Motivele pentru care SUA și-au făcut un obiectiv prioritar din încheierea unui tratat de cooperare și bună vecinătate între România și Ucraina au fost două.
Pe de o parte, se urmărea obținerea de garanții internaționale pentru independența, securitatea și integralitatea teritorială a Ucrainei, astfel încât desprinderea sa de Rusia să devină totală și ireversibilă. În această privință ideea călăuzitoare era aceea a lui Zbigniew Brzezinski, care spusese că „fără Ucraina, Rusia este o mare putere, dar împreună cu Ucraina este un imperiu”. României i se cerea, așadar, să contribuie la evitarea renașterii imperiului / imperialismului rus.
Pe de altă parte, Washingtonul dorea să se realizeze un intermarium, respectiv o punte între Marea Baltică și Marea Mediterană, care să reprezinte coronamentul unui baraj ridicat atât în calea unei eventuale expansiuni (nu neapărat în termeni militari) rusești către centrul Europei, dar mai ales în aceea a unei noi alianțe germano-ruse apte a uni Europa occidentală cu lumea ruso-asiatică într-un mare spațiu euro-asiatic opus celui euro-atlantic. În acest sens America urmărea, altminteri la întâlnire cu viziunea diplomației române a anului 1997, crearea unei trilaterale formate din România, Ucraina și Polonia (membră a Grupului de la Viszegrád). Bucureștiul intenționa să o extindă apoi până în Turcia și Grecia, motiv pentru care „spate în spate” cu trilaterala România-Bulgaria-Grecia, inițiase și trilaterala România-Bulgaria-Turcia; pe vremea aceea Ankara fiind un aliat vital și un partener strategic al Washingtonului. Această „inserare utilă”, reciproc avantajoasă, a României în strategia est-europeană a SUA – în 1997 am declarat că „România preferă să devină membru al NATO ca partener al SUA, iar nu să devină partener al SUA ca membru al NATO” – nu se putea realiza fără tratatul cu Ucraina.
Nimic din această abordare nu putea fi, însă, pe placul Moscovei.
Este adevărat că, prin Memorandumul de la Budapesta – de fapt un tratat internațional încheiat pe 5 decembrie 1994, la Budapesta, între Ucraina, SUA, Rusia și Marea Britanie – Rusia se angajase, alături de semnatarii occidentali ai documentului, ca, în schimbul predării armelor nucleare moștenite de la URSS, Ucrainei să i se garanteze independența, suveranitatea și integritatea teritorială (frontierele), în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki (1975). Nu trebuie uitat însă că în acel moment, Rusia acceptase dezintegrarea URSS, înțelegând că în compensație i se va permite integrarea în structurile occidentale (în special cele vest europene), sens în care Mihail Gorbaciov, cu anticiparea unei ordini mondiale dezideologizate, vorbise deja despre „casa comună europeană”. De asemenea, tot atunci, Rusia spera ca angajamentele blocului euro-atlantic de a nu profita de retragerea URSS din Europa centrală și orientală pentru a se extinde spre est, apropiindu-se amenințător de granițele sale, vor fi respectate. Era o vreme în care, la fel ca după războiul Crimeii (1856), Moscova răspundea celor ce îi aminteau că ar fi învinsul Războiului rece, cu cuvintele prințului Gorceakov: „Rusia nu se ofensează; Rusia se asociază.”
Aceasta nu a însemnat că Moscova a fost naivă și nu și-a păstrat propriile rezerve și propriile cărți de jucat la nevoie. Una dintre acestea a fost amânarea încheierii unui tratat bilateral ruso-ucrainean prin care să fie fixată consensual frontiera comună, iar alta asigurarea unui statut de regiune autonomă Crimeii, împreună cu concesionarea portului Sevastopol, de folosit ca bază a flotei ruse din Marea Neagră. Lor li se adaugă menținerea armatei 14 în Transnistria și amorsarea războiului de secesiune transnistrean, ca niște ghimpi strategici în coasta Ucrainei.
Merită menționat că, spre deosebire de frontiera româno-ucraineană, care fusese frontiera internațională a URSS și cu acest titlul era deja recunoscută în relațiile internaționale, frontiera ruso-ucraineană reprezenta o fostă frontieră internă (administrativă) care abia de acum urma să primească statut internațional.
Așa stând lucrurile, Rusia ar fi preferat ca tratatul de bază româno-ucrainean să se încheie după încheierea celor ruso-ucrainean și ruso-român, astfel încât Moscova să nu rămână singură a se lupta cu Kievul și să poată păstra deschisă problema frontierelor ucrainene nu numai la estul, ci și la vestul Ucrainei; ceea ce i-ar fi asigurat o forță de negociere sporită și ar fi împărțit la doi presiunea occidentală pro-ucraineană. În plus, desigur, diplomația rusă înțelegea că fără tratatul româno-ucrainean, proiectul noului „coridor Curzon” sau al noului intermarium al lui Pilsudski, de la Baltica la Marea Neagră, susținut de SUA și căruia îi fusese totdeauna ostilă, rămânea o utopie.
Tratatul politic de bază dintre România și Ucraina a fost, după cum se vede, unul dintre primele motive de divergență între Casa Albă și Kremlin, făcând din România unul dintre primele câmpuri de luptă între SUA și Rusia, după dispariția ordinii mondiale bipolare.
Era firesc, în condițiile unei asemenea mize, ca protagoniștii globali să își pună la bătaie toate mijloacele pentru a câștiga partida. În acest context, s-a produs și o falie în rândul istoricilor români, Florin Constantiniu apreciind că România ar trebui să se apropie de Rusia, iar nu de Ucraina, pentru ca împreună cu cea dintâi să îi amputeze celei din urmă teritoriile asupra căreia fiecare deținea așa zise „drepturi istorice” (sintagmă romantică fără nici o acoperire juridică, căci istoria nu dă drepturi, ci numai lecții), în timp ce Dinu Giurescu milita pentru normalizarea raporturilor româno-ucrainene ca o modalitate pentru scoaterea României din carantina impusă ei de puterile / democrațiile euro-atlantice. Această dispută a fost întreținută abil până astăzi, când se urmărește reîncălzirea ei în condițiile evoluțiilor din Ucraina; evoluții sugerând un posibil partaj.
Cât privește Germania, poziția sa față de Ucraina a fost mereu ambivalentă, reflectând și ambivalența poziției față de Rusia.
Pe de o parte, Berlinul nu dorea să lase Ucraina pe orbita Moscovei. Pe de altă parte, nu dorea nici preluarea ei pe propria orbită (a se vedea integrarea în Europa germană) întrucât era prea mare, prea naționalistă, prea anarhică, prea conflictuală, prea coruptă și prea vulnerabilă sub aspect economic, în ciuda resurselor naturale remarcabile, spre a o putea domina.
În același timp, Germania știa că nu poate domina continentul european fără sprijinul Rusiei, tot așa cum Rusia știa că nu poate domina oceanul planetar fără sprijinul Germaniei. Cimentarea unui pact germano-rus nu putea fi, însă, concepută, fără un partaj al Mittel Europei, ceea ce era dificil dacă aici se găseau state prea întinse (precum Ucraina) sau structuri de rezistență regionale autonome (precum trilaterala România-Ucraina-Polonia). Iată de ce, deși în anul 1997, relația Berlinului cu Bucureștiul era bună, concepția românească asupra raporturilor cu Ucraina era privită cu rezervă și îngrijorare. Faptul este confirmat de minuțiozitatea cu care Germania a demolat (și cu sprijinul politicienilor români), cu începere din 1998, tot ce construise anterior România în Europa centrală, de est și de sud-est (inclusiv în relațiile cu Ucraina și Republica Moldova).
În anii 2000, Germania a încurajat orientarea pro-europeană a Ucrainei și ieșirea de sub tutela Moscovei, dar i-a dat o lovitură economică teribilă, cu efecte politice devastatoare, prin construirea gazoductului North Stream, care permite tranzitarea gazului rusesc prin Marea Baltică, ocolind Ucraina.
Germania a pledat pentru încheierea Acordului de asociere și liber schimb între UE și Ucraina, dar când Președintele Victor Ianukovici a solicitat un credit nerambursabil (de câteva zeci de milioane de euro) pentru a acoperi costurile sociale ale ruperii vechilor legături economice cu Rusia și ale racordării la piața internă europeană (uniunea economică și monetară europeană), Berlinul nu numai că a determinat refuzul, dar, într-o „originală” înțelegere a „statului de drept”, i-a cerut să intervină în justiție pentru a impune schimbarea unei decizii de condamnare a fostului premier Iulia Timoșenko, acuzată de deturnare de fonduri. Faptul că la Summitul Parteneriatului estic de la Vilnius, în 2013, Ucraina nu a semnat amintitul acord, deși oficial a fost pus în contul Președintelui Ianukovici, a fost, în realitate, rezultatul politicii duplicitare a Berlinului, care l-a adus pe șeful statului ucrainean în situația de a se retrage formal de la semnare pentru a păstra cel puțin o relație funcțională cu Moscova.
Dimpotrivă, deși la vedere Germania a suflat vânt în pânzele „revoluțiilor portocalii” din 2004 și 2014, declarând că vede în ele acte cu caracter democratic și de demnitate națională, în culise a pledat pentru coabitarea opoziției, etichetată ca pro-occidentală, cu guvernul, etichetat ca pro-rus. Acordul realizat în 2014, prin bunele oficii ale UE, între Președintele Ianukovici și guvernul Partidului Regiunilor, pe de o parte, și reprezentanții revoltei din Piața Maidan, pe de altă parte, a durat numai câteva zile întrucât a fost aruncat în aer prin intervenția SUA, desfășurată sub bagheta asistentului Secretarului de Stat, Victoria Nuland; cea care, cu prilejul respectiv, a scandalizat Bruxellesul, trimițând literalmente la origini UE.
Răsturnarea brutală a regimului politic legitim de la Kiev, după ce niște lunetiști suspecți, care, peste ani, s-a stabilit că nu aparțineau forțelor de ordine ucrainene și care au apărut în piață cu circa jumătate de oră înainte de intervenția acestora, au tras în mulțime omorând oameni și inflamând mulțimea, a condus rapid la autodeterminarea Crimeii, urmată de anexarea ei de către Rusia, precum și de izbucnirea războiului de secesiune în Donbasul rusofon. În legătură cu toate acestea Occidentul euro-atlantic fusese avertizat cu mult timp înainte de Președintele Vladimir Putin.
După șapte ani de război civil, în care „pro-occidentalul” Președinte Poroșenko a lăsat să înflorească corupția („prea cinstitul” Președinte Biden știe de ce), oferind victimelor ei anestezicul naționalismului fundamentalist, în timp ce UE a oferit ajutor material doar atât cât țara să supraviețuiască și conflictul cu Rusia și ucrainenii rusofoni să nu se stingă, iar SUA a suflat cât a putut în jeraticul confruntării armate, la Kiev, o nouă conducere populistă încearcă să facă față nu doar crizei geo-strategice, ci și celei economice.
În 2015, la Minsk, președinții Rusiei, Franței și Ucrainei, împreună cu primul ministru al Germaniei au convenit efectuarea unor pași care să ducă la încetarea focului și la soluționarea durabilă a crizei ucrainene pe cale pașnică. Practic nimic din cele stabilite, cu rezerve mentale evidente din capul locului, nu s-a aplicat. Economia cărei țări și calmul cărei societăți pot rezista sub presiunea a șapte ani de război? Iată de ce Ucraina arată azi ca un stat eșuat, în care viața se desfășoară anomic. O asemenea situație conduce, de regulă, către un amestec între statul polițienesc și statul mafiot. Din ea nu se poate ieși decât prin dictatură și internaționalizarea războiului.
În considerarea unor asemenea evoluții, cam tot prin 2015, din câte s-a aflat, Rusia a făcut o ofertă, aparent de nerefuzat, Poloniei, Ungariei și României, de a participa la revizuirea granițelor Ucrainei. Se știe că Polonia a refuzat ritos. Ungaria și România, pare-se, nu au dat nici un răspuns, posibil rezervându-se pentru un moment mai favorabil. Este foarte probabil că un asemenea partaj nu ar fi displăcut Germaniei și Franței care ar fi rămas cu o Ucraină mai mică și mai ușor de gestionat / digerat de către UE.
În acest timp, politologii americani începeau să observe că frontierele Ucrainei, pentru menținerea cărora SUA luptă (desigur, până la ultimul ucrainean), au fost trasate de Hrușciov și se întrebau dacă merită să amâne încercarea de a realiza o antantă cordială ruso-americană, esențială pentru depășirea cu succes a rivalității strategice cu China, de dragul integrității teritoriale a unei foste republici sovietice care nu le mai oferea nici un avantaj strategic evident. Asemenea observații trebuie să fi inspirat apropierea de Rusia încercată de administrația Trump.
Administrația Biden, însă, a revenit, cel puțin din punctul de vedere al retoricii, la escaladarea confruntării cu Rusia, amenințând cu suplimentarea sancțiunilor împotriva Moscovei și încurajând Kievul să acționeze mai robust pentru a pune capăt prin forță conflictului din Malorusia și nu numai. „Crimeea este Ucraina!” – a declarat în acest context Președintele Joe Biden.
Ceea ce se poate citi și în altă cheie. Cu alte cuvinte, dacă Ucraina dispare, în structura teritorială prezentă, dispare și problema Crimeii, ca și cea a Donbasului, înlăturând o barieră psiho-politică importantă din calea acelei apropieri ruso-americane esențială pentru a contrabalansa China în ordinea globală. Or, la o asemenea situație se poate ajunge printr-o confruntare decisivă ucrainiano-rusă provocată de Kiev și purtată prin intermediul secesioniștilor din estul Ucrainei.
Asemenea încurajări, asociate cu presiunile economice, sociale și etno-culturale interne, amplificate de efectele pandemiei Covid 19, atât la nivel național cât și european, anunță decizia Kievului de a se angaja maximal într-o confruntare militară care, neîndoielnic va implica Rusia, oferind o scuză intervenției acesteia pentru „protejarea” ucrainenilor de origine rusă. Este un fenomen normal, cu numeroase precedente.
O astfel de intervenție ar apărea cu atât mai legitimă cu cât și frontiera răsăriteană a Ucrainei ar fi pusă în discuție. Ceea ce s-ar întâmpla dacă România ar ieși din tratatul de bună vecinătate cu Ucraina.
Tratatul respectiv interzice României să procedeze la „acapararea” (adică luarea în stăpânire în mod silnic și necinstit) și „uzurparea” (însușirea frauduloasă) teritoriului ucrainean. Prin ieșirea din tratat România nu ar câștiga absolut nici un drept pe care să nu îl aibă acum (ba, dimpotrivă, ar pierde unele drepturi, cum ar fi acela de a interveni în sprijinul minorității române din Ucraina); singurul „câștig” fiind debarasarea de această obligație.
În consecință, chiar dacă nu ar comite nici un act de agresiune la adresa Ucrainei și nu ar formula explicit nici o revendicare teritorială, simpla renunțare la tratat va fi interpretată ca intenție de a recăpăta libertatea de mișcare necesară pentru promovarea unei politici revizioniste și iredentiste. Și asta ar fi suficient pentru a se afirma că și membrii NATO și UE urmăresc ajustarea frontierelor ucrainene, asemenea Rusiei, atestând ilegitimitatea acestora. De asemenea, gestul Bucureștiului ar putea fi folosit ca o justificare pentru întărirea prezenței militare ruse în Transnistria, cu scopul declarat de a apăra vestul Ucrainei împotriva unor „pretenții exagerate” ale românilor.
Că aceste idei plutesc în aer, este confirmat de discuțiile brusc apărute pe tema denunțării tratatului politic de bază cu Ucraina până la începutul lui iulie 2021. Cică aceasta ar fi o acțiune patriotică prin care se poate reface, cel puțin în parte, România Mare. Minți înfierbântate văd fezabil și dezirabil un fel de Pact Ribbentrop-Molotov, de astă dată încheiat între România și Rusia pentru împărțirea Ucrainei.
Să fi fost puse, oare, în circulație asemenea idei fără contribuția Rusiei, căreia i-ar profita? Iar dacă Rusia le-a sugerat, să o fi făcut fără acordul Germaniei și fără a fi de conivență cu Franța? Dacă Războiul Rece din estul Ucrainei s-ar putea încinge din inițiativa Kievului (instigat de SUA și UE), iar nu a Moscovei, așa cum mulți se așteaptă, implicarea României ar putea fi inspirată direct de aliații occidentali, iar nu de Rusia, precum ar fi unii gata să creadă.
Că o fi una, că o fi alta, intoxicarea opiniei publice românești arată că trebuie să ne așteptăm în perioada următoare la vești cu miros de praf de pușcă venite dinspre Ucraina, precum și la reinflamarea disputelor pe tema tratatului politic de bază româno-ucrainean în România.
Ucraina a ajuns a fi, fără îndoială, „omul bolnav” al Europei de est. Este și vina ei, este și vina lumii. Nu ne putem ascunde după deget pentru a nu observa că așa cum arată teritoriul său astăzi, ea este rezultatul unei inginerii geopolitice de tip sovietic, iar nu al unei dezvoltări naționale organice. Asemenea construcții adesea nu sunt durabile.
De integritatea Ucrainei depinde, însă, în mare măsură, securitatea României. Căci în momentul în care începe jocul cu creionul pe hartă, nimeni nu știe unde se poate opri, iar, pe de altă parte, securitatea este indivizibilă. Insecuritatea unuia atrage și insecuritatea celorlalți; mai ales a vecinilor.
Nu este exclus ca de dragul unei noi arhitecturi de securitate în Europa, protagoniștii (dez)ordinii globale să convină asupra ajustării unor frontiere, corectând efectele unor vechi acte de voluntarism al puterii sovietice, prin care s-a încercat calibrarea istoriei pe calea intervenției forțate în geografia politică. Istoria a mai cunoscut asemenea situații.
Dacă va fi așa, România va trebui să acționeze numai pe temeiul dreptului internațional astfel încât să pună în acord istoria sa cu geografia sa, și tradițiile sale culturale cu interesele sale geostrategice. În acest sens, aplicarea cu bună credință a tratatului său de bună vecinătate și cooperare cu Ucraina, se va dovedi extrem de folositoare. În cazul în care va dori, însă, schimbări de frontieră și recuperarea „teritoriilor cedate fără luptă în 1997” (sic!) pe alte căi decât cele oferite de Actul final de la Helsinki, la care tratatul face ample referiri, bolile Ucrainei riscă să o contamineze, făcând-o victimă colaterală a rivalității celor mari.
Atenție, așadar, la evoluțiile din lunile care vin! Istoria s-a putea să ne dea iarăși întâlnire. Nu trebuie să o ratăm din nou, umblând după năluci și zicându-ne că în politică morala nu contează.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat drept „pozitive” recentele remarci ale SUA care sugerează că aderarea Ucrainei la NATO este exclusă, vorbind în cadrul unui briefing organizat pe 21 aprilie, potrivit The Guardian.
Încercările administrației americane de a găsi soluții de compromis pentru încheierea păcii în Ucraina au o aparență pozitivă atunci când sunt privite teoretic și sunt raportate la normalitatea societăților care trăiesc în pace, însă devin total nerealiste și chiar fac mai mult rău evoluției procesului de pace atunci când sunt aduse în planul realității din teren, respectiv al situației concrete dintre Ucraina și Rusia.
China ar fi testat o bombă non-nucleară cu hidrogen, marcând un progres notabil în capacitățile sale militare. Testul a implicat un dispozitiv de 2 kilograme care utilizează hidrură de magneziu, un material solid de stocare a hidrogenului, care, la activare, a produs o minge de foc susținută depășind 1 000 de grade Celsius timp de peste două secunde - de 15 ori mai mult decât exploziile echivalente de TNT.
Viktor Orban se află în cel de-al patrulea mandat consecutiv de prim-ministru al Ungariei. În acest timp, el a desființat mecanismele democratice de control și echilibru, a preluat controlul asupra mass-mediei, societății civile și universităților din țară și a consolidat puterea pentru el și partidul său Fidesz. Rob Schmitz de la Radioul Public Național al SUA (NPR) analizează modul în care dezmembrarea pas cu pas de către Orban a democrației din Ungaria a devenit un punct de fascinație pentru politologii din întreaga lume, inclusiv pentru cei care consiliază administrația Trump.
Făcând un pas îndrăzneț care a făcut vâlvă în spațiul geopolitic european, Andrii Melnik, reprezentantul permanent al Ucrainei la Organizația Națiunilor Unite și fost ambasador în Germania, l-a îndemnat pe viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, să aloce 30 % din aviația militară și din mijloacele terestre ale Bundeswehr către forțele armate ale Ucrainei.
Moscova a anexat Crimeea în 2014 într-o mișcare pe care marea majoritate a comunității internaționale o consideră ilegală.
Analistul de politică externă Ștefan Popescu a atras atenția, într-o ediție specială a podcastului Obiectiv EuroAtlantic moderat de Tudor Curtifan la DefenseRomania, asupra limitelor și implicațiilor reale ale capacităților nucleare franceze în actualul context geopolitic tensionat.
Un pachet de înțelegeri strategice vechi de decenii, care include prezența militarilor americani pe teritoriul statelor aliate din Asia, este pe cale să fie reevaluat din temelii de administrația Trump
Vasile Bănescu, invitat special în podcastul „Obiectiv EuroAtlantic” – o ediție despre credință, propagandă și sensul Învierii în vremuri de război.
O explozie, survenită pe 16 aprilie, a distrus o clădire de la fabrica Northrop Grumman Innovation Systems din Promontory, Utah, unde compania produce motoare cu combustibil solid pentru rachete.
Statul agresor Rusia plănuiește în continuare să lanseze o ofensivă în vară, a scris, pe 15 aprilie, pe Telegram, șeful Centrului ucrainean pentru contracararea dezinformării, Andrii Kovalenko. Declarația sa reia afirmațiile președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit cărora Rusia încearcă să prelungească războiul prin efectuarea cu cinism a unor atacuri în fiecare zi.
Propagandiștii ruși au publicat un material video în care apar operatori de drone FPV care stau întruna dintre clădirile de birouri ale centrului de afaceri Moscow City și coordonează atacuri de la distanţa asupra Ucrainei. Potrivit presei ruse, „o dronă de atac FPV controlată de la Moscova a lovit pentru prima dată o facilitate militara a forțelor armate situată în Ceasiv Iar.
Președintele Donald Trump a promulgat la 9 aprilie o nouă politică menită să revitalizeze industria americană de construcții navale, care a rămas mult în urma nivelurilor de producție stabilite de Republica Populară Chineză. Textul ordinului executiv, care menționează necesitatea de a consolida „capacitatea de construcții navale comerciale și forța de muncă din domeniul maritim”, reflectă multe dintre preocupările exprimate în rândul omologilor din domeniul apărării din industrie.
NATO a achiziționat un sistem militar bazat pe inteligență artificială de la Palantir, compania americană de software deținută de Peter Thiel, susținător al lui Donald Trump, și care are legături puternice cu Pentagonul. Acesta achiziţie făcută de NATO vine pe fondul creșterii îngrijorării în rândul statelor membre europene ale Alianţei cu privire la o posibilă retragere a SUA din Europa, după ce Trump a amenințat că nu va mai proteja continentul dacă europenii nu vor crește drastic cheltuielile pentru apărare. NATO se grăbește, de asemenea, să țină pasul cu dezvoltarea capacităților militare AI de către rivali precum China.
Germania este dispusă să trimită rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune Taurus în Ucraina, a declarat cancelarul german desemnat, subliniind nevoia ca Ucraina să treacă în ofensivă și să forțeze concesii din partea președintelui rus Vladimir Putin. Mai mult, Merz a indicat că rachetele ar putea lovi puncte strategice, inclusiv Podul Kerci cunoscut și sub denumirea Podul Crimeei.
CNN Turk, citând surse aparținând Ministerului turc al Apărării, a informat, pe 13.04.2025, că, în viitorul apropiat, la Ankara, vor avea loc negocieri privind Inițiativa Mării Negre.
Principalul comandant american din Pacific i-a avertizat joi pe senatori din Congres că sprijinul militar pe care China și Coreea de Nord îl acordă Rusiei în războiul său împotriva Ucrainei creează un risc de securitate în regiunea sa, deoarece Moscova oferă în schimb asistență militară critică ambelor țări.
Forțele ruse câștigă teren în Ucraina prin îmbinarea forței brute de tip sovietic cu tacticile moderne bazate pe utilizarea dronelor și artileriei, creând un „efect de bulgăre de zăpadă” implacabil uneori care presează trupele ucrainene să se retragă, a relatat Wall Street Journal într-o amplă analiza a situaţiei frontului din Ucraina.
Se conturează tot mai clar că, în viziunea administrației Trump, încetarea războiului din Ucraina este strâns legată de cedarea controlului unor teritorii. Cu toate acestea, se pare că în rândul principalilor personaje din jurul lui Trump care susțin o astfel de soluție nu există un acord deplin, iar acest lucru va conduce cel mai probabil la o întârziere și mai mare în obținerea păcii mult dorite.
Un raport apărut în presa germană la 11 aprilie 2025, prezentat de Bojan Pancevski, corespondent politic european șef al Wall Street Journal, a atras atenția experților în domeniul apărării. Echipamentele militare germane furnizate Ucrainei, care alcătuiesc unele dintre cele mai avansate sisteme ale NATO, întâmpină dificultăți din cauza conflictului în curs.
Marea Britanie și Franța intenționează să-i prezinte președintelui SUA, Donald Trump, un plan cuprinzător pentru o „forță de pacificare” postbelică în Ucraina, sperând că îl va convinge pe președintele SUA să se angajeze în garanții de securitate pentru Kiev.
După încheierea războiului din Ucraina, trupele franco-britanice ar putea sta în garnizoane aflate în vestul Ucrainei, în timp ce forțele ruse rămân în continuare sub controlul teritoriului pe care îl ocupă în estul și sudul Ucrainei, a declarat trimisul special al SUA, Keith Kellog, într-un interviu acordat The Times pe 11 aprilie.
Într-o mișcare care ar provoca, fără îndoială, o undă de șoc pe întreg globul și ar modifica fundamental peisajul geopolitic al Arcticii, rapoarte credibile, deși neconfirmate, și o serie de declarații subțiri formulate de la Washington au stârnit speculații intense cu privire la posibila anexare a Groenlandei de către Statele Unite. Deși dezmințirile oficiale rămân ferme, o confluență de imperative strategice, cuplate cu precedentele istorice și cu evoluția competiției dintre marile puteri, sugerează că ideea ca Groenlanda să devină parte a Statelor Unite nu este cu totul în afara sferei posibilităților.
La 9 aprilie 2025, un raport al publicației online marocane Defense Arabic a dezvăluit că Algeria a finalizat o nouă bază aeriană militară la doar 72 de kilometri de granița marocană, o acțiune care a atras atenția întregii Africi de Nord și nu numai.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 11 aprilie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Pe 9 aprilie, Biroul de informare privind apărarea națională al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze a anunțat elaborarea unei carte albe intitulată „Poziția Chinei cu privire la o serie de probleme legate de relațiile economice și comerciale cu SUA”.
AUKUS se transformă dintr-un parteneriat tehnologic/militar, într-un test politic de încredere strategică între SUA și parteneri.
Balcanii de Vest sunt descriși drept „următorul punct fierbinte” de către oficiali de la cel mai înalt nivel al guvernului britanic și, în contextul în care tensiunile sunt în creștere, Marea Britanie insistă ca toate cele șase state din regiune să adere la UE pentru a se feri de influența Rusiei.
Președintele Donald J. Trump a semnat, la 9 aprilie 2025, un ordin executiv intitulat „ Reforming Foreign Defense Sales to Improve Speed and Accountability”, o măsură care promite să remodeleze modul în care Statele Unite livrează echipamente militare aliaților lor din întreaga lume.
Oficiali militari ucraineni, francezi și britanici au discutat despre solicitările Ucrainei pentru o potențială misiune de menținere a păcii, Ucraina urmărind să obțină forțe de menținere a păcii pentru a preveni o viitoare agresiune rusă.
După aproape o lună de atacuri misterioase, Ucraina a identificat arma neidentificată folosită de Rusia ca fiind o nouă rachetă de croazieră denumită S8000, anterior cunoscută sub numele neoficial de "Banderol". Portalul "War and Sanctions" al Direcției de Informații a Apărării din Ucraina (GUR) a publicat recent detalii tehnice și o listă extinsă de componente utilizate în producția acestei arme.
Fostul comandant suprem al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a lansat un avertisment tranșant către aliații occidentali ai Ucrainei: modelul de război al NATO este depășit și necesită o revizuire radicală pentru a se adapta la realitățile dinamice ale câmpului de luptă modern. În cadrul Conferinței de Apărare de la Londra, desfășurată la King's College London, Zalujnîi a subliniat necesitatea unei transformări profunde a tacticilor, organizarii, doctrinelor, instruirii și bugetelor militare ale Alianței Nord-Atlantice.
Imagini din satelit recent realizate au scos la iveală o intensificare semnificativă a activității militare rusești în apropierea graniței de est a Finlandei. Analizele indică o creștere a numărului de cazărmi pentru trupe, desfășurarea de aeronave și construcția de infrastructură în baze militare cheie din regiune. Imaginile, obținute de postul public de televiziune suedez SVT de la compania Planet Labs, surprind activitate rusă în patru locații distincte: Kamenka, situată pe istmul Karelia, Petrozavodsk, Severomorsk-2 și Olenya. Aceste descoperiri sugerează că Rusia își consolidează prezența militară în zonă ca răspuns la aderarea Finlandei și Suediei la NATO.
Gigantul german din domeniul apărării Rheinmetall pare să fie principalul candidat pentru un contract de peste 2,5 miliarde de euro destinat furnizării a 246 de mașini de luptă ale infanteriei (IFV) pentru Armata Română. Surse din industrie au declarat pentru publicaţia Economedia că vehiculul KF41 Lynx se află în „pole-position” pentru a înzestra 15 batalioane ale Armatei României, iar contractul ar putea fi acordat direct, fără organizarea unei licitații aşa cum tot susţine MApN.
Un articol recent publicat în revista Spectator, semnat de mai mulţi experţi militari, aduce în prim-plan necesitatea ca Regatul Unit să ia în considerare extinderea arsenalului său nuclear ca răspuns la amenințările emergente din partea Rusiei și Chinei. Autorii subliniază riscul in crestere reprezentat de armele nucleare non-strategice, care pot fi utilizate în scenarii tactice de mică amploare, spre deosebire de loviturile strategice de anvergură.
Apelul Ucrainei și Occidentului pentru un armistițiu de 30 de zile a fost respins de Moscova care propune, în schimb, negocieri fără condiții.
În Marea Britanie începe un proces intentat de organizații activiste pro-palestiniene care au dat în judecată guvernul Marii Britanii pentru că, în cadrul programului F-35 Lighitning II, britanicii continuă să livreze piese de avioane către Israel. Potrivit acuzelor, F-35 israeliene sunt folosite de IDF în operațiunile din Gaza.
Ministerul de Externe al Poloniei a anunțat luni retragerea consimțământului pentru funcționarea consulatului Rusiei din Cracovia, după ce Varșovia a acuzat cu o zi înainte serviciile secrete ruse că se află în spatele unui incendiu masiv care a distrus aproape complet un centru comercial din Varșovia în luna mai a anului 2024, relatează Agerpres și AFP.
Într-o vizită cu miză uriașă în Orientul Mijlociu, Donald Trump încearcă să obțină promisiuni de investiții în valoare de peste 2 trilioane de dolari din partea liderilor din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar.
Ar fi trebuit să fie o poveste închisă, deși una istorică cu profunde semnificații pentru viitor. Ar fi trebuit lăsată așa cum a căzut cu un imperiu orgolios pe de o parte și cu oameni de onoare pe de altă parte, dar din care toată lumea și-a învățat lecția. Dar, n-a fost să fie.
Acum 80 de ani, în prima jumătate a lunii mai, cel de-al Doilea Război Mondial lua ultimele vieți în Europa pentru că Germania urma să capituleze.
Pe 8 mai 1945 la ora 22:43 CET (ora Europei Centrale), cu intrare în vigoare la 23:01 CET în aceeași zi, se semna capitularea necondiționată a Germaniei față de aliați, la Karlshorst în estul Berlinului.
Ungaria a anulat o întâlnire cu Ucraina la nivel de experţi în drepturile minorităţilor care trebuia să aibă loc luni, invocând o dispută în care cele două ţări vecine şi-au expulzat reciproc diplomaţi şi s-au acuzat de activităţi de spionaj.
Comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, a pledat luni pentru o mai mare integrare între industriile de apărare europeană și ucraineană, potrivit Agerpres și Reuters.
Conflictul reaprins dintre India și Pakistan a adus și o premieră: Primul avion de producție franceză de tip Rafale, aflat sub comanda aviației militare indiene, ar fi fost doborât de un J-10 de producție chineză, care a lansat o rachetă PL-15. Informațiile privind pierderile indiene, chiar în urma unui atac masiv lansat de India, au fost confirmate doar de către Ministerul Apărării din Pakistan. Au existat semne de întrebare dacă chiar sunt reale, mai ales că nu au apărut foarte multe imagini cu resturile avionului iar cele apărute au fost imediat puse sub semnul întrebării. Verdictul a venit.
Trăim, mai mult sau mai puțin conștient, într-un adevărat ocean electromagnetic. Această infrastructură invizibilă care leagă telefoane, internet, transporturi, aviație, comunicații este, practic, coloana vertebrală a erei informaționale. Cu fiecare pas în evoluția tehnologică “oceanul” devine tot mai dens în emițătoare, receptoare, frecvențe și modulații, iar existența noastră mai dependentă de modul în care rămânem capabili să îi înțelegem principiile și să îl controlăm.
În imagini publicate recent de IDF se pot observa versiuni mai vechi ale tancurilor Merkava, e vorba de Mk.3 pe care s-au instalat foarte sisteme de protecție activă.
Rusia duce un război subteran, al cărui scop principal este să submineze încrederea cetățenilor din statele occidentale în posibilitatea ca Rusia să fie învinsă.
Administrația președintelui american Donald Trump se pregătește să accepte un avion Boeing 747-8 drept cadou din partea familiei regale qatareze, al cărui preț este de 400 de milioane de dolari. Ar fi cel mai scump cadou pe care l-a primit vreodată un președinte american.
Rusia lui Putin folosește simbolistica cu scop pur propagandistic. Acum doi ani, singurul tanc scos la parada de Ziua Victoriei era legendarul T-34; gestul reamintea rușilor marile victorii din Al Doilea Război Mondial, dar transmitea și un alt mesaj - acela că toată tehnica de luptă era trimisă pe frontul din Ucraina, în lupta contra blindatelor occidentale.
Ucraina este pregătită pentru negocieri directe cu Rusia, așa cum a sugerat liderul Kremlinului, Vladimir Putin. Totuși, cu condiția ca Moscova să fie de acord mai întâi cu propunerea unui armistițiu necondiționat de treizeci de zile, care intră în vigoare de luni, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Polonia urmează un program de înzestrare bazat pe un plan bine definit care o va propulsa în topul forțelor terestre europene în următorul deceniu. Dar cu suflarea imperialismului rus în ceafă, Polonia are norocul și unor vecini regionali puternici.
Guvernul german schimbă abordarea și nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunţat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters.
Potrivit Serviciului de Radiodifuziune al Forțelor Britanice, Regatul Unit va livra Ucrainei 5 sisteme de apărare antiaeriană “Raven”. Noul lot este destinat să suplimenteze cele 8 sisteme pe care militarii ucraineni le folosesc deja cu succes împotriva dronelor Shahed.
Reprezentanții SUA și Chinei au început sâmbătă dimineață la Geneva discuțiile privind disputele comerciale. La negocieri participă secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, reprezentantul pentru Comerț, Jamieson Greer, și vicepremierul chinez, He Lifeng.
Experiența Ucrainei este de un interes major pentru orice națiune europeană conștientă de gravitatea situației actuale de securitate, dar în special pentru țările din estul Europei, care au fost într-o măsură mai mare sau mai mică în sfera de influență Rusiei. Cu cât urmărim mai îndeaproape problemele cu care se confruntă fosta țară sovietică agresată de “sora” mai mare, cu atât înțelegem mai bine cât de complexe sunt eforturile necesare pentru menținerea independenței și suveranității unui astfel de stat. Corupția rămâne o amenințare internă gravă pentru apărarea Ucrainei
Pakistanul a încălcat armistițiul cu India, convenit sâmbătă după patru zile de atacuri reciproce între cele două țări, a relatat AFP, citând o sursă guvernamentală indiană anonimă.
Președintele rus, Vladimir Putin, a propus astăzi (11.05.2025) ca discuțiile directe cu Ucraina să aibă loc la Istanbul pe 15 mai, fără condiții prealabile. Acest lucru a fost raportat de agențiile de presă internaționale.
Liderii europeni au intensificat sâmbătă presiunile asupra liderului rus Vladimir Putin pentru a accepta un armistițiu de 30 de zile în Ucraina, fără nicio condiție, amenințând cu sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei și un sprijin militar sporit pentru Kiev.
Forțele Armate ale Ucrainei primesc până la 30 de ”dubluri” pentru 5 vehicule reale, scrie presa britanică.
Președintele american Donald Trump a declarat că India și Pakistanul au ajuns la un acord de încetare a focului după negocieri îndelungate mediate de Statele Unite.
Serverul Ukrainska Pravda a informat, pe 10.05.2025, că Rusia va închide spațiul aerian situate deasupra poligonului militar Kapustin Yar, din cauza testării rachetelor balistice Oreshnik. Moscova a făcut un pas similar în noiembrie anul trecut, înainte de bombardarea orașului ucrainean Dnipro.
Nava spațială sovietică Kosmos 482 trebuia să aterizeze pe Venus în anii 1970, dar operațiunea a eșuat, așa că obiectul a petrecut ani de zile pe orbita Pământului printre mii de resturi spațiale.
Încă nu se știe unde a căzut nava spațială și cât din sondă a supraviețuit reintrării în atmosferă.
Iranul va trimite Rusiei lansatoare de rachete cu rază scurtă de acțiune pentru atacuri asupra Ucrainei, dezvăluie sursele Reuters.
