu trebuie uitat însă că în acel moment, Rusia acceptase dezintegrarea URSS, înțelegând că în compensație i se va permite integrarea în structurile occidentale (în special cele vest europene), sens în care Mihail Gorbaciov, cu anticiparea unei ordini mondiale dezideologizate, vorbise deja despre „casa comună europeană”. De asemenea, tot atunci, Rusia spera ca angajamentele blocului euro-atlantic de a nu profita de retragerea URSS din Europa centrală și orientală pentru a se extinde spre est, apropiindu-se amenințător de granițele sale, vor fi respectate. Era o vreme în care, la fel ca după războiul Crimeii (1856), Moscova răspundea celor ce îi aminteau că ar fi învinsul Războiului rece, cu cuvintele prințului Gorceakov: „Rusia nu se ofensează; Rusia se asociază.”
Aceasta nu a însemnat că Moscova a fost naivă și nu și-a păstrat propriile rezerve și propriile cărți de jucat la nevoie. Una dintre acestea a fost amânarea încheierii unui tratat bilateral ruso-ucrainean prin care să fie fixată consensual frontiera comună, iar alta asigurarea unui statut de regiune autonomă Crimeii, împreună cu concesionarea portului Sevastopol, de folosit ca bază a flotei ruse din Marea Neagră. Lor li se adaugă menținerea armatei 14 în Transnistria și amorsarea războiului de secesiune transnistrean, ca niște ghimpi strategici în coasta Ucrainei.
Merită menționat că, spre deosebire de frontiera româno-ucraineană, care fusese frontiera internațională a URSS și cu acest titlul era deja recunoscută în relațiile internaționale, frontiera ruso-ucraineană reprezenta o fostă frontieră internă (administrativă) care abia de acum urma să primească statut internațional.
Așa stând lucrurile, Rusia ar fi preferat ca tratatul de bază româno-ucrainean să se încheie după încheierea celor ruso-ucrainean și ruso-român, astfel încât Moscova să nu rămână singură a se lupta cu Kievul și să poată păstra deschisă problema frontierelor ucrainene nu numai la estul, ci și la vestul Ucrainei; ceea ce i-ar fi asigurat o forță de negociere sporită și ar fi împărțit la doi presiunea occidentală pro-ucraineană. În plus, desigur, diplomația rusă înțelegea că fără tratatul româno-ucrainean, proiectul noului „coridor Curzon” sau al noului intermarium al lui Pilsudski, de la Baltica la Marea Neagră, susținut de SUA și căruia îi fusese totdeauna ostilă, rămânea o utopie.
Tratatul politic de bază dintre România și Ucraina a fost, după cum se vede, unul dintre primele motive de divergență între Casa Albă și Kremlin, făcând din România unul dintre primele câmpuri de luptă între SUA și Rusia, după dispariția ordinii mondiale bipolare.
Era firesc, în condițiile unei asemenea mize, ca protagoniștii globali să își pună la bătaie toate mijloacele pentru a câștiga partida. În acest context, s-a produs și o falie în rândul istoricilor români, Florin Constantiniu apreciind că România ar trebui să se apropie de Rusia, iar nu de Ucraina, pentru ca împreună cu cea dintâi să îi amputeze celei din urmă teritoriile asupra căreia fiecare deținea așa zise „drepturi istorice” (sintagmă romantică fără nici o acoperire juridică, căci istoria nu dă drepturi, ci numai lecții), în timp ce Dinu Giurescu milita pentru normalizarea raporturilor româno-ucrainene ca o modalitate pentru scoaterea României din carantina impusă ei de puterile / democrațiile euro-atlantice. Această dispută a fost întreținută abil până astăzi, când se urmărește reîncălzirea ei în condițiile evoluțiilor din Ucraina; evoluții sugerând un posibil partaj.
Cât privește Germania, poziția sa față de Ucraina a fost mereu ambivalentă, reflectând și ambivalența poziției față de Rusia.
Pe de o parte, Berlinul nu dorea să lase Ucraina pe orbita Moscovei. Pe de altă parte, nu dorea nici preluarea ei pe propria orbită (a se vedea integrarea în Europa germană) întrucât era prea mare, prea naționalistă, prea anarhică, prea conflictuală, prea coruptă și prea vulnerabilă sub aspect economic, în ciuda resurselor naturale remarcabile, spre a o putea domina.
În același timp, Germania știa că nu poate domina continentul european fără sprijinul Rusiei, tot așa cum Rusia știa că nu poate domina oceanul planetar fără sprijinul Germaniei. Cimentarea unui pact germano-rus nu putea fi, însă, concepută, fără un partaj al Mittel Europei, ceea ce era dificil dacă aici se găseau state prea întinse (precum Ucraina) sau structuri de rezistență regionale autonome (precum trilaterala România-Ucraina-Polonia). Iată de ce, deși în anul 1997, relația Berlinului cu Bucureștiul era bună, concepția românească asupra raporturilor cu Ucraina era privită cu rezervă și îngrijorare. Faptul este confirmat de minuțiozitatea cu care Germania a demolat (și cu sprijinul politicienilor români), cu începere din 1998, tot ce construise anterior România în Europa centrală, de est și de sud-est (inclusiv în relațiile cu Ucraina și Republica Moldova).
În anii 2000, Germania a încurajat orientarea pro-europeană a Ucrainei și ieșirea de sub tutela Moscovei, dar i-a dat o lovitură economică teribilă, cu efecte politice devastatoare, prin construirea gazoductului North Stream, care permite tranzitarea gazului rusesc prin Marea Baltică, ocolind Ucraina.
Germania a pledat pentru încheierea Acordului de asociere și liber schimb între UE și Ucraina, dar când Președintele Victor Ianukovici a solicitat un credit nerambursabil (de câteva zeci de milioane de euro) pentru a acoperi costurile sociale ale ruperii vechilor legături economice cu Rusia și ale racordării la piața internă europeană (uniunea economică și monetară europeană), Berlinul nu numai că a determinat refuzul, dar, într-o „originală” înțelegere a „statului de drept”, i-a cerut să intervină în justiție pentru a impune schimbarea unei decizii de condamnare a fostului premier Iulia Timoșenko, acuzată de deturnare de fonduri. Faptul că la Summitul Parteneriatului estic de la Vilnius, în 2013, Ucraina nu a semnat amintitul acord, deși oficial a fost pus în contul Președintelui Ianukovici, a fost, în realitate, rezultatul politicii duplicitare a Berlinului, care l-a adus pe șeful statului ucrainean în situația de a se retrage formal de la semnare pentru a păstra cel puțin o relație funcțională cu Moscova.
Dimpotrivă, deși la vedere Germania a suflat vânt în pânzele „revoluțiilor portocalii” din 2004 și 2014, declarând că vede în ele acte cu caracter democratic și de demnitate națională, în culise a pledat pentru coabitarea opoziției, etichetată ca pro-occidentală, cu guvernul, etichetat ca pro-rus. Acordul realizat în 2014, prin bunele oficii ale UE, între Președintele Ianukovici și guvernul Partidului Regiunilor, pe de o parte, și reprezentanții revoltei din Piața Maidan, pe de altă parte, a durat numai câteva zile întrucât a fost aruncat în aer prin intervenția SUA, desfășurată sub bagheta asistentului Secretarului de Stat, Victoria Nuland; cea care, cu prilejul respectiv, a scandalizat Bruxellesul, trimițând literalmente la origini UE.
Răsturnarea brutală a regimului politic legitim de la Kiev, după ce niște lunetiști suspecți, care, peste ani, s-a stabilit că nu aparțineau forțelor de ordine ucrainene și care au apărut în piață cu circa jumătate de oră înainte de intervenția acestora, au tras în mulțime omorând oameni și inflamând mulțimea, a condus rapid la autodeterminarea Crimeii, urmată de anexarea ei de către Rusia, precum și de izbucnirea războiului de secesiune în Donbasul rusofon. În legătură cu toate acestea Occidentul euro-atlantic fusese avertizat cu mult timp înainte de Președintele Vladimir Putin.
După șapte ani de război civil, în care „pro-occidentalul” Președinte Poroșenko a lăsat să înflorească corupția („prea cinstitul” Președinte Biden știe de ce), oferind victimelor ei anestezicul naționalismului fundamentalist, în timp ce UE a oferit ajutor material doar atât cât țara să supraviețuiască și conflictul cu Rusia și ucrainenii rusofoni să nu se stingă, iar SUA a suflat cât a putut în jeraticul confruntării armate, la Kiev, o nouă conducere populistă încearcă să facă față nu doar crizei geo-strategice, ci și celei economice.
În 2015, la Minsk, președinții Rusiei, Franței și Ucrainei, împreună cu primul ministru al Germaniei au convenit efectuarea unor pași care să ducă la încetarea focului și la soluționarea durabilă a crizei ucrainene pe cale pașnică. Practic nimic din cele stabilite, cu rezerve mentale evidente din capul locului, nu s-a aplicat. Economia cărei țări și calmul cărei societăți pot rezista sub presiunea a șapte ani de război? Iată de ce Ucraina arată azi ca un stat eșuat, în care viața se desfășoară anomic. O asemenea situație conduce, de regulă, către un amestec între statul polițienesc și statul mafiot. Din ea nu se poate ieși decât prin dictatură și internaționalizarea războiului.
În considerarea unor asemenea evoluții, cam tot prin 2015, din câte s-a aflat, Rusia a făcut o ofertă, aparent de nerefuzat, Poloniei, Ungariei și României, de a participa la revizuirea granițelor Ucrainei. Se știe că Polonia a refuzat ritos. Ungaria și România, pare-se, nu au dat nici un răspuns, posibil rezervându-se pentru un moment mai favorabil. Este foarte probabil că un asemenea partaj nu ar fi displăcut Germaniei și Franței care ar fi rămas cu o Ucraină mai mică și mai ușor de gestionat / digerat de către UE.
În acest timp, politologii americani începeau să observe că frontierele Ucrainei, pentru menținerea cărora SUA luptă (desigur, până la ultimul ucrainean), au fost trasate de Hrușciov și se întrebau dacă merită să amâne încercarea de a realiza o antantă cordială ruso-americană, esențială pentru depășirea cu succes a rivalității strategice cu China, de dragul integrității teritoriale a unei foste republici sovietice care nu le mai oferea nici un avantaj strategic evident. Asemenea observații trebuie să fi inspirat apropierea de Rusia încercată de administrația Trump.
Administrația Biden, însă, a revenit, cel puțin din punctul de vedere al retoricii, la escaladarea confruntării cu Rusia, amenințând cu suplimentarea sancțiunilor împotriva Moscovei și încurajând Kievul să acționeze mai robust pentru a pune capăt prin forță conflictului din Malorusia și nu numai. „Crimeea este Ucraina!” – a declarat în acest context Președintele Joe Biden.
Ceea ce se poate citi și în altă cheie. Cu alte cuvinte, dacă Ucraina dispare, în structura teritorială prezentă, dispare și problema Crimeii, ca și cea a Donbasului, înlăturând o barieră psiho-politică importantă din calea acelei apropieri ruso-americane esențială pentru a contrabalansa China în ordinea globală. Or, la o asemenea situație se poate ajunge printr-o confruntare decisivă ucrainiano-rusă provocată de Kiev și purtată prin intermediul secesioniștilor din estul Ucrainei.
Asemenea încurajări, asociate cu presiunile economice, sociale și etno-culturale interne, amplificate de efectele pandemiei Covid 19, atât la nivel național cât și european, anunță decizia Kievului de a se angaja maximal într-o confruntare militară care, neîndoielnic va implica Rusia, oferind o scuză intervenției acesteia pentru „protejarea” ucrainenilor de origine rusă. Este un fenomen normal, cu numeroase precedente.
O astfel de intervenție ar apărea cu atât mai legitimă cu cât și frontiera răsăriteană a Ucrainei ar fi pusă în discuție. Ceea ce s-ar întâmpla dacă România ar ieși din tratatul de bună vecinătate cu Ucraina.
Tratatul respectiv interzice României să procedeze la „acapararea” (adică luarea în stăpânire în mod silnic și necinstit) și „uzurparea” (însușirea frauduloasă) teritoriului ucrainean. Prin ieșirea din tratat România nu ar câștiga absolut nici un drept pe care să nu îl aibă acum (ba, dimpotrivă, ar pierde unele drepturi, cum ar fi acela de a interveni în sprijinul minorității române din Ucraina); singurul „câștig” fiind debarasarea de această obligație.
În consecință, chiar dacă nu ar comite nici un act de agresiune la adresa Ucrainei și nu ar formula explicit nici o revendicare teritorială, simpla renunțare la tratat va fi interpretată ca intenție de a recăpăta libertatea de mișcare necesară pentru promovarea unei politici revizioniste și iredentiste. Și asta ar fi suficient pentru a se afirma că și membrii NATO și UE urmăresc ajustarea frontierelor ucrainene, asemenea Rusiei, atestând ilegitimitatea acestora. De asemenea, gestul Bucureștiului ar putea fi folosit ca o justificare pentru întărirea prezenței militare ruse în Transnistria, cu scopul declarat de a apăra vestul Ucrainei împotriva unor „pretenții exagerate” ale românilor.
Că aceste idei plutesc în aer, este confirmat de discuțiile brusc apărute pe tema denunțării tratatului politic de bază cu Ucraina până la începutul lui iulie 2021. Cică aceasta ar fi o acțiune patriotică prin care se poate reface, cel puțin în parte, România Mare. Minți înfierbântate văd fezabil și dezirabil un fel de Pact Ribbentrop-Molotov, de astă dată încheiat între România și Rusia pentru împărțirea Ucrainei.
Să fi fost puse, oare, în circulație asemenea idei fără contribuția Rusiei, căreia i-ar profita? Iar dacă Rusia le-a sugerat, să o fi făcut fără acordul Germaniei și fără a fi de conivență cu Franța? Dacă Războiul Rece din estul Ucrainei s-ar putea încinge din inițiativa Kievului (instigat de SUA și UE), iar nu a Moscovei, așa cum mulți se așteaptă, implicarea României ar putea fi inspirată direct de aliații occidentali, iar nu de Rusia, precum ar fi unii gata să creadă.
Că o fi una, că o fi alta, intoxicarea opiniei publice românești arată că trebuie să ne așteptăm în perioada următoare la vești cu miros de praf de pușcă venite dinspre Ucraina, precum și la reinflamarea disputelor pe tema tratatului politic de bază româno-ucrainean în România.
Ucraina a ajuns a fi, fără îndoială, „omul bolnav” al Europei de est. Este și vina ei, este și vina lumii. Nu ne putem ascunde după deget pentru a nu observa că așa cum arată teritoriul său astăzi, ea este rezultatul unei inginerii geopolitice de tip sovietic, iar nu al unei dezvoltări naționale organice. Asemenea construcții adesea nu sunt durabile.
De integritatea Ucrainei depinde, însă, în mare măsură, securitatea României. Căci în momentul în care începe jocul cu creionul pe hartă, nimeni nu știe unde se poate opri, iar, pe de altă parte, securitatea este indivizibilă. Insecuritatea unuia atrage și insecuritatea celorlalți; mai ales a vecinilor.
Nu este exclus ca de dragul unei noi arhitecturi de securitate în Europa, protagoniștii (dez)ordinii globale să convină asupra ajustării unor frontiere, corectând efectele unor vechi acte de voluntarism al puterii sovietice, prin care s-a încercat calibrarea istoriei pe calea intervenției forțate în geografia politică. Istoria a mai cunoscut asemenea situații.
Dacă va fi așa, România va trebui să acționeze numai pe temeiul dreptului internațional astfel încât să pună în acord istoria sa cu geografia sa, și tradițiile sale culturale cu interesele sale geostrategice. În acest sens, aplicarea cu bună credință a tratatului său de bună vecinătate și cooperare cu Ucraina, se va dovedi extrem de folositoare. În cazul în care va dori, însă, schimbări de frontieră și recuperarea „teritoriilor cedate fără luptă în 1997” (sic!) pe alte căi decât cele oferite de Actul final de la Helsinki, la care tratatul face ample referiri, bolile Ucrainei riscă să o contamineze, făcând-o victimă colaterală a rivalității celor mari.
Atenție, așadar, la evoluțiile din lunile care vin! Istoria s-a putea să ne dea iarăși întâlnire. Nu trebuie să o ratăm din nou, umblând după năluci și zicându-ne că în politică morala nu contează.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 13 iunie 2025, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
NATO își extinde capacitățile de supraveghere prin satelit pentru a scana suprafețe întinse de teritoriu, permițând alianței să monitorizeze mișcările militare din Ucraina și de la granițele Rusiei cu flancul estic al NATO.
O bornă sumbră și aproape de neconceput a fost atinsă în Ucraina. Potrivit Statului Major al Ucrainei, coroborat de evaluări din ce în ce mai directe ale serviciilor de informații occidentale, pierderile totale ale Rusiei – personal ucis, rănit sau scos din luptă – au depășit pragul de un milion de militari.
Pe malul noroios al Nistrului, într-o fâșie de pământ controlată de separatiști pro-ruși, istoria pare ca vrea sa se repete. Dar nu ca farsă, ci ca o amenințare militară deliberată. Trupele ruse și forțele separatiste locale din Transnistria au decis să „reconstruiască” Operațiunea Iași-Chișinău, ofensiva sovietică din 1944 care a zdrobit frontul germano-român și a dus la ocuparea României de către Armata Roșie.
Tim Cahill, President, Missiles and Fire Control (MFC) for Lockheed Martin Corporation, într-un editorial semnat pentru DefenseRomania, subliniază importanța proiectelor revoluționare din domeniul sistemelor de rachete, pe care gigantul american le dezvoltă pentru U.S. Army și aliații Americii, cu scopul de a ne păstra avantajul în fața adversarilor care dezvoltă și ei cu rapiditate tehnologii emergente. Redăm integral în cele ce urmează textul semnat de Tim Cahill.
Ceasul ticăie pentru NATO, indicând că nu mai avem timp de pierdut în faţa unei Ruşii tot mai agresive. Conform celor mai sumbre avertismente venite de la vârful alianței și din partea serviciilor de informații europene, Rusia se află pe o traiectorie de coliziune directă cu Occidentul, având intenţia de a lansa un atac militar asupra unui stat membru în mai puțin de cinci ani. Iar prima lovitură, menită să testeze dacă Articolul 5 al NATO mai are vreo valoare, s-ar putea să nu vină sub forma unei invazii clasice, cu armate de tancuri, ci a unei operațiuni hibride, insidioase, în statele baltice.
Armata poloneză, aflată în plin proces de reînarmare, unul dintre cele mai ambițioase din istoria recentă a NATO, apasă pe frână într-o direcție și accelerează puternic în alta. Într-o mișcare ce semnalează o maturizare a strategiei sale de achiziții, Varșovia a decis să înghețe planurile de a cumpăra elicoptere S-70 Black Hawk, de fabricație americană, pentru a se concentra pe trei domenii devenite subit critice: elicopterele de instruire, cele de luptă antisubmarin (ASW) pentru marină și cele de transport greu.
Mark Rutte a declarat că Republica Populară Chineză are deja cea mai mare flotă din lume și se concentrează foarte mult pe dezvoltarea arsenalului nuclear.
România va deține trei escadrile de F-16 și, odată cu transferul celor olandeze aflate la Centrul de pregătire de la Baza 86 Aeriană Borcea, unde se antrenează piloți români și ucraineni, numărul va crește de la 49 de avioane F-16 la aproape 70. Dar această chestiune ridică o dezbatere în zona de expertiză. Sunt suficiente în caz de război trei escadrile de F-16? Și ar fi trebuit să se axeze România și pe alte obiective, nu doar numărul de avioane?
În cadrul podcastului Obiectiv EuroAtlantic, realizat de Tudor Curtifan la DefenseRomania, fostul consilier prezidențial pe probleme de securitate națională Iulian Fota a atras atenția că următoarea perioadă e critică pentru România și Europa în ceea ce privește războiul rus de agresiune. Căci dacă Rusia se va aventura să testeze Articolul 5 al NATO o va face în următorii doi ani. De ce? Iulian Fota explică.
Președintele Donald Trump se abține să preseze China pentru a opri sprijinul acordat mașinii de război a Rusiei, concentrându-se pe alte probleme din relația cu cel mai mare rival geopolitic al său, potrivit unor oficiali americani și europeni familiarizați cu situația, precizează Bloomberg.
Un studiu recent, publicat în mai 2025 de influentul think-tank International Institute for Strategic Studies (IISS), intitulat „Defending Europe Without the United States: Costs and Consequences”, trage un semnal de alarmă categoric privind viitorul apărării europene în cazul unei retrageri a sprijinului militar american. Raportul, o analiză detaliată a scenariilor și implicațiilor lunarii unei astfel de decizii, subliniază că statele europene s-ar confrunta cu deficite masive de capacitate și cu costuri financiare astronomice pentru a compensa absența Statelor Unite.
În timp ce Rusia ataca oraşele ucrainene cu rachete, un incident major a avut loc în noaptea de 6 iunie la aeroportul din regiunea rusă Briansk, utilizat exclusiv în scopuri militare de la începutul invaziei ruse. Atacul a declanșat o explozie masivă, urmată de o detonare puternică repetată, indicând distrugerea aviației de transport ruse și a unor depozite de muniții valoroase. Autoritățile ruse au emis anterior avertizări privind un posibil atac cu drone. Zona exploziilor a fost rapid și precis localizată de analiştii OSINT.
„Astăzi am pus bazele unor contacte personale și politic foarte bune și fructuoase”, a declarat cancelarul Germaniei după întâlnirea președintele SUA."Today I laid the foundations for some very good and fruitful personal and political contacts," Germany's chancellor said after the US President.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 6 iunie 2025, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a publicat pe 4 iunie noi imagini detaliate din cadrul operațiunii „Pânza de Păianjen” (Pavutyna), ce ilustrează lovituri spectaculoase cu drone împotriva unor aeronave strategice rusești aflate in unele dintre cele mai importante baze aeriene.
Forțele de Sisteme fără Pilot ale Ucrainei (SBS) au din 3 iunie un nou comandant în persoana lui Robert Brovdi, cunoscut sub porecla ”Maghiar”. Cu o bogată experiență de luptă, Brovdi a anunțat deja schimbări radicale în următoarele trei luni, care au ca scop eficientizarea acțiunilor SBS prin sistematizarea întregului proces de la formarea personalului, logistică, sprijin tehnic până la controlul câmpului de luptă.
În urma unei operațiuni de amploare a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), denumită "Pânza de Păianjen", care a vizat mai multe aerodromuri militare rusești, Federația Rusă depune acum eforturi considerabile pentru a minimiza și ascunde pierderile devastatoare suferite. Operațiunea, care a fost pregătită timp de un an și jumătate, a vizat distrugerea a 41 de bombardiere strategice, inclusiv avioane de tip Tu-160, Tu-95MS, Tu-22M3, aeronave de avertizare timpurie A-50 și avioane de transport militar.
Un raport recent al Comandamentului de Pregătire și Doctrină al Armatei S.U.A. (TRADOC), intitulat „How China Fights in Large-Scale Combat Operations”, oferă o evaluare aprofundată a strategiei militare a Chinei, a conceptelor sale operaționale și a caracteristicilor Forțelor Terestre ale Armatei de Eliberare a Poporului (PLAGF). Analiza subliniază o schimbare semnificativă în abordarea Beijingului față de securitatea globală și proiecția puterii militare.
Belgia se pregătește să finalizeze o comandă pentru alte 21 de avioane de vânătoare F-35A, mărind flota sa totală la 55 de unități. Această decizie, publicată de De Morgen și programată înaintea viitorului summit NATO de la Haga, face parte dintr-un plan de investiții de 36 de miliarde de euro, menit să modernizeze forțele armate ale țării până în 2035. Decizia subliniază angajamentul Belgiei de a atinge standardele Alianței, în special ținta de alocare a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, pe fondul tensiunilor geopolitice cu Rusia.
Pe fondul îndoielilor cu privire la angajamentul SUA față de NATO și față de asigurarea securității europene, Marea Britanie intenționează să își consolideze rolul în cadrul alianței privind descurajarea nucleară. Astfel, prim-ministrul britanic Keir Starmer a anunțat pe 2 iunie că va pune țara în stare de „pregătire de luptă” pentru a răspunde agresiunii ruse în Europa, în timp ce guvernul britanic explorează noi opțiuni, cum ar fi avioanele de vânătoare purtătoare de armament nuclear, ca parte a planurilor de creștere a contribuției nucleare a Londrei la NATO.
Fostul secretar de stat american, Mike Pompeo, consideră că Statele Unite nu au făcut suficient pentru a opri războiul Rusiei și a restabili pacea în Ucraina în 2014. Pompeo, care a condus diplomația americană între 2018 și 2021 în timpul primului mandat al lui Donald Trump, a făcut declarații pe acest subiect în timpul celei de-a doua ediții (31 mai) a Forumului de Securitate a Mării Negre de la Odessa”.
„Prea multe dintre forțele sale au blindajul slab și sunt insuficient înarmate”, precizează un fost director pentru Europa și Rusia în cadrul Consiliului de Securitate Națională al SUA, cu referire la tehnica de luptă folosită de forțele ameicane.
Guvernul britanic dorește să achiziționeze 12 noi submarine nucleare care vor transporta arme convenționale la bord, potrivit unui anunț făcut de Cabinetul prim-ministrului Keir Starmer, duminică seară.
Marea Britanie intră în modul ”pregătire continuă de război” și intenționează să construiască șase fabrici de armament pentru a-și consolida pregătirea militară. Inițial, sunt planificate investiții de 1,5 miliarde de lire sterline (aprox.1,8 miliarde de euro / aprox. 2 miliarde de dolari) în fabricarea de muniții și explozibili.
Iranul își mărește în continuare stocul de uraniu îmbogățit și a ajuns la un nivel apropiat de cel de cel necesar pentru producerea de arme nucleare, se arată în raportul AIEA.
O analiză recentă, pe care Forțele Aeriene ale SUA pentru Europa și Africa (USAFE-AFAFRICA) au solicitat-o instiutului Rand Corporation, arată că o eventuală luptă între NATO și Rusia ar diferi semnificativ de războiul în curs din Ucraina.
Atât Rusia, cât și Ucraina doresc o încetare a focului pentru a încheia cei peste trei ani de lupte, a declarat vineri (30.05.2025) ministrul turc de externe, Hakan Fidan, în timpul unei vizite în Ucraina. Totodată, el a spus că Turcia ar putea organiza o întâlnire între președinții Statelor Unite, Ucrainei și Rusiei în încercarea de a pune capăt războiului. Agenția de presă slovacă TASR a informat despre acest lucru, preluând o știre de la AFP.
Războiul din Ucraina demonstrează încă o dată că purtarea unui conflict presupune costuri uriașe, în comparație cu înarmarea preventivă.
Spre exemplu, Ucraina a cheltuit în primele patru luni ale anului, aproximativ 9,6 miliarde de euro strict pentru nevoile de apărare — o sumă care reprezintă mai mult decât dublul bugetului României pentru Apărare pe anul 2024.
La aceste cheltuieli se adaugă costuri suplimentare de aproape 7 miliarde de euro, reprezentând plăți sociale, beneficii și programe medicale — toate susținute din bugetul de stat al unei țări aflate în război.
Un raport al Agenției de Informații a Apărării (DIA) a Statelor Unite, publicat la 11 mai 2025, avertizează că Beijingul ar putea recurge la operațiuni militare limitate care să vizeze insulele Kinmen și Matsu care se învecinează cu Taiwanul. Aceste mișcări, parte a unei strategii de "feliere", urmăresc să testeze limitele descurajării americane și să erodeze controlul Taipeiului asupra frontierelor sale, fără a declanșa un conflict deschis.
Atacurile intense cu drone și rachete rusești din iunie au provocat un număr record de victime civile în mai bine de trei ani de la invadarea Ucrainei de către Moscova. Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat joi (10.07.2025) despre acest lucru, scrie agenția de presă slovacă TASR, preluând o știre de la AFP.
Pe 26 iunie 2025, la White Sands Missile Range (WSMR), US Army (forțele terestre ale SUA) și Lockheed Martin au efectuat o misiune critică de testare de zbor, demonstrând capabilitatea în evoluție a PAC-3 MSE în cadrul sistemului PATRIOT.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 11 iulie 2025, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a podcastului Obiectiv EuroAtlantic.
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a anunțat oficial, în prima sa apariție publică de la preluarea mandatului, că firma israeliană Rafael a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru furnizarea de sisteme de rachete cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune (SHORAD/VSHORAD) destinate apărării aeriene a României.
Grupul de luptă românesc Getica, parte a Legiunii Internaționale ce operează în Ucraina, a dezvăluit un incident care s-ar fi putut termina tragic petrecut în data de 17 iunie, în apropierea liniei frontului din regiunea Zaporizhia, mai exact în zona Orikhiv. Doi dintre membrii ai eroicei unități românești care ține piept în Ucraina ocupantului rus, au fost la un pas de moarte în timpul unei misiuni de extragere a unei echipe de infanterie aliată, după ce un dispozitiv exploziv improvizat activat de la distanță (remotely activated IED), mai exact o dronă FPV (first-person view) folosită pe post de mină, a fost detonată direct sub motorul vehiculului în care se aflau aceștia.
Parlamentul European a acordat pe 10 iulie votul de încredere președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și celor 26 de comisari europeni aflați sub coordonarea sa. Din cei 720 de europarlamentari, 553 au fost prezenți în sală, 360 au votat în favoarea menținerii încrederii în von der Leyen, 175 au fost împotrivă, iar 18 s-au abținut.
Un grup format din 16 generali americani în retragere, printre care șase foști șefi ai Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA, au apelat la un gest rar pentru un avertisment public fără precedent, printr-o scrisoare către Congresul american, solicitând oprirea planurilor Pentagonului de a reduce drastic achizițiile de avioane F-35A și de a opri programul E-7 Wedgetail AWACS. Scrisoarea, semnată în numele Asociației Forțelor Aeriene și Spațiale (AFA), avertizează că aceste măsuri ar compromite grav capacitatea de descurajare și superioritatea aeriană a SUA într-o perioadă marcată de tensiuni globale și competiție strategică. Mai mult, pune în pericol capacitatea SUA de a învinge într-un ipotetic viitor conflict militar.
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, într-un interviu recent, a declarat că au fost puse în transparență de către Ministerul Apărării Naționale (MApN) două mari licitații: E vorba de înzestrarea cu armament individual de ultimă generație și mașinile de luptă ale infanteriei (MLI). În ambele proceduri va fi o competiție teribilă căci marile companii deja și-au manifestat interesul.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri că există un risc tot mai mare ca Rusia şi China să convină să se coordoneze astfel încât Beijingul să atace Taiwanul, în timp ce Moscova ar lansa o ofensivă împotriva teritoriului Alianţei Atlantice, informează agențiile Agerpres și EFE.
Potrivit portalului Itamilradar.com, în după-amiaza zilei de 09.07.2025, remorcherul Jakob Grebelsky (MB-119) aparținând Forțelor Navale ale Federației Ruse a tranzitat Strâmtoarea Sicilia, îndreptându-se spre est, cu o viteză de aproximativ 11 noduri. Nava a intrat în Marea Mediterană la începutul lunii iulie, împreună cu submarinul Novorossiysk din clasa Kilo.
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au anunţat joi că unul dintre agenţii lor a fost ucis la Kiev, un incident relativ rar în Ucraina.
Președintele american Donald Trump a trimis miercuri o nouă serie de scrisori către șase țări, printre care Republica Moldova, pentru a anunța tarifele vamale suplimentare ce ar urma să se aplice asupra produselor lor care intră în SUA, informează Agerpres și AFP.
În repetate rânduri, președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că războiul ruso-ucrainean nu este al lui, aruncând vina pe fostul președinte, Joe Biden, și chiar pe Barack Obama, acesta din urmă pentru că nu a trimis arme ucrainenilor și pentru că nu a fost trașant la vremea când Rusia anexa Crimeea și o parte din Donbass.
O nouă investigație detaliată relevă o dependență critică a celor mai moderne avioane de luptă rusești de tehnologia occidentală și aliată, expunând lacune semnificative în regimurile de sancțiuni menite să sugrume mașinăria de război a Kremlinului. Conform unui raport publicat de International Partnership for Human Rights (IPHR) și Independent Anti-Corruption Commission (NAKO), aproape toate componentele electronice din avioanele Su-34 și Su-35S provin din țări care au impus sancțiuni Rusiei.
În timp ce unele state membre NATO cu armate mult mai mari dezbat luni de zile livrările de armament, un aliat din Balcani al Ucrainei, Macedoniei de Nord, şi-a donat către Armata ucraineană întreaga sa flotă de tancuri. Dar ceea ce pare un gest de sacrificiu este, în realitate, obiectivul unei transformări complete a forțelor armate ale Macedoniei de Nord, un pariu strategic care ar putea deveni un model pentru națiunile mici din Alianță.
Ucraina a reținut doi cetățeni chinezi pentru presupusa tentativă de a fura secretele celebrului său sistem de rachete Neptun, o acțiune care aruncă o nouă lumină dură asupra rolului ambiguu al Beijingului în război și complică relația diplomatică delicată a Kievului cu puterea globală.
Într-o demonstrație remarcabilă a capacității industriale și a reorientării strategice, linia de producție a tancului principal de luptă K2 Black Panther de la Hyundai Rotem funcționează la capacitate maximă, asamblând peste 10 unități pe lună, exclusiv pentru a onora comenzile Poloniei. Această realocare completă a producției, confirmată de imagini dintr-un trailer documentar publicat de Agenția Media a Apărării din Coreea de Sud (KFN) pe 5 iulie, subliniază importanța critică a contractelor de export pentru baza industrială de apărare a Seulului.
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar și în tot spațiul Schengen, pe o perioadă de 5 ani.
Taiwanul a lansat miercuri cele mai ample exerciții militare din istoria sa, începând cu simulări de atacuri asupra sistemelor de comandă și infrastructurii, în contextul unui posibil scenariu de invazie chineză, au declarat oficiali din domeniul apărării.
Pentru mii de soldați francezi și aliați urmează la Cincu „testul brigăzii” unde Grupul de Luptă condus de Franța va face o demonstrație de proiecție de forță care va implica zeci de tancuri Leclerc și altă tehnică grea. Va fi de asemenea și o provocare logistică a Alianței. E vorba de exercițiul ”Dacial Fall 2025” despre care a vorbit Excelenţa Sa Nicolas Warnery, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Franceze în România, în exclusivitate într-un interviu acordat DefenseRomania.
Agenția franceză pentru achiziții în domeniul apărării (DGA) și Forțele Aeriene Franceze au lansat cu succes, pe 23 iunie, două rachete MICA IR de pe un avion Rafale și un Mirage 2000, împotriva unor baloane aflate la altitudini de peste 20 de kilometri.
Iranul a achiziționat un sistem avansat de apărare aeriană HQ-9B din China. Acestea sunt vești proaste nu doar pentru Israel, ci și pentru Rusia, care pierde din ce în ce mai multe piețe pentru armele sale în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Ineficiența S-300 împotriva avioanelor F-35 forțează Teheranul să-și refacă apărarea cu sisteme antiaeriene chinezești HQ-9. Nici viitorul Su-35 iraniene nu e sigur.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat miercuri Rusia pentru multiple încălcări ale drepturilor omului care au avut loc în urma operaţiunilor desfăşurate din 2014 în regiunea Donbas din Ucraina şi a războiului declanşat în februarie 2022, şi pentru doborârea zborului MH17 în iulie 2014, relatează Agerpres și AFP.
România a preluat miercuri, 9 iulie, comanda Grupului operativ naval pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră (Mine Countermeasures Black Sea Task Group – MCM BS TG), în cadrul unei ceremonii care a avut loc în portul Constanța.
Președintele SUA, Donald Trump, este convins că războiul ruso-ucrainean ar fi fost „foarte scurt”, dar ucrainenii, în primele zile ale invaziei la scară largă, au primit cele mai bune arme americane. El s-a referit la sistemele americane Javelin și a făcut totodată o aluzie care a ridicat multe sprâncene: Vorbind de Ucraina, Trump a lăudat rachetele Tomahawk.
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, a oferit o perspectivă amplă asupra rolului Franței în arhitectura de securitate europeană și euroatlantică, subliniind implicarea activă a Parisului în conturarea direcțiilor strategice ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene. El a vorbit inclusiv de dimensiunea descurajării nucleare.
Finlanda şi Lituania intenţionează să înceapă de anul viitor producţia de mine antipersonal pentru uzul propriu şi pentru a aproviziona şi Ucraina, notează Agerpres.
Rusia a lansat un număr record de 728 de drone şi 13 rachete împotriva Ucrainei în noaptea de marţi spre miercuri, au anunţat miercuri forţele aeriene ucrainene, potrivit agențiilor Agerpres și Reuters.
CNN a publicat o înregistrare audio în care Donald Trump le spunea donatorilor, în campania sa de realegere din luna mai a anului trecut, că, dacă Rusia ar invada Ucraina sau China ar invada Taiwanul, ar bombarda Moscova și Beijingul.
Noul portavion USS John F. Kennedy, al doilea din clasa Ford, va fi o adevărată „bijuterie” pe mare. Nava, a cărei cost e estimat la 13 miliarde de dolari, e a doua după USS Gerald R. Ford, care de altfel dă și numele clasei și care e în prezent cea mai scumpă și modernă navă de luptă construită vreodată. În prezent SUA operează 10 portavioane din vechea clasă Nimitz și unul din clasa Ford ( USS Gerald R. Ford). Toate cele 11 nave sunt portavioane nucleare.
Sistemele antiaeriene franceze Mistral 3, sisteme de tip MANPAD (portabile), sunt printre cele mai performante din lume. România face parte dintr-un grup format din mai multe state europene care achiziționează astfel de sisteme. Doar că în jurul acestui proces de achiziție care urmează să fie parafat au apărut numeroase dezinformări și fake news-uri. Mistral 3 a devenit un subiect de război politic intern și sunt obligatorii câteva precizări în acest sens, lucru pe care l-a făcut și Excelenţa Sa Nicolas Warnery, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Franceze în România, într-un interviu acordat în exclusivitate DefenseRomania.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a purtat discuții cu președintele american Donald Trump pentru a doua oară într-o perioadă scurtă de timp, în timpul vizitei sale în Statele Unite. Subiectele abordate au fost situația din Fâșia Gaza și Iranul.