Viorel Manole, directorul executiv al PATROMIL (Asociația Patronală Română a Producătorilor de Tehnică Militară), Iulian Chifu și Bogdan Chirieac au discutat despre cele 12 avioane de luptă F-16 pe care România le-a cumpărat de la Portugalia, pentru care nu are însă un centru de mentenanță.
”Avem F16 în dotare și Aerostar nu este declarat centru național de mentenanță în condițiile în care Lockheed Martin, producătorul, a spus că Aerostar este compania care corespunde, iar noi ezităm. Unde le întreținem, le trimitem în Portugalia?”, se întreabă Viorel Manole.
Totodată, el a precizat că în cazul unor lucrări de mentenanță, avionele achiziționate de România se vor duce în Portugalia.
”În momentul de față, probabil se vor duce la OGMA în Portugalia. OGMA este compania din Portugalia care se ocupă de F 16, dar care este cu capital brazilian, deci nu este nici NATO, nici Uniunea Europeană”, aprecizat Viorel Manole.
F16, o decizie inspirată pentru România
Atât expertul în studii de apărare, Iulian Chifu, cât și analistul Bogdan Chirieac au subliniat că decizia de a achiziționa F16 a fost una bună pentru România. Statele Unite sunt un partener strategic important al României, un aliat cheie în cadrul NATO, iar țara noastră poate spera într-un ajutor militar în caz de nevoie. În plus, F16 sunt avioane testate în numeroase situații de război. Oferta Suediei, de avioane Grippen, nu a fost susținută de o relație de parteneriat politic sau economic. Avioanele suedeze nu au fost folosite în situații de conflict, iar pe armata suedeză nu te poți baza, a spus Bogdan Chirieac.
Ciudată este însă reținerea autorităților de a consfinți prin hotărâre de guvern un contract de mentenanță la Aerostar Bacău, așa cum a agreat producătorul F16. Guvernele României nu par interesate în a oferi locuri de muncă înalt calificate și a păstra în țară sumele necesare întreținerii avioanelor.
În martie, fostul ministru Apărării Naţionale (MApN) prezenta un plan de achiziţionarea a cel puţin 20 de avioane F16.
"Achiziţionarea a cel puţin 20 de avioane avem în plan în acest moment, cu intenţia noastră de a face revitalizarea acestor aparate”, spunea la data respectivă Gabriel Leș.
[citeste si]
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News