Chiar și înainte de acest șoc, panorama energetică mondială înregistra deja transformări profunde și rapide cu extensii geopolitice evidente. Acesta a fost cazul cu așa-numita revoluție a petrolului și gazului de șist din Statele Unite promovată de către administrația Obama și Trump (printr-un model economic atat de expansionist încât a produs seisme severe în echilibrul mondial), escaladarea tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și China (aproape de a deveni kinetice și oricand transferabile în plan militar real), noul război rece dintre Washington și Moscova (cu extensia sa ideologică internă americană și imersiunea în pacea inter-europeană), luarea în considerare a tranziției energetice la locul de muncă în multe țări, inclusiv Orientul Mijlociu și, desigur, provocarea provocată de schimbările climatice. Atâtea planuri se intersectează, atât de multe interese atinse și provocări create, încât secolul XXI pare a fi secolul unei permanente tranziții spre o civilizație
Energia este, prin natura sa, unul dintre elementele fundamentale ale suveranității unui stat național, că este unitar sau federal. Din acest motiv, problemele energetice și geopolitice sunt intrinsec legate. Acest lucru a fost clar dezvăluit de secolul XX, atunci cand petrolul a devenit cel mai important factor energetic. Alături de petrol, tot secolul trecut a definit importanța hidroelectricității create de către baraje (devenite din ce în ce mai mari, mai complexe, culminînd cu celebrul complex de baraje și lacuri de acumulare din Hudson Bay (Canada) și desigur cel mai mare complex, cu cel mai greu lac de acumulare din lume si cel mai mai baraj The Three Gorges Dam cu o putere instalată de 2e 500 MW. Acest fapt a dus la împărțirea apelor bazinelor hidrografice între țări și creerea unor noi geo politice care provoacă și astăzi immense frisoane marilor sau micilor puteri regionale și globale. Identid s-a întâmplat în domeniul nuclear, cu dezvoltarea reactoarelor nucleare cu utilizare civilă fiind un fenomen care a produs enorme situatii geopolitice și de echilibru planetar, problemele neproliferării nucleare civile și militare fiind una dintre cele mai sensibile subiecte de astăzi.
Pe măsură ce producția și consumul global de gaze naturale crește, acesta la rândul său face obiectul unor probleme geopolitice importante. Dezvoltarea puternică a gazului natural lichefiat (LNG) permite diversificarea comerțului prin înmulțirea numărului de țări de destinație, ceea ce ar trebui, teoretic, să reducă tensiunile din jurul acestei surse de energie. Dar fluxurile de GNL pot include, de asemenea, schimburi de conducte de gaz, o componentă geopolitică foarte importantă, șantaj direct la țările recalcitrante sau simplu scoaterea lor din fluzul energetic civilizator. JP Morgan a impus, prin Edison, becul și curentul electric atunci cand cel mai mare producator de petrol din SUA, Rothschild și a lui Standard Oil, susțineau violent că tehnologia curentului electric este extrem de periculoasă pentru populație. La scară mondială, astăzi, acelasi fenomen, de impunere dinamică a LNG ca armă geopolitică de către SUA, prin eliminarea elementelor tradiționale de producere a energiei, devine nu numai armă dar înlocuiește efficient armate și bombe nucleare. Statele naționale suverane devin astfel subiectul geopoliticii și nu numai simple consumatoare/producătoare de energie. Energia este sub acest aspect nu numai simbol al civilizatiei dar devine geopolitică pură.
Pentru a defini cadrul acestor provocări geopolitice create de către politica gazelor în Europa, vom publica câteva date, dedicate tocmai înțelegerii locului gazului natural în consumul de energie primară în lume și în Europa. Vom vedea că acest consum a crescut constant în întreaga lume în ultimii ani și că, dimpotrivă, cererea sa a stagnat în Europa. Mai multe aspecte complementare privind securitatea energetică a Uniunii Europene (UE) vor fi luate în considerare în paralel.
Gazul natural reprezintă în prezent puțin peste 24% din consumul total de energie primară al UE. În 2019, cererea de gaze din UE28 a fost de aproximativ 485 bcm, din care 26% a fost utilizată în centralele electrice pentru generarea de energie electrică și aproximativ 23% în industrie. Restul, aproximativ jumătate, este utilizat în sectoarele rezidențial, comercial și de servicii, în principal pentru încălzire. Vârful producției de gaze în Europa a fost atins în 2004, cu 318 bcm. Această cifră a inclus Regatul Unit - 100 bcm și Norvegia - 78 bcm. La acea vreme deci, producția UE27 era, deja de doar 140 bcm. În anul 2020, abia depășește 60 bcm.
În 2019, conform statisticilor Comisiei Europene, UE28, inclusiv Regatul Unit, a produs mai puțin de 25% din consumul său de gaze. Dependența externă a UE28 reprezenta deja 75% din consumul său intern. O cifra absolut enormă care punea o presiune uriașă pe politicile energetice transeuropene. Odată cu ieșirea din UE a Regatului Unit, dependența externă a UE-27 în 2020 ar putea depăși 80%, cu excepția cazului în care scăderea cererii, legată de Covid19, estompează această perspectivă pentru moment. Dar aceasta scădere poate fi doar pe durata a unui an, mazim doi, căci relansarea economică și competiția mondială vor fi extrem de virulente. În 2019, 74% din gazul importat în UE a fost transportat prin conducte, în principal din Rusia (31%), Norvegia (28%) și Algeria (5%). În același an, GNL a reprezentat puțin peste 25% din gazul importat în UE, în special din Qatar (28%), Rusia (20%), Statele Unite (16%) și Nigeria (12%). De asemenea, în 2019, 14 din cele 28 de țări ale UE au importat LNG pentru un volum total echivalent cu 108 bcm de gaz, adică cu 75% mai mult decât în 2018. Principalii importatori au fost, în ordine descrescătoare: Spania (22, 4 bcm); Franța (22,1 bcm); Regatul Unit (18 bcm); Italia (13,5 bcm); Belgia și Țările de Jos cu 8,8 și respectiv 8,6 bcm.
Problema mizelor geopolitice din jurul gazului în UE va fi analizată în lumina a două studii de caz ale conductelor de gaz: unul în nordul Europei, sub Marea Baltică, Norsdteam2 (NS2); cealaltă, sub Marea Mediterană, bazată pe noi descoperiri de gaze în estul Mediteranei, proiectul gazoductului EastMed. Problemele legate de creșterea puternică a comerțului global cu LNG vor fi, de asemenea, abordate în paralel. Din aceste două proiecte de conducte care vizează furnizarea de gaz către UE, vom vedea cum viziunile și interesele geopolitice ale câtorva țări ale UE, dar mai ales ale actorilor statali non-europeni, au prevalat asupra oricărei alte considerații, în special a unei politici economice comune europene. De asemenea, trebuie remarcat faptul că aceste interese externe au fost acceptate, sau chiar favorizate, cu o anumită satisfacție, prin măsuri de reglementare adoptate la nivel intracomunitar, toate în contradicție cu diverse discursuri privind independența energetică națională. Acest exercițiu de analiză va examina, de asemenea, ca o extensie a acestor probleme energetice, mai multe aspecte ale relației dintre UE și unele dintre țările sale membre cu politica externă a SUA sub administrațiile Obama și Trump.
Gazul natural reprezintă aproape un sfert din consumul de energie primară la nivel mondial în 2019 (24,2%). În 2019, din cei 3.989 bcm [2] de gaze naturale produse, comerțul mondial a reprezentat 984 bcm, sau aproximativ un sfert din producția mondială [3]. Aceste fluxuri internaționale de gaze naturale sunt defalcate după cum urmează: 500 bcm (51%) pe conducte; 485 bcm (49%) sub formă de GNL, inclusiv reexporturile. Odată cu creșterea bruscă a exporturilor mondiale de gaze, ponderea LNG în comerțul internațional a crescut constant, în special în ultimul deceniu. În 2009, pentru 670 bcm de gaz exportat în întreaga lume, ponderea GNL a fost de doar 37,1%, față de 62,9% pentru transportul prin conducte. Această creștere a fluxurilor globale de GNL s-a consolidat și mai mult în ultimii ani, cu o creștere de 13% în 2019 comparativ cu 2018. Odată cu LNG, comerțul global cu gaze naturale intră, așadar, într-o nouă paradigmă. Acest lucru poate fi explicat în special prin apariția unor noi țări mari exportatoare de gaze (Statele Unite, Australia) sau potențiale (Turkmenistan) care se adaugă marii exportatori globali tradiționali (Rusia, Qatar, Canada, Norvegia, Algeria) indiferent dacă este LNG sau export de gaze prin conducte. Anumite țări producătoare dintre acești exportatori tradiționali au iîncercat politica clasică a scăderii producției, dar au esuat în noul ecosystem creat de apariția unor noi țări producătoare și viitori exportatori, în special în Africa, sau a altor state care își confirmă potențialul în alte regiuni ale lumii apropiate de granițele lor cum ar fi Grecia sau Turcia.
În ceea ce privește conductele de gaz, este relația de dependență structurală pe care țările clienți o mențin pe termen lung cu țările lor furnizoare care face obiectul îngrijorării, chiar dacă este de fapt mai mult o interdependență asumată între actori. Acest punct explică, de asemenea, de ce întreruperile voluntare ale fluxurilor de gaze prin conducte sunt extrem de rare, inclusiv între țări cu sisteme politice diferite și interese strategice uneori antagonice. Situația este diferită cu presiunile geopolitice create de către LNG. Comerțul cu LNG creează doar o legătură comercială, între companii și state furnizoare, pe de o parte, și companii importatoare și state, pe de altă parte. Dar, spre deosebire de conductele de gaz care creează o legătură fixă, fluxurile de LNG pot fi mai flexibile și scalabile multy mi ușor, fiind extrem de simoplu de utilizat ca elemente de presiune asupra cumpărătorului. Cu toate acestea, pe măsură ce ponderea LNG crește, nu este imposibil ca, în funcție de criteriile economice și/sau politice legate de tensiuni în viitor, livrările către anumite țări să fie reduse sau chiar întrerupte, redirecționat către alte destinații. Într-un fel, securitatea promisă de GNL datorită flexibilității și fluidității sale nu este garantată în toate circumstanțele, cum se întâmplă în cazul conductelor de gaz, chiar dacă unele state client susțin că ar putea înlocui furnizorii. Nu este chiar așa, iar presiuniule geopolitice se văd deja masiv în spații altădate sigure, cum ar fi Ucraina, Belarus sau spațiul France Afrique.
Acest interes global reînnoit față de gazele naturale poate fi explicat și de factori ciclici legați în special de tranziția energetică și de necesitatea de a reduce consumul de cărbune la nivel global. Cărbunele reprezintă doar 30% din emisiile globale de CO2. Dintre cei trei combustibili fosili, cărbunele emite cele mai multe gaze cu efect de seră (GES), în timp ce gazul natural este de departe cel mai puțin poluant, atât timp cât se depune un efort tehnic pentru a reduce emisiile de metan cât mai mult posibil. Principala critică a gazelor naturale se referă la emisiile sale de metan în atmosferă, a căror intensitate în termeni de GES este mult mai mare decât cea de CO2. Din păcate, majoritatea emisiilor de metan sunt naturale. În calculul originilor acestor emisii, sectorul petrolului și gazelor reprezintă 30% din 60% din metanul antropogen, dar „doar” 18% din totalul emisiilor de metan din lume, deoarece 40% din acestea emisiile sunt de origine naturală (zone umede, dezgheț permafrost etc.). Important, majoritatea emisiilor de metan de 18% sunt legate de producția de petrol și de arderea gazelor asociate, emisiile de metan în producția convențională de gaz stricto sensu fiind mai mici.
Gazul natural este, de asemenea, foarte ușor de înlocuit cu cărbunele din centralele termice pentru a produce electricitate. În plus, în centralele electrice cu ciclu combinat, câștigul în productivitatea energetică este foarte semnificativ. Ușor de pus în producție, centralele termice pe gaz pot servi și ca o rezervă pentru energiile regenerabile intermitente și necontrolabile, cum ar fi eoliene și solare, atunci când capacitățile lor de producție sunt insuficiente pentru a menține tensiunea necesară în rețelele electrice, evitarea pierderile de sarcină sau, mai rău, întreruperile de masa pe teritorii gigant (cum am văzut în SUA, Australia sau China). Această rezervă insuficientă se află la originea întreruperilor majore din California în vara anului 2020, când producția de energie electrică, în principal de origine solară și eoliană, nu mai putea răspunde suficient la cererea puternică din partea companiilor și a utilizatorilor, stimulată de utilizarea aparatelor de aer condiționat. Acesta este și cazul uneori în sudul Germaniei. Fără a ne referi la nesiguranța sistemelor eoliene și solare din Australia, unde a devenit un coșmar să ai frigider, știut fiind că aceasta țară este locul preferat de experiment a diverselor module economice imposibil de testat în Europa, Asia sau America de Nord, datorită densității populației. Prin urmare, este necesară o anumită precauție atunci cand vorbim de disparitia gazului ca sursă energetică fiabilă.
În Europa, un alt factor ar putea favoriza același scenariu, în absența unui acces mai echitabil și gratuit la rețeaua electrică pentru toate sursele de producere a energiei electrice din UE. Regula accesului prioritar rezervat energiei electrice de origine regenerabilă, care este subvenționată, distorsionează semnalul de preț și torpilează alte forme de aprovizionare cu energie făcute necompetitive, inclusiv pentru centralele electrice pe gaz cu cicluri combinate de ultima generație. Prioritatea acordată în trecut dogmei concurenței de către Comisia Europeană, în special împotriva operatorilor publici naționali în funcție, amenințați cu abuzul de poziție dominantă în sectorul energetic, a favorizat în special apariția companiilor adesea filiale ale unor grupuri mari din sectorul de distribuție a energiei electrice, dar relativ puțini jucători noi de dimensiuni semnificative din partea producției.
(va urma)
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Degradarea mediului strategic european și dispariția constrângerilor tratatului INF (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty), care interzicea rachetele terestre cu raze între 500 și 5.500 km, au redeschis competiția pentru capabilități de lovire la mare distanță se arată într-o analiză a Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS).
Este legitim, din perspectiva siguranței naționale, ca un contract strategic pentru gaz din Marea Neagră semnat cu o companie rusă precum Lukoil să rămână fără probleme în picioare?
În acest timp, americanii de la Exxon Mobile au decis să părăsească România, și să vândă participația la Neptune Deep, după ce autoritățile de la București au vrut redevențe mai mari, pe principiul "nu ne vindem țara".
Franța a publicat pentru prima dată imagini cu racheta sa cu focos nuclear, ASMPA-R, așa cum se numește varianta recent modernizată a rachetei ASMP.
Site-ul de știri israelian Walla a dezvăluit un acord istoric de apărare între Grecia și Israel. Acest acord este cel mai mare de acest fel dintre cele două țări și își propune să acopere lacunele cruciale din apărarea aeriană a Greciei, care a demonstrat vulnerabilități împotriva rachetelor balistice și a dronelor.
SUA au anunțat azi operațiunea "Southern Spear" și lovirea țintelor narcotice de pe teritoriul Venezuelei. În tot acest context în care tensiunile dintre SUA și Venezuela escaladează, administrația Trump a intensificat prezența militară în Caraibe. Ca răspuns, Venezuela a anunțat o mobilizare militară la scară națională, acuzând Washingtonul că pregătește o intervenție pentru înlăturarea președintelui Nicolas Maduro.
Vizita de la sfârșitul săptămânii trecute, anunțată discret de premierul ungar Viktor Orbán, a fost însoțită de numeroase speculații politice și economice. Dincolo de declarațiile diplomatice și comunicatele oficiale, natura acordurilor semnate și reacțiile interne au stârnit dezbateri aprinse la nivel intern, opoziția acuzând o posibilă „îndatorare masivă” a țării.
Generalul de brigadă (r.) Mircea Mîndrescu, fost comandant la Joint Analysis and Lessons Learned Centre (JALLC) în cadrul NATO, afirmă că fortăreața Crimeea nu e impenetrabilă în ciuda sistemului A2/AD( Anti-Access/Area Denial) realizat de ruși în jurul peninsulei. NATO a reușit să învețe să contracareze militar sistemul, dar în ceea ce privește reziliența rămâne o întrebare la care trebuie să răspundem fără să ne mințim: În cazul ipotetic societatea românească ar fi reacționat la fel ca ucrainenii după patru ani de război?
Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat că SUA vor interveni în cazul unui atac al Rusiei, referindu-se la provocările constante ale Rusiei în statele europene.
Forțele Armate ale Federației Ruse au finalizat crearea Trupelor de sisteme fără pilot. Acest lucru a fost declarat astăzi (12.11.2025) de către locțiitorul comandantului acestor trupe, Serghei Ishtuganov, într-un interviu acordat cotidianului Komsomolskaya Pravda.
Președintele Republicii Centrafricane (RCA), Faustin-Archange Touadera, ar fi apelat la Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru o finanțare crucială: susținerea operațiunilor Corpului African, forța paramilitară succesoare a mercenarilor ruși Wagner, desfășurată în țară încă din 2018.
Trăim într-o realitate strategică fundamental alterată. Așa cum sublinia recent cancelarul german, nu mai suntem într-o perioadă de pace, deși nu suntem, tehnic, nici în război. Această zonă gri, definită de analiști drept „război hibrid”, este exact spațiul de operare preferat al Federației Ruse în confruntarea sa cu Occidentul.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că România va avea o nouă Strategie de Apărare.
Negocierile care au loc în aceste zile între Statele Unite și Ucraina depășesc cu mult logica tradițională a asistenței militare. Pe masă se află un potențial acord comercial de miliarde de dolari axat pe drone, o tranzacție care semnalează o inversare de roluri neașteptată: Ucraina, țara aflată sub agresiune rusă, a devenit un laborator de inovație militară, iar Pentagonul pare dispus să-i studieze lecțiile.
Declarația recentă a Președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, prin care solicită din nou partenerilor occidentali mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot, a reaprins dezbaterea privind eficacitatea acestui sistem american pe frontul din Ucraina. Cererea constantă pentru Patriot survine în contextul unor informații din media care sugerează o scădere a ratei de interceptare a rachetelor hipersonice rusești Kh-47M2 Kinjal, ca urmare a modificărilor tactice introduse de ruși.
Descoperirea, în plin război, a celei mai mari baze de lansare și stocare a dronelor Shahed nu este un simplu detaliu logistic, ci expune o strategie militară pe termen lung. Imaginile din satelit de înaltă rezoluție, publicate marți de comunitățile de analişti OSINT, arată că Rusia nu doar continuă războiul cu determinare, ci îl industrializează, construind metodic o infrastructură masivă menită să copleșească apărarea antiaeriană a Ucrainei.
O bombă cu ceas amenință să fisureze unitatea aliaților în sprijinul Ucrainei, iar fitilul a fost aprins de o investigație germană. Concluzia, publicată de The Wall Street Journal și preluată de European Pravda, este explozivă: o unitate de elită ucraineană ar fi sabotat conductele Nord Stream, iar operațiunea ar fi fost supervizată direct de nimeni altul decât fostul comandant-șef al armatei, generalul Valerii Zalujnîi.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin spune că Rusia va proceda relua testele nucleare doar în anumite condiții.
Peste cinci miliarde de dolari în armament destinat aliaților NATO și Ucrainei sunt blocate. Nu de o decizie strategică, nu de un adversar extern, ci de ,,paralizia politică'' internă a Statelor Unite. „Shutdown-ul” guvernului american, intrat deja în a 40-a zi, a înghețat livrări critice, expunând o vulnerabilitate majoră în arhitectura de securitate occidentală într-un moment în care războiul din Ucraina nu dă semne de oprire.
Cotidianul rus Kommersant a informat, pe 10.11.2025, că în entitățile constitutive ale Federației Ruse a început recrutarea de voluntari pentru apărarea facilităților deosebit de importante.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește forumul strategic Galați Security Forum, dedicat securității europene și reconstrucției Ucrainei.
Imaginile din satelit, publicate de canalul OSINT Dnipro Osint, confirmă ceea ce rapoartele de pe linia frontului sugerau deja: Ucraina a reușit o lovitură de precizie devastatoare asupra unei baze logistice rusești esențiale, amenajată pe teritoriul fostului Aeroport Internațional Donețk. Pe 5 noiembrie, o operațiune complexă a forțelor ucrainene a vizat și distrus două depozite folosite pentru stocarea și asamblarea dronelor de atac Shahed (cunoscute și ca Geran-2 sau Gerbera).
La începutul lui noiembrie 2025, Bucureștiul a devenit centrul dezbaterii globale despre viitorul apărării. NATO-Industry Forum, desfășurat în capitala României, a adunat lideri politici, militari și industriali din toate colțurile lumii. Tema întâlnirii, „Rearming NATO – Innovate, Accelerate, Sustain”, a fost mai mult decât un slogan. A fost o declarație de responsabilitate: Alianța nu mai poate funcționa pe reflexe de pace într-o lume aflată deja într-un război prelungit de uzură.
Respingerea de către NATO a cererii lui Zelenski de a închide spațiul aerian ucrainean a fost cea mai dureroasă decizie, precizează fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg.
Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei (SSO/FOS) au confirmat o operațiune chirurgicală executată încă de pe 6 octombrie în Crimeea ocupată, soldată cu distrugerea unui sistem S-400 „Triumf” și a unui depozit strategic de muniții. Anunțul tardiv, făcut public abia pe 8 noiembrie din motive de „securitate operațională”, este confirmarea unei campanii metodice, asimetrice, care vizează erodarea completă a capacității militare a Rusiei în peninsulă.
Într-un discurs care sună mai mult a declarație de război decât a alocuțiune birocratică, Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a pus vineri pe masă o reformă radicală a modului în care Pentagonul cumpără armament. În fața directorilor executivi ai giganților din industria de apărare, de la ,,clasici'' la noii veniți din Big Tech precum Google sau startup-uri ca Anduril, mesajul a fost clar: „Schimbați-vă sau veți dispărea.”
Armata Statelor Unite ale Americii a realizat că este periculos de mult în urmă şi că trebuie să facă o schimbare serioasă în ceea ce priveşte doctrina militară. Astfel, Pentagonul plănuiește să achiziționeze cel puțin un milion de drone în următorii doi până la trei ani, adică până în 2028. Nu este o simplă modernizare a arsenalului militar american, ci o cursă contra-cronometru pentru a recupera un decalaj strategic masiv față de adversari și pentru a rezolva o vulnerabilitate critică: dependența industrială de China.
Un avertisment de o claritate tăioasă vine de la vârful Armatei SUA din Pacific, semnalând o schimbare de abordare impusă de noua realitate geopolitică. Generalul Ronald Clark, comandantul Comandamentului Armatei SUA din Pacific (USARPAC), trage un semnal de alarmă public privind nevoia urgentă de reformă, subliniind că „prețul eșecului este mult prea mare”.
Comandamentul Sistemelor Spațiale (SSC) al Forței Spațiale a SUA a anunțat oficial că a semnat un memorandum de înțelegere cu Departamentul Apărării, în cadrul căruia s-a stabilit că un număr de aliați cheie pot avea acces la tehnologia de navigație de cea mai înaltă precizie și rezistență la bruiaj, așa cum este cunoscut “Echipamentul utilizatorului GPS militar” (MGUE) utilizat de americani..
Într-un colț al Flancului Estic, Polonia lansează cel mai mare program de pregătire a apărării din istoria sa modernă. În celălalt colț, România se luptă să peticească o rezervă operațională îmbătrânită, pe care șeful Statului Major al Apărării a numit-o recent, pe bună dreptate, „o problemă de siguranță națională”.
Premierul ungar Viktor Orbán s-a întors de la Washington cu ceea ce pare a fi o victorie politică totală. Întâlnirea sa cu președintele Donald Trump i-a adus nu doar laude publice („un lider măreț”) și o susținere deschisă pentru realegerea sa în 2026, ci și premiul cel mare: o „excepție generală, pe termen nedeterminat” de la sancțiunile americane asupra energiei rusești.
Încă de la începutul anului trecut, relațiile egipteano-turce au cunoscut o schimbare strategică rapidă, reflectată clar în sectoarele militar și de apărare.
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
Invalidând calculele strategice care au dictat politica de apărare americană în ultimele decenii, președintele Donald Trump a anunțat, pe 27 noiembrie 2025, o decizie care remodelează doctrina de descurajare a Statelor Unite: achiziția de noi bombardiere B-2 Spirit.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Președintele american Donald Trump a anunțat pe 18 noiembrie, în timpul vizitei prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman la Casa Albă, aprobarea sa de a vinde avioane de vânătoare stealth avansate F-35 către Riad, ca parte a unui acord strategic de apărare care include și achiziționarea a 300 de tancuri Abrams fabricate în SUA, o mișcare care consolidează parteneriatul de apărare dintre Statele Unite și Arabia Saudită.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
De la începutul războiului din Ucraina, Marea Neagră a devenit mai mult decât o simplă întindere de ape, ci o tablă de șah minată, unde regulile navigației internaționale sunt rescrise de nevoia Rusiei de a-și finanța războiul și de incapacitatea comunități internaționale de a opri complet acest flux.
Într-o perioadă în care atenția globală este fixată pe linia frontului din estul Ucrainei, o altă bătălie, mai subtilă dar infinit mai periculoasă, se desfășoară în spațiul aerian al nordului Europei. Fotografiile recente publicate de Forțele Aeriene Suedeze, surprinzând un bombardier strategic rusesc Tu-22M3 deasupra Mării Baltice dezvăluie o realitate incomodă pentru strategiile de apărare ale NATO: Rusia nu doar că își menține capacitatea de proiecție a forței nucleare și convenționale, dar reușește să-și regenereze flota de bombardiere în ciuda sancțiunilor, testând reacţia statelor baltice şi scandinave.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Negocierile dintre Sudan și Rusia pentru achiziția de avioane de luptă Su-30 sau Su-35 au depășit stadiul de simplă tranzacție militară, transformându-se într-un troc strategic definitoriu pentru viitorul Africii de Nord-Est.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Țările din întreaga lume cheltuiesc sume enorme pentru achiziționarea și fabricarea de arme pentru a-și menține securitatea națională, a descuraja potențialele amenințări și a-și demonstra puterea la nivel regional și global. Cheltuielile militare reflectă nu numai prioritățile de apărare ale unei țări, ci și ambițiile sale tehnologice, alianțele strategice și considerațiile geopolitice.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
Cooperarea tehnologică dintre Israel și România pare să fi generat nu doar un produs competitiv, ci și un precedent important pentru implicarea industriei românești.
Polonia nu mai așteaptă de mult timp ca securitatea europeană să fie desenată în cancelariile vestice, ci își construiește metodic statutul de pilon central al NATO pe Flancul Estic. Semnarea recentului contract pentru rachetele AIM-120D-3 este o altă declarație de intenție despre cum va arăta doctrina de apărare a Poloniei în următorul deceniu.
Rusia a primit o nouă propunere de încetare a conflictului, iar discuțiile cheie svor avea loc la Moscova.
Guvernul a transmis că premierul Ilie Bolojan a luat act de demisia ministrului Apărării Ionuț Moșteanu.
O dronă de tip MQ-9 Reaper prăbușită în aceste zile a fost de fapt doborâtă de US Army, lucru confirmat de forțele armate ale Statelor Unite ale Americii.
Compania italiană Leonardo se pregătește să prezinte o nouă tehnologie de apărare aeriană care ar trebui să contribuie la integrarea unor scuturi antirachetă, precum Iron Dome israelian.
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a demisionat din funcție.
În această dimineață, ofițeri ai Biroului Național Anticorupție din Ucraina și ai Procuraturii Speciale Anticorupție efectuează percheziții la reședința șefului Cabinetului Președintelui, Andrii Yermak, din cartierul guvernamental, a relatat NABU.
„NABU și SAPO desfășoară acțiuni de investigație (percheziții) la sediul Președinției Ucrainei. Acțiunile de investigație sunt autorizate și se desfășoară în cadrul anchetei”, se arată în raportul citat de media ucrainean.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 27.11.2025, două bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mării Baltice.
Statul Major General al armatei ucrainene a comunicat despre două atacuri efectuate în cursul nopţii de joi spre vineri, primul vizând o rafinărie din regiunea rusă Saratov (Districtul federal Volga, la graniţa cu Kazahstanul), al doilea vizând aerodromul Saki, din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, relatează agențiile Agerpres și EFE.
