Gazele naturale, în ciuda creșterii cu 34% a consumului la nivel mondial în ultimii zece ani, rămân o resursă naturală abundentă, cu multe noi descoperiri în fiecare an, ceea ce nu mai este cazul petrolului.
Rezervele de gaz dovedite pentru Europa sunt de 50 de ani, la rata actuală de producție / consum. Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor avantaje și spre deosebire de creșterea ponderei sale semnificative în mixul energetic al tuturor regiunilor lumii, consumul de gaze naturale stagnează în UE, iar rolul gazului este din ce în ce mai controversat, în primul rând. ca sursă de energie fosilă din motive ecologice, dar și pentru aspectele sale geopolitice induse, în special pe relația cu Rusia. Ultimele date ne arată această relativă stagnare a cererii de gaz în Europa începând cu 2010 și pentru următorii douăzeci de ani. Unele organizații, inclusiv Agenția Internațională pentru Energie (IAEA), cred chiar că această cerere ar trebui să scadă, sau chiar să stagneze, din cauza creșterii surselor regenerabile de energie intermitente.
Dar aceeași agenție mondială prezice, de asemenea, în mod paradoxal, că cererea de LNG în Europa este încă departe de a fi stabilizată. Acesta consideră că importurile de LNG în Europa (UE + Non UE) vor crește cu aproape 20% până în 2040 comparativ cu nivelul din 2016. În mod logic, se afirmă, de asemenea, capacităților de regazificare ar trebui să crească în continuare, în ciuda ratelor de utilizare de doar 30% în 2018 în UE. Acest ultim punct este confirmat de către un rapoartele cu privire la „Aprovizionarea cu gaze din Uniunea Europeană: proiectul rusesc de gaz vs BABS și LNG”, care permite vizualizarea punctele de intrare ale gazul natural în Europa prin conducte de gaz și dinamismul din jurul infrastructurilor de recepție a LNG. Aceste prognoze ridică cel puțin două puncte interesante. În primul rând, cel al raționalității economice a acestor terminale de regazificare, cu ponderea aprovizionărilor viitoare către UE + Non UE prin conducte de gaz, de departe cel mai economic mijloc de import al gazului pentru UE, dată fiind proximitatea resurse abundente de gaze la distanțe economice.
În culise, este competiția dintre LNG, american și gazul rusesc prin conductă, care ne oferă prin retrospectiva analitică întreaga esență geopolitică a conflictelor, deseori ideologice, dar contondente pe care administrația americană Obama și, în special, ce a lui Donald Trump, le-a declanșat cu UE sau țări europene distincte. Acest lucru confirmă ceea ce mulți specialiști din domeniul energiei au subliniat de mult timp, natura uneori foarte politică a anumitor discursuri și orientări venite de la Washington. Uniunea Europeană, lipsită de gaze naturale, este înconjurată de rezerve imense de gaze. Ultimele date stiințifice arată, de asemenea, scăderea surselor de aprovizionare ale UE prin conducte de gaz din Europa și Africa de Nord, în special Norvegia și Algeria. Dependența externă a gazelor din UE va oferi noi oportunități Rusiei și producătorilor americani (sau non americani dar finanțati politic, militar și ideologic de către SUA) de LNG începand cu anii 2020. Conflictul geopolitic din jurul gazoductului Nordstream2 își arată întreaga semnificație atunci când este inserat în acest cadru.
Cu toate acestea, creșterea inevitabilă a prețurilor la LNG pe termen mediu și lung ar trebui luată în considerare, întrucât cererea de LNG în Asia va crește și va concura cu prețurile exportului către UE, odată cu trecerea, în special, a crizei medicale actuale. În orice caz, un lucru este cert: în timp ce gazul natural a reprezentat 22% din mixul energetic al UE în 2018, producția scăzută de gaz a UE va continua să crească ca și dependența sa de importurile de gaze, care a reprezentat deja 83% din consumul său în 2018.
Un alt aspect pe care puțină lume îl cunoaște este faptul că UE își va vedea principala sa sursă internă de producție de gaz, câmpul Groningen din Olanda, închis prematur din cauza riscurilor seismice. În continuare, UE intenționează să reducă drastic producția pe baza de carbune a energiei electrice din țările sale membre, ceea ce este perfect dorit și justificati, doar că va crea enorme probleme de dezvoltare economică unor țări ca România, Bulgaria, sau Polonia. Prin urmare, pare probabil că cererea de gaz să crească, cel puțin temporar pe o perioadă de una până la două decenii, în special pentru a înlocui cărbunele și, a fortiori, dacă opoziția la nuclear continuă să se întărească în interiorul UE, cel puțin în Germania. Amintiți-vă că energia nucleară nu emite deloc CO2, de unde lipsa totală a justificării înlocuirii acesteia cu surse regenerabile intermitente pe baza argumentelor climatice.
Aceste perspective de creștere usoară (care va fi mai mult o stagnare) a consumului de gaze naturale în Europa, deși va crește rapid și extrem de dinamic pe toate celelalte continente, se explică în mare măsură prin creșterea bruscă așteptată a producției de energie electrică din surse regenerabile intermitente din UE.
Acestea conduc la punerea mai multor întrebări iconoclaste. Ne putem gândi în mod rezonabil că așa-numitele energii curate, biomasă, hidroelectricitate sau energie intermitentă, solară și eoliană (fie pe uscat, fie pe mare, fixe sau plutitoare) vor asigura viitoarea securitate energetică a EU? Nu există cumva riscul ca anumite metale strategice, care sunt esențiale pentru tranziția energetică în ansamblu, să dispară în câțiva ani? Nu cumva aceste metale rare, găsite acum doar in China în cantități nu neapărat mari, dar suficiente, să creeze o dublă dependență, una de gaz și alta de tehnologii noi, care se pot produce doar cu materii prime pe care Europa nu le are sub nici o formă? Trebuie să adăugăm cobalt, tungsten, cupru, nichel, aluminiu, litiu, plumb, grafit, argint, alături de altele pentru a reaminti dominația absolute chineză asupra acestora. Și toți analiștii deja recunosc, ca nu va mai fi locul unui imperialism genocidart britanic sau japonez care să disloce statul chinez, deci doar un război mondial nimicitor va face ca Beijing să renunțe la hegemonia oferită de proprietatea asupra acestor material rare. Va fi nevoie de mult mai mult, decat ideologie ecologistă sau communism primitiv pentru fabricarea și reînnoirea stocurilor de baterii, electrolizere, turbine eoliene, panouri solare, contoare inteligente sau cabluri electrice esențiale pentru tranziția energetică, așa cum a fost anunțată ea anunțată cu surle și trâmbițe de către vestitorii noii sărăcii European împrăștiate. Impactul inevitabil asupra mediului al acestei creșteri semnificative a activității miniere planetare legate de tranziția energetică va fi el însuși amplificat de nevoile legate de tranziția digitală, ele însele întărite de dezvoltarea tehnologiei 5G (altă tehnologie esențială tranziției energetice europene unde China domină autoritar, cu toate eforturile SUA și ale micilor state satelit europene de a o disloca prin acuzații care mai de care aiuristice și imposibil de dovedit) și o formă probabilă de sustenabilitate socială a economiei post-Covid19.
Este evaluat corect impactul tuturor acestor mutații? Măsurăm în mod corespunzător cantitățile enorme de metale rare, poluante de mii de ori mai mult decât petrolul sau gazul, care vor fi în cele din urmă eliberate în sol, râuri și oceane? Pe lângă impactul asupra mediului, această fugă după metalele strategice, aceasta concurența dintre state pentru accesul la aceste resurse critice și nevoile semnificative de apă ale industriei miniere care să le extragă, inclusiv în zonele deja supuse stresului de apă , nu riscă la rândul lor să creeze tensiuni care sunt surse de conflict? UE prin ideologiile progresive, absolut impracticabile economic la aceasta oră, nu riscă cumva un colaps economic și civilizational, tocmai pentru că va depinde atât de gaz cât și de materii prime rare, imposibil de gasit pe continentul European?
Acestea sunt toate întrebări ale căror răspunsuri par a fi încă insuficient documentate. O ultimă întrebare iconoclastă, care răspunde indirect la cele precedente: alegem o sursă de energie pentru că este cu adevărat cea mai bună sau devine cea mai bună pentru că o alegem, inclusiv subvenționând-o puternic în timp ce penalizăm surselor de energie concurente în grade diferite?
Dogmatismul asupra surselor regenerabile intermitente ar putea proveni dintr-o triplă iluzie periculoasă: în primul rând în ceea ce privește securitatea energetică, stabilitatea rețelelor și a producției de energie, în special a energiei electrice, nu poate susține un procent prea mare de energie intermitentă. , ca să nu mai vorbim de problema bateriilor imense de stocare pentru a compensa această intermitentă. Din punct de vedere economic, costurile întreținerii și reînnoirii infrastructurii de producție, pe o piață reală fără subvenții directe sau indirecte, se vor traduce prin creșterea bruscă a facturilor de energie electrică pentru consumatorii europeni și o competitivitate mai mică pentru companiile sale.
În cele din urmă, costurile reale de mediu, directe și indirecte, în special ale energiei solare și eoliene și, în general, ale anumitor „sectoare verzi” din întregul lanț valoric, rămân, de asemenea, să fie evaluate în timp, cu toate consecințele lor la nivel local. iar la nivel planetar. Cazul SF6, de exemplu, cel mai dăunător dintre toate gazele cu efect de seră, a cărui utilizare va crește brusc odată cu creșterea energiilor regenerabile intermitente, este puțin sau nu este discutat în literatura mișcărilor ecologice [6].
Fără o pondere semnificativă a nuclearului în producția de încărcare de bază și a gazului natural în producția atât în sarcina de bază în unele țări, de rezervă (semi-de bază), cât și de vârf în altă parte, securitatea energetică a UE riscă să devină din ce în ce mai mare mai precară și iluzorie, cu cel mai bun câștig de mediu în ceea ce privește emisiile directe de CO2, dar cu prețul unei facturi în creștere și foarte plătite, în special în ceea ce privește obiectivele climatice și de mediu la nivel global.
De la dezvoltarea sa în a doua parte a anilor 1990, politica energetică europeană a fost întotdeauna bazată pe trei principii majore care sunt concomitente și consistente în teorie, dar care sunt dificil de realizat simultan în practică: securitatea aprovizionării; competitivitatea economică și respectul pentru mediu. Dar, din cauza priorităților variate în timp dintre aceste trei elemente care sunt greu de conciliat, deși prezentate întotdeauna ca sigure, acest faimos triptic echilibrat este din ce în ce mai greu de realizat fără a sacrifica unul sau altul din cele trei postulate.
Se pare că UE, datorită unui dogmatism care este parțial de înțeles, având în vedere ponderea problemei climatice indusă cu forcepsul în spațiul public, acordă acum prioritate mediului. Dar pentru a potolii noi zeloți ai noii Rome transgender și pansexuale, ar trebuie UE să sacrifice totul, incluzând securitatea sa energetică și să-și slăbească competitivitatea economică, ca să nu mai vorbim de viitoarea factură, extrem de ridicată, pentru consumatorii săi? Un echilibru mai bun între aceste trei priorități pare de dorit, iar gazele naturale pot constitui una dintre alternativele intermediare. Cei 50 de ani de rezerve dovedite de gaze constituie un orizont de timp susceptibil de a favoriza cercetarea și implementarea industrială a unor noi forme de energie care sunt cu adevărat mai curate și mai durabile, dar încă în curs de desfășurare astăzi. Pentru a face acest lucru, gazul natural ar trebui considerat mai ales ca o sursă de energie utilă, fără a exagera aspectele geopolitice extrem de contondente. De asemenea, UE ar trebui să poată decide singură asupra politicii sale energetice, fără a lăsa puterile externe non UE să exploateze aspectele geopolitice dincolo de rațiune. O Uniune Europeană fără resurse energetice aflate în spațiul său direct de influență reduce durata de viață a actualei organizări europene la maxim decade, în loc de secole.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
