Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iranul spune că a destructurat o rețea de spionaj cibernetic dirijată de CIA
Cyber
Data publicării:
Iranul a anunţat luni că a destructurat o vastă reţea de spionaj cibernetic, care ar fi fost dirijată de Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA), şi a menţionat că spioni americani au fost arestaţi în mai multe ţări.

'O reţea de spionaj cibernetic dintre cele mai avansate, care a jucat un rol important în operaţiunile CIA în diferite ţări, a fost descoperită cu ceva timp în urmă de serviciile de informaţii iraniene şi a fost dezmembrată', a declarat secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională, Ali Shamkhani. 'Am făcut schimb de informaţii cu aliaţii noştri, ceea ce a condus la identificarea şi arestarea unor agenţi CIA', a adăugat Ali Shamkhani, ale cărui declaraţii au fost difuzate de radioteleviziunea iraniană IRIB.

Responsabilul de la Teheran nu a precizat numărul agenţilor arestaţi şi nici în ce ţări au fost aceştia reţinuţi.

Tensiunile au crescut în ultimele zile între SUA şi Iran, după atacurile care au vizat două petroliere în Golful Oman, atacuri imputate de Washington iranienilor.

Armata iraniană a dezminţit luni că s-ar afla la originea acestor atacuri şi a subliniat că dacă ar decide să blocheze strâmtoarea Ormuz ar face-o în mod deschis.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum a fost ”teleportat” un avion de linie turcesc pe frontul de la Bahmut. România: Peste 10% din aeronavele care traversează Dobrogea au probleme cu GPS-ul
Ministerul britanic al Apărării a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii, bănuiți de legături cu guvernul chinez
UE și NATO denunță atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Germaniei și Cehiei
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Pentru a adapta centrele de comandă la cerințele războiului modern, U.S. Army vrea acces la mai multă ''tehnologie comercială''
SUA și UK au introdus sancțiuni împotriva hackerilor chinezi care au spart e-mailurile politicienilor și oficialilor
Rusia continuă să exerseze primii pași dintr-un război real contra NATO: Semnalul GPS din zona baltică, bruiat fără oprire în ultimele două zile
Rusia a dezactivat semnalul GPS al avionului în care se afla ministrului britanic al apărării, în timp ce zbura în dreptul exclavei Kaliningrad
SUA fac primul pas în interzicerea TikTok. Camera Reprezentanților adoptă un proiect de lege prin care forțează proprietarul chinez să vândă aplicația
Kosovo mută în combaterea războiului hibrid, dezinformărilor și atacurilor cibernetice: S-a inaugurat Centrul de Formare de Stat pentru Securitate Cibernetică
Un grup de hackeri a dezvăluit noi detalii despre cum sunt produse dronele ruseşti Orlan-10 (Foto): Unele componente provin de la companii din Germania şi Elveţia
Un grup de hackeri a publicat pe internet documente unde sunt descrise în detaliu mai multe tipuri de rachete ruseşti (Foto)
Invazia rusă în Ucraina, devine şi primul război cibernetic din istorie: Kievul susține că Rusia se folosește de cooperarea cu China pentru a efectua atacuri cibernetice
”Un număr neobișnuit de mare de diplomați ruși în Dublin”. Rusia ar putea folosi Irlanda pe post de cal troian (ONG-ul britanic Policy Exchange)
Elon Musk neagă livrarea terminalelor Starlink către Rusia, însă nu spune nimic despre posibilitatea utilizării acestora dacă ajung  la trupele ruse prin intermediari
UE încă ezită să confiște activele Rusiei. De ce se tem europenii, oricum nu vor scăpa: Confiscări în oglindă și atacuri cibernetice din partea Rusiei
Ministrul Digitalizării: Atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor a extras 250 de GB de date
Breşă de securitate cibernetică la Camera Deputaţilor. Autoritățile române anunță că vor investiga incidentul
Departamentul american al Apărării vrea să pună bazele unei cooperări la nivel internațional privind utilizarea inteligenței artificiale într-un mod responsabil în domeniul militar
Politica globală de utilizare a datelor digitale riscă să fie dată peste cap de o preconizată schimbare de optică a SUA
Hackerii au spart serverele armatei israeliene și au afișat un mesaj cu steagul palestinian
Când armele sunt tot mai puţine, spaţiul cibernetic devine noul câmp de luptă pentru Rusia şi Ucraina: Serviciul Fiscal Federal al Rusiei este blocat, iar telecomunicaţiile ucrainene sunt afectate
Londra neagă că cel mai mare depozit de deșeuri nucleare din UK a fost ținta atacurilor cibernetice venite dinspre grupuri strâns legate de Rusia și China
Rusia încearcă să se ascundă de monitorizarea prin satelit: În regiunea Sevastopol a fost activat un puternic sistem de război electronic
Pentagonul încearcă să construiască rapid forța de război informațional: Dacă prima ta reacție când vezi ceva este una emoțională, ești manipulat
Diviziile aeropurtate ale SUA din Europa au folosit o tehnologie inovatoare de protecție a comunicațiilor. Au fost teste inclusiv în România
Militarii taiwanezi s-ar putea antrena în viitor pe teritoriul SUA
Gabriela Popescu, Microsoft: Inteligența Artificială este aici să îți ajute munca, nu să îți fure jobul
Oficiali ruși vorbesc despre înființarea Trupelor Cibernetice. Necesitatea acestora este o consecință a invaziei militare în Ucraina

Ştiri Recomandate

Franța și Germania au dezvoltat un nou concept al viitorului tanc de luptă principal, denumit EMBT Enhanced Main Battle Tank.
EXCLUSIV
Miliardele din SAFE, pe înțelesul tuturor: României i se deschide ușa spre tancul european sau drone MALE. Dar adio contractelor cu SUA sau Israel
Trump spune că e gata să impună sancțiuni suplimentare Rusiei, dar cere statelor NATO să nu mai cumpere petrol rusesc
Exemplul de urmat al Varșoviei: O nouă tranșă de zeci de Abrams moderne mărește flota poloneză la 201 de tancuri americane
Rusia construiește o bază de rachete în Belarus, la doar 245 de kilometri de Polonia
Germania trebuie să-și dubleze numărul de militari pentru a îndeplini noile obiective NATO, anunță șeful Bundeswehr
Rusia, lovită grav la operația specială: Dronele ucrainene au mai paralizat unul dintre terminalele cheie la Marea Baltică
FPV-uri cu Kalașnikov. Rușii au preluat ideea și prezintă „Arbaleta”, drona AK-47
NATO lansează ”Eastern Sentry”, ca răspuns la incidentul cu drone de pe teritoriul Poloniei. Germania și Franța, printre primele state care și-au anunțat participarea
Adunarea Generală ONU adoptă o declarație privind soluția cu două state între Israel și palestinieni. Documentul condamnă și acțiunile Hamas 
Bombardiere americane B-52, trimise să se antreneze în Europa, fix în timpul manevrelor ruse-belaruse ”Vest-25”
”SAMP/T vine mai rapid și e mai ieftin decât Patriot”. Danemarca anunță o achiziție uriașă de sisteme antiaeriene europene
Trump spune că își pierde răbdarea cu Putin, dar încă nu trece la fapte
Polonezii sunt implicați în război până la urechi, noi păstrăm distanța, spune Orbán
Polonia anunță că, în doi ani, va produce 130.000 de obuze de 155 mm. BAE din Marea Britanie va fi ”senior partner” în proiect
Războiul dronelor ieftine: Când sistemele de miliarde de dolari ale NATO se luptă cu drone de 10.000 de dolari
Ministrul ucrainean al Apărării: Războiul trebuie terminat, Rusia nu trebuie lăsată să atace din nou
Lovitură dată de ucraineni în inima exporturilor rusești: Atac cu peste 200 de drone la cel mai mare terminal petrolier din Marea Baltică
Compania MBDA caută soluţii pentru contracararea celor mai noi ameninţări pe care le aduce câmpul de luptă modern: Sistemul Crossbow de atac în adâncime va intra în producție în 2026
Rusia și Belarus au început exercițiul strategic “Vest-2025”. La manevre participă și grupe operative și contingente militare din state ale OTSC și SCO
Al doilea bombardier B-21 Raider a decolat. Statele Unite accelerează testele pentru a-și consolida forța aeriană
Mesaj al Europei pentru Rusia: Avioane Rafale și Eurofighter, trimise pentru a securiza cerul Poloniei. „Atacul cu drone rusești a fost un test. L-am trecut”
Varșovia suflă și-n iaurt: 40.000 de soldați polonezi, trimiși la granița de est pe timpul manevrelor ruso-belaruse
Kaan devine un program internațional pentru a concura cu F-35? De ce o putere din Orient s-a alăturat Turciei deși are „ADN occidental” în aviația militară
Pierdere importantă și pentru Kiev: Un avion Su-27 s-a prăbușit zona controlată de Ucraina din regiunea Zaporojie
Un singur cuvânt pentru care România ar avea mari probleme într-un atac cu drone ca în Polonia: Prepay
Netanyahu: Nu va exista un stat palestinian
Camera Reprezentanților a aprobat cheltuielile SUA de apărare pentru 2026. Peste 16%, alocați pentru cercetare-dezvoltare
„Barajul nordic” de F-35. Un vecin al Rusiei pregăteșe un arsenal serios pentru flota de F-35: Peste 400 de rachete AIM-120, în cea mai modernă versiune D-3
Cele 8 ținte strategice pe care dacă Ucraina le-ar putea lovi ar paraliza mașinăria de război rus. Rachete și drone din Transnistria până Vladivostok
F-35 și F-16 / captură video: Forțele Armate Poloneze, facebook
EXCLUSIV
Adevăratul cost al apărării: Cum a folosit NATO rachete AIM-120C-7 pentru a doborî drone rusești „Gerbera” în spaţiul aerian al Poloniei
Lecțiile frontului din Ucraina: Cum își adaptează Statele Unite apărarea pentru un posibil război al dronelor cu China în Indo-Pacific
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
pixel