Președintele Nicușor Dan a anunțat că România va avea o nouă Strategie de Apărare.
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Rezervele de gaz dovedite pentru Europa sunt de 50 de ani, la rata actuală de producție / consum. Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor avantaje și spre deosebire de creșterea ponderei sale semnificative în mixul energetic al tuturor regiunilor lumii, consumul de gaze naturale stagnează în UE, iar rolul gazului este din ce în ce mai controversat, în primul rând. ca sursă de energie fosilă din motive ecologice, dar și pentru aspectele sale geopolitice induse, în special pe relația cu Rusia. Ultimele date ne arată această relativă stagnare a cererii de gaz în Europa începând cu 2010 și pentru următorii douăzeci de ani. Unele organizații, inclusiv Agenția Internațională pentru Energie (IAEA), cred chiar că această cerere ar trebui să scadă, sau chiar să stagneze, din cauza creșterii surselor regenerabile de energie intermitente.
Dar aceeași agenție mondială prezice, de asemenea, în mod paradoxal, că cererea de LNG în Europa este încă departe de a fi stabilizată. Acesta consideră că importurile de LNG în Europa (UE + Non UE) vor crește cu aproape 20% până în 2040 comparativ cu nivelul din 2016. În mod logic, se afirmă, de asemenea, capacităților de regazificare ar trebui să crească în continuare, în ciuda ratelor de utilizare de doar 30% în 2018 în UE. Acest ultim punct este confirmat de către un rapoartele cu privire la „Aprovizionarea cu gaze din Uniunea Europeană: proiectul rusesc de gaz vs BABS și LNG”, care permite vizualizarea punctele de intrare ale gazul natural în Europa prin conducte de gaz și dinamismul din jurul infrastructurilor de recepție a LNG. Aceste prognoze ridică cel puțin două puncte interesante. În primul rând, cel al raționalității economice a acestor terminale de regazificare, cu ponderea aprovizionărilor viitoare către UE + Non UE prin conducte de gaz, de departe cel mai economic mijloc de import al gazului pentru UE, dată fiind proximitatea resurse abundente de gaze la distanțe economice.
În culise, este competiția dintre LNG, american și gazul rusesc prin conductă, care ne oferă prin retrospectiva analitică întreaga esență geopolitică a conflictelor, deseori ideologice, dar contondente pe care administrația americană Obama și, în special, ce a lui Donald Trump, le-a declanșat cu UE sau țări europene distincte. Acest lucru confirmă ceea ce mulți specialiști din domeniul energiei au subliniat de mult timp, natura uneori foarte politică a anumitor discursuri și orientări venite de la Washington. Uniunea Europeană, lipsită de gaze naturale, este înconjurată de rezerve imense de gaze. Ultimele date stiințifice arată, de asemenea, scăderea surselor de aprovizionare ale UE prin conducte de gaz din Europa și Africa de Nord, în special Norvegia și Algeria. Dependența externă a gazelor din UE va oferi noi oportunități Rusiei și producătorilor americani (sau non americani dar finanțati politic, militar și ideologic de către SUA) de LNG începand cu anii 2020. Conflictul geopolitic din jurul gazoductului Nordstream2 își arată întreaga semnificație atunci când este inserat în acest cadru.
Cu toate acestea, creșterea inevitabilă a prețurilor la LNG pe termen mediu și lung ar trebui luată în considerare, întrucât cererea de LNG în Asia va crește și va concura cu prețurile exportului către UE, odată cu trecerea, în special, a crizei medicale actuale. În orice caz, un lucru este cert: în timp ce gazul natural a reprezentat 22% din mixul energetic al UE în 2018, producția scăzută de gaz a UE va continua să crească ca și dependența sa de importurile de gaze, care a reprezentat deja 83% din consumul său în 2018.
Un alt aspect pe care puțină lume îl cunoaște este faptul că UE își va vedea principala sa sursă internă de producție de gaz, câmpul Groningen din Olanda, închis prematur din cauza riscurilor seismice. În continuare, UE intenționează să reducă drastic producția pe baza de carbune a energiei electrice din țările sale membre, ceea ce este perfect dorit și justificati, doar că va crea enorme probleme de dezvoltare economică unor țări ca România, Bulgaria, sau Polonia. Prin urmare, pare probabil că cererea de gaz să crească, cel puțin temporar pe o perioadă de una până la două decenii, în special pentru a înlocui cărbunele și, a fortiori, dacă opoziția la nuclear continuă să se întărească în interiorul UE, cel puțin în Germania. Amintiți-vă că energia nucleară nu emite deloc CO2, de unde lipsa totală a justificării înlocuirii acesteia cu surse regenerabile intermitente pe baza argumentelor climatice.
Aceste perspective de creștere usoară (care va fi mai mult o stagnare) a consumului de gaze naturale în Europa, deși va crește rapid și extrem de dinamic pe toate celelalte continente, se explică în mare măsură prin creșterea bruscă așteptată a producției de energie electrică din surse regenerabile intermitente din UE.
Acestea conduc la punerea mai multor întrebări iconoclaste. Ne putem gândi în mod rezonabil că așa-numitele energii curate, biomasă, hidroelectricitate sau energie intermitentă, solară și eoliană (fie pe uscat, fie pe mare, fixe sau plutitoare) vor asigura viitoarea securitate energetică a EU? Nu există cumva riscul ca anumite metale strategice, care sunt esențiale pentru tranziția energetică în ansamblu, să dispară în câțiva ani? Nu cumva aceste metale rare, găsite acum doar in China în cantități nu neapărat mari, dar suficiente, să creeze o dublă dependență, una de gaz și alta de tehnologii noi, care se pot produce doar cu materii prime pe care Europa nu le are sub nici o formă? Trebuie să adăugăm cobalt, tungsten, cupru, nichel, aluminiu, litiu, plumb, grafit, argint, alături de altele pentru a reaminti dominația absolute chineză asupra acestora. Și toți analiștii deja recunosc, ca nu va mai fi locul unui imperialism genocidart britanic sau japonez care să disloce statul chinez, deci doar un război mondial nimicitor va face ca Beijing să renunțe la hegemonia oferită de proprietatea asupra acestor material rare. Va fi nevoie de mult mai mult, decat ideologie ecologistă sau communism primitiv pentru fabricarea și reînnoirea stocurilor de baterii, electrolizere, turbine eoliene, panouri solare, contoare inteligente sau cabluri electrice esențiale pentru tranziția energetică, așa cum a fost anunțată ea anunțată cu surle și trâmbițe de către vestitorii noii sărăcii European împrăștiate. Impactul inevitabil asupra mediului al acestei creșteri semnificative a activității miniere planetare legate de tranziția energetică va fi el însuși amplificat de nevoile legate de tranziția digitală, ele însele întărite de dezvoltarea tehnologiei 5G (altă tehnologie esențială tranziției energetice europene unde China domină autoritar, cu toate eforturile SUA și ale micilor state satelit europene de a o disloca prin acuzații care mai de care aiuristice și imposibil de dovedit) și o formă probabilă de sustenabilitate socială a economiei post-Covid19.
Este evaluat corect impactul tuturor acestor mutații? Măsurăm în mod corespunzător cantitățile enorme de metale rare, poluante de mii de ori mai mult decât petrolul sau gazul, care vor fi în cele din urmă eliberate în sol, râuri și oceane? Pe lângă impactul asupra mediului, această fugă după metalele strategice, aceasta concurența dintre state pentru accesul la aceste resurse critice și nevoile semnificative de apă ale industriei miniere care să le extragă, inclusiv în zonele deja supuse stresului de apă , nu riscă la rândul lor să creeze tensiuni care sunt surse de conflict? UE prin ideologiile progresive, absolut impracticabile economic la aceasta oră, nu riscă cumva un colaps economic și civilizational, tocmai pentru că va depinde atât de gaz cât și de materii prime rare, imposibil de gasit pe continentul European?
Acestea sunt toate întrebări ale căror răspunsuri par a fi încă insuficient documentate. O ultimă întrebare iconoclastă, care răspunde indirect la cele precedente: alegem o sursă de energie pentru că este cu adevărat cea mai bună sau devine cea mai bună pentru că o alegem, inclusiv subvenționând-o puternic în timp ce penalizăm surselor de energie concurente în grade diferite?
Dogmatismul asupra surselor regenerabile intermitente ar putea proveni dintr-o triplă iluzie periculoasă: în primul rând în ceea ce privește securitatea energetică, stabilitatea rețelelor și a producției de energie, în special a energiei electrice, nu poate susține un procent prea mare de energie intermitentă. , ca să nu mai vorbim de problema bateriilor imense de stocare pentru a compensa această intermitentă. Din punct de vedere economic, costurile întreținerii și reînnoirii infrastructurii de producție, pe o piață reală fără subvenții directe sau indirecte, se vor traduce prin creșterea bruscă a facturilor de energie electrică pentru consumatorii europeni și o competitivitate mai mică pentru companiile sale.
În cele din urmă, costurile reale de mediu, directe și indirecte, în special ale energiei solare și eoliene și, în general, ale anumitor „sectoare verzi” din întregul lanț valoric, rămân, de asemenea, să fie evaluate în timp, cu toate consecințele lor la nivel local. iar la nivel planetar. Cazul SF6, de exemplu, cel mai dăunător dintre toate gazele cu efect de seră, a cărui utilizare va crește brusc odată cu creșterea energiilor regenerabile intermitente, este puțin sau nu este discutat în literatura mișcărilor ecologice [6].
Fără o pondere semnificativă a nuclearului în producția de încărcare de bază și a gazului natural în producția atât în sarcina de bază în unele țări, de rezervă (semi-de bază), cât și de vârf în altă parte, securitatea energetică a UE riscă să devină din ce în ce mai mare mai precară și iluzorie, cu cel mai bun câștig de mediu în ceea ce privește emisiile directe de CO2, dar cu prețul unei facturi în creștere și foarte plătite, în special în ceea ce privește obiectivele climatice și de mediu la nivel global.
De la dezvoltarea sa în a doua parte a anilor 1990, politica energetică europeană a fost întotdeauna bazată pe trei principii majore care sunt concomitente și consistente în teorie, dar care sunt dificil de realizat simultan în practică: securitatea aprovizionării; competitivitatea economică și respectul pentru mediu. Dar, din cauza priorităților variate în timp dintre aceste trei elemente care sunt greu de conciliat, deși prezentate întotdeauna ca sigure, acest faimos triptic echilibrat este din ce în ce mai greu de realizat fără a sacrifica unul sau altul din cele trei postulate.
Se pare că UE, datorită unui dogmatism care este parțial de înțeles, având în vedere ponderea problemei climatice indusă cu forcepsul în spațiul public, acordă acum prioritate mediului. Dar pentru a potolii noi zeloți ai noii Rome transgender și pansexuale, ar trebuie UE să sacrifice totul, incluzând securitatea sa energetică și să-și slăbească competitivitatea economică, ca să nu mai vorbim de viitoarea factură, extrem de ridicată, pentru consumatorii săi? Un echilibru mai bun între aceste trei priorități pare de dorit, iar gazele naturale pot constitui una dintre alternativele intermediare. Cei 50 de ani de rezerve dovedite de gaze constituie un orizont de timp susceptibil de a favoriza cercetarea și implementarea industrială a unor noi forme de energie care sunt cu adevărat mai curate și mai durabile, dar încă în curs de desfășurare astăzi. Pentru a face acest lucru, gazul natural ar trebui considerat mai ales ca o sursă de energie utilă, fără a exagera aspectele geopolitice extrem de contondente. De asemenea, UE ar trebui să poată decide singură asupra politicii sale energetice, fără a lăsa puterile externe non UE să exploateze aspectele geopolitice dincolo de rațiune. O Uniune Europeană fără resurse energetice aflate în spațiul său direct de influență reduce durata de viață a actualei organizări europene la maxim decade, în loc de secole.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Președintele Nicușor Dan a anunțat că România va avea o nouă Strategie de Apărare.
Negocierile care au loc în aceste zile între Statele Unite și Ucraina depășesc cu mult logica tradițională a asistenței militare. Pe masă se află un potențial acord comercial de miliarde de dolari axat pe drone, o tranzacție care semnalează o inversare de roluri neașteptată: Ucraina, țara aflată sub agresiune rusă, a devenit un laborator de inovație militară, iar Pentagonul pare dispus să-i studieze lecțiile.
Declarația recentă a Președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, prin care solicită din nou partenerilor occidentali mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot, a reaprins dezbaterea privind eficacitatea acestui sistem american pe frontul din Ucraina. Cererea constantă pentru Patriot survine în contextul unor informații din media care sugerează o scădere a ratei de interceptare a rachetelor hipersonice rusești Kh-47M2 Kinjal, ca urmare a modificărilor tactice introduse de ruși.
Descoperirea, în plin război, a celei mai mari baze de lansare și stocare a dronelor Shahed nu este un simplu detaliu logistic, ci expune o strategie militară pe termen lung. Imaginile din satelit de înaltă rezoluție, publicate marți de comunitățile de analişti OSINT, arată că Rusia nu doar continuă războiul cu determinare, ci îl industrializează, construind metodic o infrastructură masivă menită să copleșească apărarea antiaeriană a Ucrainei.
O bombă cu ceas amenință să fisureze unitatea aliaților în sprijinul Ucrainei, iar fitilul a fost aprins de o investigație germană. Concluzia, publicată de The Wall Street Journal și preluată de European Pravda, este explozivă: o unitate de elită ucraineană ar fi sabotat conductele Nord Stream, iar operațiunea ar fi fost supervizată direct de nimeni altul decât fostul comandant-șef al armatei, generalul Valerii Zalujnîi.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin spune că Rusia va proceda relua testele nucleare doar în anumite condiții.
Peste cinci miliarde de dolari în armament destinat aliaților NATO și Ucrainei sunt blocate. Nu de o decizie strategică, nu de un adversar extern, ci de ,,paralizia politică'' internă a Statelor Unite. „Shutdown-ul” guvernului american, intrat deja în a 40-a zi, a înghețat livrări critice, expunând o vulnerabilitate majoră în arhitectura de securitate occidentală într-un moment în care războiul din Ucraina nu dă semne de oprire.
Cotidianul rus Kommersant a informat, pe 10.11.2025, că în entitățile constitutive ale Federației Ruse a început recrutarea de voluntari pentru apărarea facilităților deosebit de importante.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește forumul strategic Galați Security Forum, dedicat securității europene și reconstrucției Ucrainei.
Imaginile din satelit, publicate de canalul OSINT Dnipro Osint, confirmă ceea ce rapoartele de pe linia frontului sugerau deja: Ucraina a reușit o lovitură de precizie devastatoare asupra unei baze logistice rusești esențiale, amenajată pe teritoriul fostului Aeroport Internațional Donețk. Pe 5 noiembrie, o operațiune complexă a forțelor ucrainene a vizat și distrus două depozite folosite pentru stocarea și asamblarea dronelor de atac Shahed (cunoscute și ca Geran-2 sau Gerbera).
La începutul lui noiembrie 2025, Bucureștiul a devenit centrul dezbaterii globale despre viitorul apărării. NATO-Industry Forum, desfășurat în capitala României, a adunat lideri politici, militari și industriali din toate colțurile lumii. Tema întâlnirii, „Rearming NATO – Innovate, Accelerate, Sustain”, a fost mai mult decât un slogan. A fost o declarație de responsabilitate: Alianța nu mai poate funcționa pe reflexe de pace într-o lume aflată deja într-un război prelungit de uzură.
Respingerea de către NATO a cererii lui Zelenski de a închide spațiul aerian ucrainean a fost cea mai dureroasă decizie, precizează fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg.
Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei (SSO/FOS) au confirmat o operațiune chirurgicală executată încă de pe 6 octombrie în Crimeea ocupată, soldată cu distrugerea unui sistem S-400 „Triumf” și a unui depozit strategic de muniții. Anunțul tardiv, făcut public abia pe 8 noiembrie din motive de „securitate operațională”, este confirmarea unei campanii metodice, asimetrice, care vizează erodarea completă a capacității militare a Rusiei în peninsulă.
Într-un discurs care sună mai mult a declarație de război decât a alocuțiune birocratică, Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a pus vineri pe masă o reformă radicală a modului în care Pentagonul cumpără armament. În fața directorilor executivi ai giganților din industria de apărare, de la ,,clasici'' la noii veniți din Big Tech precum Google sau startup-uri ca Anduril, mesajul a fost clar: „Schimbați-vă sau veți dispărea.”
Armata Statelor Unite ale Americii a realizat că este periculos de mult în urmă şi că trebuie să facă o schimbare serioasă în ceea ce priveşte doctrina militară. Astfel, Pentagonul plănuiește să achiziționeze cel puțin un milion de drone în următorii doi până la trei ani, adică până în 2028. Nu este o simplă modernizare a arsenalului militar american, ci o cursă contra-cronometru pentru a recupera un decalaj strategic masiv față de adversari și pentru a rezolva o vulnerabilitate critică: dependența industrială de China.
Un avertisment de o claritate tăioasă vine de la vârful Armatei SUA din Pacific, semnalând o schimbare de abordare impusă de noua realitate geopolitică. Generalul Ronald Clark, comandantul Comandamentului Armatei SUA din Pacific (USARPAC), trage un semnal de alarmă public privind nevoia urgentă de reformă, subliniind că „prețul eșecului este mult prea mare”.
Comandamentul Sistemelor Spațiale (SSC) al Forței Spațiale a SUA a anunțat oficial că a semnat un memorandum de înțelegere cu Departamentul Apărării, în cadrul căruia s-a stabilit că un număr de aliați cheie pot avea acces la tehnologia de navigație de cea mai înaltă precizie și rezistență la bruiaj, așa cum este cunoscut “Echipamentul utilizatorului GPS militar” (MGUE) utilizat de americani..
Într-un colț al Flancului Estic, Polonia lansează cel mai mare program de pregătire a apărării din istoria sa modernă. În celălalt colț, România se luptă să peticească o rezervă operațională îmbătrânită, pe care șeful Statului Major al Apărării a numit-o recent, pe bună dreptate, „o problemă de siguranță națională”.
Premierul ungar Viktor Orbán s-a întors de la Washington cu ceea ce pare a fi o victorie politică totală. Întâlnirea sa cu președintele Donald Trump i-a adus nu doar laude publice („un lider măreț”) și o susținere deschisă pentru realegerea sa în 2026, ci și premiul cel mare: o „excepție generală, pe termen nedeterminat” de la sancțiunile americane asupra energiei rusești.
Supremația tehnologică a sistemului american Patriot este pusă sub semnul întrebării direct pe câmpul de luptă din Ucraina. Sistemul Patriot, considerat mult timp etalonul apărării antiaeriene occidentale, întâmpină dificultăți majore în fața noilor tactici rusești, în timp ce rivalul său european, sistemul franco-italian SAMP/T (Mamba), pare să fi preluat conducerea în materie de eficiență.
Guvernul elen analizează extinderea flotei sale de avioane de luptă franceze Rafale, într-un moment în care Turcia își consolidează capacitățile aeriene printr-un acord istoric cu Marea Britanie pentru achiziția a 20 de aparate Eurofighter Typhoon, dotate cu rachete de ultimă generație cu rază lungă Meteor. Concomitent turcii vor achiziționa și 24 de avioane Eurofighter Typhon în uz din Golf.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Shoigu, consideră că Siberia trebuie să devină centrul unei noi industrializări, iar statul trebuie să creeze condiții care să încurajeze oamenii să se mute în estul țării.
O analiză recentă a prestigiosului Institut Francez de Relații Internaționale (IFRI) pune pe masă o realitate dură, pe care elitele europene o ignoră de prea mult timp: continentul are capacitatea economică și tehnologică de a contracara militar Rusia, dar nu înainte de 2030. Acest „dacă” este condiționat de un factor pe care Europa nu îl controlează: rezistența Ucrainei.
O coaliție bipartizană, transpartinică, din Congresul Statelor Unite, a lansat un avertisment dur la adresa Pentagonului, contestând planul administrației Trump de a retrage sute de militari americani din România. Într-un moment de tensiune maximă pe Flancul Estic, scrisoarea trimisă Secretarului Apărării, Pete Hegseth, semnalează o ruptură la Washington și o teamă palpabilă că decizia va fi interpretată de Moscova drept un "mesaj de retragere".
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 7 noiembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Kazahstanul urmează să se alăture Acordurilor Abrahamice, inițiativa diplomatică lansată în 2020 între Israel și mai multe țări arabe și musulmane, într-o mișcare politică considerată simbolică, dar cu valoare geopolitică semnificativă. Potrivit a trei oficiali americani citați de Associated Press, decizia are ca scop revitalizarea acordurilor de normalizare care au marcat una dintre principalele realizări de politică externă ale administrației Trump.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează vineri o vizită în Turcia, context în care are programată, la Ankara, o întâlnire cu omologul său, Hakan Fidan.
Bucureștiul a fost în aceste zile epicentrul noii doctrine strategice a NATO. Dincolo de protocolul Forumului NATO pentru Industrie, mesajul transmis la cel mai înalt nivel, prin vocea Secretarului General Mark Rutte, este tranșant: Alianța a intrat într-o nouă eră a confruntării, iar pentru a garanta „pacea prin forță”, are nevoie de o revoluție industrială.
O amenințare gravă la adresa luptătorilor ucraineni a fost înlăturată în regiunea Donețk. În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2025, forțele ucrainene au distrus un depozit de UAV-uri Shahed/Geran, aflat destul de aproape de linia frontului. Informația a fost publicată de comandantul Forțelor fără pilot ale Ucrainei, Robert Brovdi.
Forțele pentru Operatii Speciale(SSO) ale Ucrainei au reușit o nouă lovitură spectaculoasă în adâncimea teritoriului rus, distrugând componente cheie ale unui sistem de rachete Iskander. Operațiunea, desfășurată în colaborare cu partizani ruși în regiunea Kursk, subliniază o schimbare strategică: dacă nu poți doborî rachetele, trebuie să distrugi lansatoarele.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Negocierile dintre Sudan și Rusia pentru achiziția de avioane de luptă Su-30 sau Su-35 au depășit stadiul de simplă tranzacție militară, transformându-se într-un troc strategic definitoriu pentru viitorul Africii de Nord-Est.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Țările din întreaga lume cheltuiesc sume enorme pentru achiziționarea și fabricarea de arme pentru a-și menține securitatea națională, a descuraja potențialele amenințări și a-și demonstra puterea la nivel regional și global. Cheltuielile militare reflectă nu numai prioritățile de apărare ale unei țări, ci și ambițiile sale tehnologice, alianțele strategice și considerațiile geopolitice.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
Cooperarea tehnologică dintre Israel și România pare să fi generat nu doar un produs competitiv, ci și un precedent important pentru implicarea industriei românești.
Polonia nu mai așteaptă de mult timp ca securitatea europeană să fie desenată în cancelariile vestice, ci își construiește metodic statutul de pilon central al NATO pe Flancul Estic. Semnarea recentului contract pentru rachetele AIM-120D-3 este o altă declarație de intenție despre cum va arăta doctrina de apărare a Poloniei în următorul deceniu.
Rusia a primit o nouă propunere de încetare a conflictului, iar discuțiile cheie svor avea loc la Moscova.
Guvernul a transmis că premierul Ilie Bolojan a luat act de demisia ministrului Apărării Ionuț Moșteanu.
O dronă de tip MQ-9 Reaper prăbușită în aceste zile a fost de fapt doborâtă de US Army, lucru confirmat de forțele armate ale Statelor Unite ale Americii.
Compania italiană Leonardo se pregătește să prezinte o nouă tehnologie de apărare aeriană care ar trebui să contribuie la integrarea unor scuturi antirachetă, precum Iron Dome israelian.
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a demisionat din funcție.
În această dimineață, ofițeri ai Biroului Național Anticorupție din Ucraina și ai Procuraturii Speciale Anticorupție efectuează percheziții la reședința șefului Cabinetului Președintelui, Andrii Yermak, din cartierul guvernamental, a relatat NABU.
„NABU și SAPO desfășoară acțiuni de investigație (percheziții) la sediul Președinției Ucrainei. Acțiunile de investigație sunt autorizate și se desfășoară în cadrul anchetei”, se arată în raportul citat de media ucrainean.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 27.11.2025, două bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mării Baltice.
Statul Major General al armatei ucrainene a comunicat despre două atacuri efectuate în cursul nopţii de joi spre vineri, primul vizând o rafinărie din regiunea rusă Saratov (Districtul federal Volga, la graniţa cu Kazahstanul), al doilea vizând aerodromul Saki, din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, relatează agențiile Agerpres și EFE.
Rușii sunt într-o ofensivă totală de promovare a avionului lor de generația a cincea iar Serghei Bogdan, șeful serviciului de zbor al Biroului de Proiectare Sukhoi, producătorul Su-57, transmite în cadrul salonului aviatic Dubai Airshow că designul și capabilitățile Su-57 vor continua să fie îmbunătățite pe baza experienței reale de luptă. Rușii subliniază gradul „fără precedent” de testare în condiții de război pe care avionul l-a acumulat în teatrul ucrainean, dar aici sunt semne mari de întrebare.
Fostă membru al Knessetului și expert pe Orient, Ruth Wasserman, a analizat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), la care a participat și DefenseRomania, modul în care Rusia a influențat, de-a lungul decadelor, narativele islamice, subliniind capacitatea impresionantă a Moscovei de a modela povești și percepții care ajung să fie acceptate și integrate de comunități largi.
SUA se pregătesc să extindă semnificativ operațiunile militare împotriva traficanților de droguri din Venezuela, a anunțat Donald Trump în timpul unei intervenții publice cu ocazia Zilei Recunoștinței.
Un grup de cercetare american non-guvernamental a identificat mai multe sancțiuni potențial cheie care vizează ținte neglijate și cu vizibilitate redusă, despre care spune că ar putea perturba serios efortul de război al Rusiei în Ucraina, în urma atacurilor masive ucrainene de luna trecută asupra instalațiilor deținute de mari companii petroliere rusești.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Într-un război de uzură în care logistica a devenit la fel de vitală ca sistemele de arme balistice, mărturia recentă a unui pilot ucrainean care operează de pe avioanele franceze Mirage 2000-5 oferă o radiografie rară a modului în care tehnologia occidentală este integrată în infrastructura defensivă a Ucraina. Procentul înaintat de pilot, o rată de interceptare de 98% împotriva amenințărilor aeriene rusești, este impresionant din punct de vedere statistic, însă ascunde o vulnerabilitate structurală pe care Ucraina încearcă disperată să o acopere: lipsa capacității de a proiecta forță la distanță mare.
Pokrovskul nu va fi cedat, iar forțele rusești nu au capacitatea de a cuceri orașul într-un termen scurt, acesta este mesajul transmis de comandantul batalionului de sisteme fără pilot al Brigăzii Separate 152, Oleg Ivanov, într-un interviu acordat agenției ucrainene Unian.
Președintele francez Emmanuel Macron ar putea anunța introducerea serviciului militar voluntar în țară în următoarele zile, relatează Le Figaro.
Într-o perioadă în care dronele ruse continuă provocările în spațiul aerian al României, fiind ridicate aproape la fiecare atac asupra Ucrainei avioane F-16 ale României ori Eurofighter germane aflate în misiune de Poliție Aeriană, Ucraina și partenerii noștri mizează pe una din cele mai rentabile și eficiente metode de a angaja drone ruse, exceptând desigur operațiunile de război electronic: Angajarea UAV-urilor ruse cu drone interceptoare.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
”Rușii testează constant granițele - care va fi răspunsul, cât de departe pot merge?”, declară ministrul leton de externe, Baiba Braže, într-un interviu acordat Politico. Este nevoie de un „răspuns mai proactiv”, spune el. „Și semnalul nu este transmis prin poveste - ci prin acțiune”.
