Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
STS a lansat aplicaţia APEL 112, care transmite coordonatele GPS la iniţierea apelului de urgenţă
Cyber
Data publicării:
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a lansat, vineri, aplicaţia de urgenţă "Apel 112" pentru telefoane mobile care permite transmiterea coordonatelor GPS la momentul iniţierii apelului către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

,,Pe baza informaţiilor de localizare, intervenţia agenţiilor specializate (Serviciul de Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmi, Salvamont) din cadrul SNUAU este mai rapidă şi mai eficientă, crescând astfel şansele de salvare a apelantului. Aplicaţia permite transmiterea localizării apelanţilor 112 atunci când apelul de urgenţă este generat dintr-o reţea naţională de telefonie mobilă. Utilizarea aplicaţiei presupune activarea şi existenţa serviciilor de date (acces Internet) şi a serviciului de localizare (GPS) ale telefonului mobil. În lipsa serviciului de date, poziţia apelantului va putea fi totuşi comunicată operatorului 112 în timpul conversaţiei telefonice pentru că aplicaţia permite afişarea coordonatelor GPS", precizează sursa citată.

Aplicaţia "Apel 112" este gratuită şi poate fi descărcată şi instalată pe telefonul mobil din magazinele de aplicaţii Google Play şi App Store. Aplicaţia este compatibilă cu telefoanele mobile cu sisteme de operare Android şi iOS. Versiunile minime suportate de sistemele de operare ale telefoanelor mobile sunt iOS 5 şi Android 4.4.

Pentru a putea folosi aplicaţia într-un caz de urgenţă, utilizatorul trebuie să introducă în aplicaţie numărul sau numerele de telefon, în cazul în care în telefonul mobil sunt două cartele SIM cu servicii de date active. Folosirea aplicaţiei nu necesită înregistrarea în sistemul informatic al 112 a apelantului sau a numărului/numerelor de telefon pe care acesta îl/le deţine.

,,La prima accesare a aplicaţiei, utilizatorul trebuie să accepte Termenii şi Condiţiile, apoi, dacă informaţia de localizare este disponibilă, pe ecranul telefonului sunt afişate latitudinea şi longitudinea corespunzătoare poziţiei. Acurateţea informaţiilor de localizare depinde de calitatea semnalului GPS, iar precizia poate varia de la câteva zeci de metri până la câteva sute de metri. La utilizarea butonului 'Apelare 112' sau 'Transmitere poziţie', aplicaţia extrage şi transmite informaţiile de localizare asociate telefonului mobil, în format AML (Advanced Mobile Location), către sistemul informatic al 112. Aceste informaţii vor fi prelucrate şi puse la dispoziţia operatorilor 112 şi a agenţiilor specializate numai în asociere directă cu un apel de urgenţă 112 generat de la numărul de telefon de pe care a fost transmisă informaţia de localizare", a mai arătat STS.

Potrivit sursei citate, la nivel european sunt şi alte ţări în care instituţiile sau autorităţile cu atribuţii în gestionarea apelurilor de urgenţă au pus la dispoziţia populaţiei aplicaţii similare celei dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, de exemplu Finlanda, Austria, Slovenia, Lituania. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Media americană a analizat cu Chat GPT informările Pentagonului din 2024. Concluziile puternicului sistem IA și concluziile noastre
Pentagonul accelerează: Palantir și Anduril, proiect pentru a ”filtra”, cu ajutorul inteligenței artificiale, informațiile colectate de pe câmpul de luptă
Electrica este vizată de un atac cibernetic de tip Ransomware. Ministrul energiei: Sistemele sunt complet funcționale și izolate
Reprezentanții Tik Tok vor fi audiați de urgență în Parlamentul European după rezultatul alegerilor din România. Aplicația chinezească se apără
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Hackerii ucraineni l-au „felicitat” pe Putin de ziua lui: Atac masiv asupra companiei de televiziune și radio de stat
SUA au oprit planurile FSB care încerca să spioneze serverele instituțiilor americane, printre care Pentagonul și Departamentul de Stat
O măsură care trebuia luată demult: Adio Telegram pentru structurile militare și guvernamentale ucrainene
Ambasada Israelului în România organizează azi forumul de securitate cibernetică
Serviciile olandeze de informații militare avertizează cu privire la atacuri cibernetice rusești care vizează ajutorul occidental acordat Ucrainei
Cel mai mare blackout cibernetic din istorie? Haos în întreaga lume pe fondul prăbușirii sistemului Microsoft
Statele membre NATO sunt din ce în ce mai vizate de atacuri cibernetice sponsorizate de autorități statale
Franța pariază pe inteligența artificială militară care va face diferența curând. Francezii construiesc cel mai rapid supercomputer din Europa
Orbitele satelitare din jurul Pământului sunt tot mai aglomerate. SUA folosesc AI pentru a detecta armele spațiale și sateliții spion
Hibrid, război hibrid. Rusia vrea să sperie Europa prin zeci de operații speciale de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare sau spionaj
Cum a fost ”teleportat” un avion de linie turcesc pe frontul de la Bahmut. România: Peste 10% din aeronavele care traversează Dobrogea au probleme cu GPS-ul
Ministerul britanic al Apărării a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii, bănuiți de legături cu guvernul chinez
UE și NATO denunță atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Germaniei și Cehiei
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Pentru a adapta centrele de comandă la cerințele războiului modern, U.S. Army vrea acces la mai multă ''tehnologie comercială''
SUA și UK au introdus sancțiuni împotriva hackerilor chinezi care au spart e-mailurile politicienilor și oficialilor
Rusia continuă să exerseze primii pași dintr-un război real contra NATO: Semnalul GPS din zona baltică, bruiat fără oprire în ultimele două zile
Rusia a dezactivat semnalul GPS al avionului în care se afla ministrului britanic al apărării, în timp ce zbura în dreptul exclavei Kaliningrad
SUA fac primul pas în interzicerea TikTok. Camera Reprezentanților adoptă un proiect de lege prin care forțează proprietarul chinez să vândă aplicația
Kosovo mută în combaterea războiului hibrid, dezinformărilor și atacurilor cibernetice: S-a inaugurat Centrul de Formare de Stat pentru Securitate Cibernetică
Un grup de hackeri a dezvăluit noi detalii despre cum sunt produse dronele ruseşti Orlan-10 (Foto): Unele componente provin de la companii din Germania şi Elveţia
Un grup de hackeri a publicat pe internet documente unde sunt descrise în detaliu mai multe tipuri de rachete ruseşti (Foto)
Invazia rusă în Ucraina, devine şi primul război cibernetic din istorie: Kievul susține că Rusia se folosește de cooperarea cu China pentru a efectua atacuri cibernetice

Ştiri Recomandate

Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
pixel