Purtătorul de cuvânt al Ministerului Ucrainean al Apărării, Maxime Prout, a declarant, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe percursul acestei veri, Rusia a oferit deja militanților pro-ruși din Donbas 600 de tone de muniție.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Ucrainean al Apărării, Maxime Prout, a declarant, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe percursul acestei veri, Rusia a oferit deja militanților pro-ruși din Donbas 600 de tone de muniție.
Un fost spion iugoslav condamnat de justiţia germană pentru uciderea în 1983 a unui disident croat a fost extrădat joi de Germania către Croaţia, unde urmează să ispăşească o pedeapsă de 30 de ani de închisoare, relatează AFP.
Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a anunţat joi că îşi va anunţa la 17 iulie decizia privind soarta unui indian condamnat la moarte în Pakistan pentru spionaj, o acuzaţie respinsă de New Delhi, relatează France Presse.
La sfârșitul lunii iunie, serviciile speciale ucrainene au efectuat o operațiune pe teritoriul autoproclamatei Republici Populare Donețk (DNR), controlat de formațiuni armate pro-ruse. Ofițerii serviciilor speciale ucrainene l-au capturat și extras din teritoriile ocupate pe fostul comandant al apărării antiaeriene din orașul Snejnoe, Vladimir Țemak, transmite paginaderusia.
Israelul a restabilit "relaţii oficiale" cu Sultanatul Oman, un mediator discret în mai multe crize regionale, a anunţat luni şeful Mossad-ului (Serviciul de Informaţii Externe israelian), Yossi Cohen, relatează AFP.
Şeful Mossadului - Serviciul de informaţii externe israelian - a declarat că ţara sa dispune de surse pentru a susţine ''cu certitudine'' că Iranul se află în spatele atacurilor recente din regiunea Golfului, potrivit AFP.
Operaţiunea de otrăvire a fostului spion Serghei Skripal anul trecut, la Salisbury, în Marea Britanie, a fost condusă, de la Londra, de un ofiţer cu grad înalt în serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU), relevă o anchetă independentă.
Premierul britanic Theresa May i-a cerut vineri preşedintelui rus Vladimir Putin, în marja summitului G20 din Japonia, „să pună capăt actelor de destabilizare și iresponsabile care ameninţă Marea Britanie şi pe aliaţii săi”, relatează AFP. Fără acest lucru „nu va putea exista o normalizare a relaţiilor bilaterale”, a avertizat ea, potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street, transmite paginaderusia.
Tribunalul municipiului Moscova l-a condamnat marți, 25 iunie, pe cetățeanul polonez Marian Radzaevski la 14 ani de muncă silnică pentru spionaj în favoarea țării sale.
Conform unor documente consultate joi de AFP, angajaţi ai companiei Huawei au colaborat cu armata chineză la proiecte de cercetare, deşi compania - suspectată de SUA că spionează pentru Beijing - a negat informaţia.
Structurile de informații ale țărilor membre NATO intensifică cooperarea cu Serviciul Militar de Informatii al Ucrainei, informează serviciul de presă al Ministerului Ucrainean al Apărării, potrivit Uawire.org.
Timp de cinci ani, doi militari lituanieni au transmis serviciului străin de informații date privind o baza militară lituaniană. Ambii au pledat vinovat și au fost condamnați la câte 4 ani și 9 luni de închisoare de către Tribunalul Siauliai, relateaza Radio Liberty.
Un fost puşcaş marin american deţinut în Rusia, fiind suspectat de spionaj, a făcut apel la preşedintele american Donald Trump şi la liderii britanic, canadian şi irlandez să-l ajute, apel lansat joi în timpul audierii sale la tribunal, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax, citată de Reuters.
Parlamentul a aprobat marți în prima lectură un proiect de lege prin care îi sunt acordate mai multe mecanisme de control președintelui țării asupra Serviciului de Informații și Securitate.
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, la numit pe Vladislav Bukharev șef al Serviciului de Informații Externe (SZRU), potrivit UNIAN şi 112 UA.
Guvernul Statelor Unite a obținut informații că Arabia Saudită şi-a dezvoltat semnificativ programul de rachete balistice cu ajutorul Chinei, o dezvoltare care amenință decenii de eforturile ale SUA de a limita proliferarea de rachete în Orientul Mijlociu, potrivit unor surse din zona intelligence-ului american, citate de CNN.
Jandarmul rus al internetului Roskomnadzor a anunţat luni că celebra aplicaţie de dating Tinder va trebui de acum încolo să pună, la cerere, la dispoziţia serviciilor de securitate ruse, printre care şi FSB, datele utilizatorilor săi, relatează AFP şi Reuters.
Membrul misiunii ONU în Kosovo, rusul Mihail Krasnoșcekov este fost angajat al serviciilor de informații militare ale Federației Ruse (GRU), iar autoritățile kosovare cer ridicarea imunității diplomatice a acestuia pentru urmărire penală, relatează RTK Live, citat de Pagina de Rusia.
Un fost membru al CIA a fost condamnat vineri la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în folosul Beijingului, o afacere ilustrând o "tendinţă alarmantă" în rândul comunităţii de informaţii, potrivit Departamentului american al Justiţiei, relatează AFP.
Fost şef al forţelor aliate din Afganistan şi fost director al CIA, David Petraeus, avertizează Iranul să fie “foarte atent” pe fondul tensiunilor tot mai mari cu SUA, potrivit Epochtimes.
După ce vicecancelarul Heinz-Christian Strache a fost prezentat într-un videoclipul publicat vineri, în care apare întâlnindu-se cu o femeie care se prezintă ca o nepoată a unui oligarh rus în 2017 și în care se pare că oferă contracte guvernamentale unei companii în schimbul sprijinului politic și financiar, Șeful agenției de contrainformații din Germania consideră că există riscuri în ceea ce privește schimbul de informații secrete cu Austria din cauza legăturilor acestei țări cu Rusia.
Ecuadorul va permite luni unor oficiali americani accesul în ambasada sa din Londra, pentru a prelua bunurile lui Julian Assange, a anunţat site-ul de internet fondat de acesta.
Un scandal fără precedent zdruncină zilele acestea Institutul de cercetări în domeniul echipamentelor spaţiale din cadrul Roscosmos (Agenţia Federală Spaţială rusă) - structură specializată în dezvoltarea şi producţia echipamentelor radio şi electronice - după ce directorul acestuia, Iuri Iaskin, nu s-a mai întors dintr-o deplasare de serviciu în Europa, de unde şi-a trimis demisia din proprie iniţiativă.
Un fost analist al serviciilor de informaţii americane a fost inculpat joi pentru că a transmis presei informaţii referitoare la un program militar secret de asasinate prin lovituri aeriene ţintite cu drone în timpul administraţiei Barack Obama, a comunicat Departamentul Justiţiei.
O instanță din Muntenegru a condamnat în lipsă doi ruși, ofițeri ai serviciilor de informații militare ruse GRU, la 15 și 12 ani de închisoare pentru pregătirea unei lovituri de stat în Muntenegru.
Ambasada Rusiei a primit o notificare oficială din partea Ministerului Afacerilor Externe din Belarus cu privire la reținerea a trei cetățeni ruși, suspectați de corupere activă.
Premierul britanic Theresa May l-a demis pe ministrul Apărării Gavin Williamson din cauza implicării acestuia în scurgeri de informaţii privind decizia guvernului britanic de a permite o participare a firmei Huawei, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii, la reţeaua 5G, a anunţat miercuri Downing Street.
Condamnarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, la 50 de săptămâni de închisoare de un tribunal londonez pentru că a încălcat în 2012 condiţiile de acordare a liberării condiţionate impuse de justiţia britanică asupra unui ordin de extrădare în Suedia este "şocantă şi răzbunătoare", potrivit site-ului WikiLeaks.
Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) a acuzat Huawei, cel mai mare fabricant de echipamente de telecomunicaţii, că este finanţat de statul chinez, ceea ce ar putea implica riscuri de securitate pentru Marea Britanie dacă această ţară optează pentru tehnologia digitală şi conexiunile 5G, a informat sâmbătă publicaţia britanică The Times, transmit EFE şi Reuters.
Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a reuşit să blocheze activitatea unei grupări teroriste aparţinând serviciilor speciale rusești și, totodată, să îi reţină pe membrii acesteia, relatează Rador.