Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul"
Evenimente
Data publicării:
Sâmbătă, 26 mai, între orele 10.00 și 17.00, are loc evenimentul Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" din Bucureşti. 

Ziua Porţilor deschise la Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul". Evenimentul este organizat în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, sâmbătă, 26 mai, între orele 10.00 și 17.00, la sediul unității din Bulevardul General Vasile Milea nr. 5-7, sector 6.

La eveniment au fost invitați reprezentanți ai unor instituții bucureștene de învățământ și cultură, ai unor muzee, edituri, asociații de cercetași, asociații de reconstituire istorică și de colecționari de efecte militare, reprezentanți ai Poliției Locale. În acest an, invitați speciali sunt militari ai Batalionului 620 Operații Speciale 'Băneasa-Otopeni'.

În cadrul programului, vizitatorii vor putea asculta un concert al Muzicii Militare a brigăzii, vor putea viziona un exercițiu demonstrativ de tip drill-team, o defilare a uniformelor de epocă și exerciții ale militarilor din cadrul forțele pentru operații speciale și ai reprezentanților poliței locale. În plus, vor putea asista la momente de reconstituire istorică din epoci diferite prezentate de asociațiile de profil și vor putea vizita ateliere și o expoziție de tehnică și echipament și standuri de prezentare a carierei militare. De aemenea, va fi amenajat un photo-corner.

Intrarea la eveniment este liberă, accesul fiind permis pe baza prezentării unui act de identitate (doar în cazul persoanelor adulte).


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

”Buzduganul cazac” – Exercițiu ucraineano-britanic de respingere a unei agresiuni hibride
Trupele străine care au participat la NOBLE JUMP 2021 se retrag în ţările de origine
Exerciţiul multinaţional NOBLE JUMP 2021. 4.000 de militari și 600 de mijloace tehnice, trageri cu muniție reală în Poligonul Cincu
Este oficial. Joe Biden şi Vladimir Putin se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie
Presa elvețiană: Biden şi Putin se vor întâlni curând într-un summit la Geneva
Expoziția virtuală în format 3D cu produse de apărare din Turcia, SAHA Expo, și-a deschis "porțile" - Video
Ziua Drapelului Național | Nicolae Ciucă: Militarii aflaţi în teatrele de operaţii fac Tricolorul cunoscut şi apreciat în lume
Exercițiul BALTOPS 2020 ar putea fi reprogramat sau anulat
Israelul a bombardat Fâșia Gaza după ce o rachetă trasă din enclavă l-a vizat pe premierul Benjamin Netanyahu
MiG-21 LanceR a făcut senzație la mitingul aviatic RIAT din Marea Britanie
Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”
6 iunie, Debarcarea din Normandia. Ce s-a întâmplat în "Ziua Z"
Saber Guardian 2019, oportunitate pentru militarii români
Începe Exerciţiul Saber Guardian 2019
Saber Guardian 2019. 8.000 de militari din şase ţări, exerciţiu pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei
Sea Shield 19: 20 de nave, la cel mai mare exerciţiu NATO în Marea Neagră
Dialog după 11 luni reci. Moscova și Londra reiau relațiile
Putin, nedumerit. De ce o rusoaică a fost arestată în SUA
MAPN, misiune umanitară pentru prelevare de organe
FIEP. România, alături de 22 state pentru soluții viabile în vederea prevenirii atacurilor teroriste în spațiile publice
SUA. Avion F-35 prăbușit
Libia, acord pentru încetarea focului la Tripoli
SUA, reacție după ce Rusia a anunțat că va trimite Siriei sisteme S-300
Alba Iulia. 'Fotograful Unirii', omagiat de biciclişti
Festivalul AeroNautic, în București, pe Lacul...
Crucea de pe Caraiman, 90 de ani de la inaugurare. Ceremonii
AeroNautic Show 2018, Lacul Morii - București
11 septembrie 2001 - comemorare la Deveselu
Libia, conflict între milițiile rivale
Avioane de luptă ruseşti interceptate deasupra Mării Negre

Ştiri Recomandate

NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Statele Unite au testat racheta balistică intercontinentală Minuteman III
Alertă în intelligence în SUA: La NSA, un vid de conducere și reducerile de personal amenință operațiile militare și moralul
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
SUA readuc „Fat Albert”, cel mai cunoscut avion C-130 Hercules din lume, la Marshall Aerospace pentru o nouă cutie centrală a aripii
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
pixel