Evenimentele din România se află în vizorul polonezilor care nu vor să treacă prin haosul politic care a cuprins România.
Secretarul general al NATO a precizat că cele 29 de state membre ale Alianţei au lansat consultări cu privire la Huawei, considerat de guvernul american drept o ameninţare pentru Europa.
SUA şi alte câteva state occidentale au exclus Huawei de la licitaţiile pentru instalarea de reţele ultrarapide 5G, din cauza strânselor legături întreţinute de acesta cu guvernul de la Beijing.
,,Anumiţi aliaţi au exprimat preocupări şi NATO tratează aceste preocupări cu cea mai mare seriozitate", a asigurat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles, unde se află sediul Alianţei atlantice.
,,În momentul de faţă purtăm strânse consultări în legătură cu această problemă, inclusiv în ce priveşte aspectele de securitate ale investiţiilor în reţelele 5G", a menţionat el.
Marţi, cancelarul german Angela Merkel a anunţat intenţia Berlinului de a se consulta cu Washingtonul în legătură cu folosirea tehnologiei Huawei. Cotidianul Wall Street Journal a scris că ambasadorul american a avertizat Germania că SUA şi-ar putea diminua schimburile de informaţii, inclusiv intelligence, în cazul în care tehnologia Huawei va fi integrată în infrastructura de telecomunicaţii 5G din această ţară.
În ce-l priveşte, gigantul chinez al telecomunicaţiilor respinge afirmaţiile în sensul că echipamentele sale ar putea folosi la spionaj.
Totuşi, şi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa, generalul american Curtis Scaparrotti, a avertizat că forţele NATO vor înceta să mai comunice cu partenerii lor germani dacă Berlinul va colabora cu grupul chinez Huawei pentru infrastructura sa de 5G. ,,Ne este teamă că structura lor de comunicaţii va fi compromisă, mai ales cu sistemul 5G, a cărui lăţime de bandă este ultra largă, iar capacitatea de extragere a datelor este incredibilă", a declarat miercuri şeful forţelor NATO în faţa unei comisii parlamentare a Congresului SUA.
Sistemele 5G din următoarea generaţie ar urma să asigure o conectivitate cvasiinstantanee, ceea ce va permite avansarea tehnologiilor încă futuriste cum sunt maşinile fără şofer.
Jens Stoltenberg a subliniat joi că, deşi crearea de reţele 5G este o chestiune comercială şi economică, sunt şi repercusiuni în materie de securitate.
,,De aceea vom continua să ne consultăm, să evaluăm şi să examinăm dacă NATO poate juca un rol în abordarea aspectelor de securitate legate de acest tip de infrastructuri", a menţionat secretarul general al Alianţei nord-atlantice, care în ultimii ani şi-a întărit capacităţile de apărare împotriva războiului cibernetic, tot mai prezent în conflictele moderne, mai notează AFP.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Evenimentele din România se află în vizorul polonezilor care nu vor să treacă prin haosul politic care a cuprins România.
Pe 19 ianuarie, SUA ar putea interzice rețeaua de socializare TikTok: Curtea Supremă din SUA trebuie să se pronunțe asupra unei legi care impune TikTok să se separe de societatea sa mamă, ByteDance, fie aceasta va fi blocată în SUA. Legea, adoptată în primăvară, obligă ByteDance să găsească un cumpărător extern până la un termen care expiră duminică.
Acțiunile concertate de manipulare care se desfășoară pe rețelele de socializare cu permisiunea platformei respective trebuie combătute cât mai rapid cu măsuri drastice, care pot ajunge până la limitarea funcționării serviciului respectiv, într-un mod similar cu regulile aplicate în cazul posturilor TV și radio.
Creșterea atacurilor cibernetice din partea Chinei evidențiază diferențele de abordare între președinții Biden și Trump. În timp ce Biden pune accent pe cooperarea internațională și stabilirea de reguli globale pentru a contracara aceste amenințări, Trump a promovat o abordare mai unilaterale, concentrându-se pe sancțiuni și conflicte directe. Aceste divergențe reflectă perspectivele distincte asupra securității cibernetice și a relațiilor internaționale în contextul unei amenințări din ce în ce mai mari din partea Chinei.
Publicația americană Breaking Defense, specializată de probleme de apărare și securitate, a făcut un experiment interesant și în același timp revelator privind abilitatea Chat GPT de a înțelege preocupările majore din prezent ale Departamentului american al Apărării (DoD).
Președintele României, conferință de presă la Bruxelles.
Palantir și Anduril, două dintre cele mai dinamice companii americane din domeniul industriei de apărare, semnează un parteneriat pentru diversificarea inteligenței artificiale în domeniul militar. Parteneriatul va îmbunătăți sistemele naționale de securitate ale SUA.
Grupul Electrica a anunţat luni că este supus unui atac cibernetic iar echipele de specialişti colaborează cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului, potrivit unui comunicat transmis Bursei de la Bucureşti.
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi marţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat joi eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.
Numărul de hackeri susținuți de China, potrivit FBI, este de cel puțin 50 de ori mai mare decât numărul personalului cibernetic al agenției americane. În total, China a adunat o armată de aproximativ 600.000 de spioni.
În ziua împlinirii a 72 de ani a președintelui rus Vladimir Putin, luni, hackerii simpatizanți cu Ucraina au lansat un atac cibernetic la scară largă asupra companiei de televiziune și radio de stat VGTRK, care include, printre altele, posturile de televiziune Rossiya 1 și Rossiya 24 și cinci posturi de radio.
SUA și Microsoft au închis peste o sută de domenii de internet folosite de FSB-ul rus pentru a fura informații din serverele guvernului american.
Ucraina interzice instituțiilor sale să folosească Telegram. Centrul Național de Coordonare pentru Securitate Cibernetică a decis să limiteze utilizarea Telegramului în autoritățile de stat, structurile militare și instalațiile de infrastructură critică.
Ambasada Israelului în România, în parteneriat cu Institutul de Export şi Cooperare Internaţională din Israel, organizează, marţi, eveniment "România - Israel Homeland & Cybersecurity Forum".
Serviciul militar olandez de informații și securitate (MIVD) a emis un avertisment dur cu privire la operațiunile cibernetice rusești desfășurate de unitatea 29155 a Direcției Principale ruse de Informații (GRU). Aceste operațiuni, executate de hackeri din serviciile de informații militare rusești, vizează colectarea de informații privind sprijinul occidental pentru Ucraina și perturbarea infrastructurii critice.
Băncile, companiile aeriene, căile ferate, companiile de telecomunicații, posturile de televiziune și radio și supermarketurile se confruntă cu întreruperi masive de tehnologie în întreaga lume.
Țările NATO se confruntă cu un risc crescut de atacuri cibernetice din partea națiunilor care se opun alianței internaționale, conform unei cercetări realizate de Mandiant. Firma de securitate cibernetică a declarat că conflictele globale au determinat grupuri de atacatori cibernetici sponsorizate de state să își intensifice eforturile în domenii precum spionajul, dezinformarea și sabotajul la scară largă.
Franța intenționează să construiască cel mai puternic supercomputer clasificat din Europa pentru a prelua conducerea în inteligența artificială (artificial intelligence – AI) destinată scopurilor de apărare, a anunțat ministrul Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, la expoziția de apărare Eurosatory de la Paris, potrivit Defense News (18 iunie).
Orbitele satelitare din jurul Pământului au devenit foarte aglomerate, iar conștientizarea traiectoriilor anormale ale sateliților a început să depășească capacitatea echipelor umane de analiză.
Rusia desfășoară cel mai mare atac hibrid din ultimele decenii și apelează la toate armele, exceptând forța militară.
Perturbarea sistemelor de navigație nu este un fenomen nou și a devenit tot mai evident începând cu 2022. Avioanele de linie se confruntă cu bruierea semnalelor GPS de mai bine de 15 ani.
Hackerii au spart o bază de date cu date personale ale militarilor și angajaților Ministerului Apărării al Marii Britanii.
UE și NATO au condamnat "campania cibernetică malițioasă" a Rusiei împotriva Germaniei și Cehiei în declarații publice din 3 mai. La începutul zilei, Germania a dat vina pe hackerii susținuți de Rusia pentru un atac cibernetic împotriva unor membri ai Partidului Social-Democrat german (SPD) de anul trecut și a promis că va răspunde.
Dacă Rusia nu ar avea sprijinul Chinei, i-ar fi mai greu să continue războiul în Ucraina, a declarat vineri, șeful diplomației americane, Anthony Blinken.
Secretarul de stat a avertizat că sprijinul Chinei pentru industria rusă de război ar putea duce la sancțiuni pentru companiile chineze.
Hackerii coordonați de China pot pune la pământ sectoare întregi din infrastructura critică a SUA, lasă să se înțeleagă directorul FBI, care vine cu o declarație mai mult decât îngrijorătoare - China plănuiește să-și folosească grupările de hackeri, pe care le-a infiltrat deja în rețelele informatice ale companiilor de infrastructură critică, pentru a destabiliza SUA.
Armata SUA trebuie să se adapteze, a declarat șeful Statului Major al U.S. Army, generalul Randy George, într-un discurs în care a făcut referire la cum va arăta viitorul câmp de luptă în care dronele, senzorii și sateliții vor urmări fiecare mișcare pe care militarii o fac. Printre cele mai importante obiective ale generalului Randy George se numără reformarea posturilor de comandă. În viziunea acestuia centrele de comandă complexe trebuie transformate acum în mici centre mobile pentru a fi cu uşurinţă realocate şi pentru a nu fi ţintele uşoare pentru rachetele inamice.
Washingtonul a acuzat șapte hackeri chinezi de conspirație și fraudă cibernetică, ca parte a unei operațiuni cibernetice de 14 ani, condusă de la Beijing.
Rusia și-a intensificat semnificativ activitățile care perturbă sau chiar blochează comunicațiile prin satelit în regiunea Baltică. În ultimele zile, Polonia și statele baltice au fost victimele celui mai lung bruiaj din istorie.
Federația Rusă a atacat electronic un avion al Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) în care se afla secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps.
Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri în majoritate covârșitoare un proiect de lege care obligă compania chineză ByteDance, care deține TikTok, să își vândă platforma în aproximativ șase luni sau se va confruntă cu o interdicție.
Prima parte parte a fortificațiilor antidrone ale Poloniei ar putea fi gata în șase luni sau chiar mai devreme, a declarat ministrul adjunct al Apărării Naționale, Cezary Tomczyk.
Rușii susțin că au capturat încă două orașe importante din estul Ucrainei - Mîrnohrad în regiunea Donețk și Huliaipole în regiunea sudică Zaporojie.
Somalia a cerut Israelului să revoce recunoașterea regiunii autoproclamate Somaliland, numind acest act o „agresiune” și o încălcare a suveranității teritoriale a Somaliei. Într-un interviu acordat Al Jazeera sâmbătă, Ali Omar, ministrul de stat pentru afaceri externe al Somaliei, a subliniat că guvernul va folosi toate mijloacele diplomatice pentru a contesta ceea ce a numit o „interferență externă” în afacerile interne ale țării.
În urma pierderii orașului Siversk din regiunea Donețk, Ucraina îi demite pe comandanții a două brigăzi care apărau orașul, a relatat sâmbătă Ukrainska Pravda, citând surse din armată.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă la Halifax, în Canada, pentru a se întâlni cu premierul Mark Carney, o escală înainte de întâlnirea sa prevăzută pentru duminică, în Florida, cu omologul său american Donald Trump.
Chiar dacă Lukașenko pozează în mediator, Belarusul e un adevărat "portavion" al Rusiei: participă activ atât la agresiunea Ucrainei, cât și la intimidarea statelor Europei.
Într-un demers fără precedent, ONG-ul american Arhivele de Securitate Națională (ASN) au publicat, pe 23 decembrie, transcrierile fidele ale întâlnirilor președințelui SUA, George W. Bush cu omologul rus, Vladimir Putin din 2001 până în 2008.
Într-un anunț oficial din 23 decembrie, Rusia a confirmat dezvoltarea unui submarin nuclear strategic de generație a cincea, o mișcare care subliniază angajamentul Moscovei de a-și menține credibilă descurajarea sa nucleară pe mare, în ciuda sancțiunilor, presiunii industriale și accelerării modernizării navale a NATO.
Informațiile au fost prezentate de Nikolai Patrușev, președintele Consiliului Naval al Rusiei și consilier prezidențial, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 125 de ani de la înființarea Biroului Central de Proiectare ”Rubin”, unul dintre cele mai importante centre de cercetare și dezvoltare navală din Rusia.
În noiembrie 2022 România semnase un contract pentru 32 de avioane F-16 Fighting Falcon achiziționate din Norvegia, echivalente Block 15 și modernizate în programul MLU (Mid-Life Upgrade). Livrările acestor avioane au început din 2024.
Departamentul de Război al Statelor Unite (Pentagonul) a lansat recent GenAI.mil, o platformă de inteligență artificială destinată personalului armatei americane.
Trăim în două realități paralele: Pe de o parte agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei care a declanșat cea mai mare criză de securitate de după 1945 în Europa și care îngrozește statele europene cu privire la ambițiile militare pe care rușii le au și le pregătesc pe bătrânul continent și pe de altă parte (i)realitatea rusă care trăiește în paradigma cetății asediate cu o Europă ce pregătește agresiunea împotriva ei.
Un grup de senatori americani din partidele Republican și Democrat a emis o declarație pe 25 decembrie prin care condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei în timpul Crăciunului.
China a criticat din nou vehement joi cel mai recent acord de vânzare de arme americane către Taiwan, o mișcare despre care China spune că aduce conflictul mai aproape.
Înaintea unei noi întâlniri între președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski, rușii au lovit violent capitala Ucrainei.
Înainte de a se întâlni duminică cu Volodimir Zelenski, care va fi înarmat cu noi propuneri pentru a pune capăt războiului cu Rusia, preşedintele american Donald Trump l-a avertizat vineri pe omologul său ucrainean că nimic nu este garantat până când nu îşi va da "acordul", notează Agerpres și AFP.
Guvernul japonez a aprobat vineri un buget record pentru următorul an fiscal, care prevede alocări-record pentru apărare, în contextul în care tensiunile cu China continuă să crească, Beijingul acuzând săptămâna aceasta Tokyo că „alimentează o cursă a înarmării spațiale”.
Spania își reevaluează în mod vizibil postura de apărare pe flancul sudic, în contextul schimbărilor rapide ale mediului de securitate din Africa de Nord și al modernizării accelerate a Forțelor Armate Regale ale Marocului.
Madridul consideră că vechile concepte de descurajare nu mai sunt suficiente și că este necesară o adaptare la un spectru de amenințări complex, specific așa-numitei „zone gri”.
Zelenski s-ar putea întâlni cu Trump la 28 decembrie, la Mar-a-Lago, în ceea ce este, probabil, încă o încercare a administrației americane de a forța încetarea conflictului din Ucraina.
Rusia și-a reafirmat, zilele acestea, una dintre condițiile pentru a opri atacurile: cedarea completă a Donbasului și reafirmă în presa internă că ar putea exista chiar și un "schimb de teritorii". De fapt, schimbul se referă tot la teritorii ucrainene, din care Moscova ar putea accepta să se retragă.
Într-un demers fără precedent, ONG-ul Arhivele de Securitate Națională (ASN) ale SUA au publicat, pe 23 decembrie, transcrierile fidele ale întâlnirilor președintelui SUA, George W. Bush cu omologul rus, Vladimir Putin din 2001 până în 2008.
Documentele au fost cerute la publicare în noiembrie 2023. Biblioteca George W. Bush a răspuns în iunie 2024 că estimează că acestea ar putea declasificate pentru publicare în aproximativ 12 ani. Cu toate acestea, Arhivele cu ajutorul firmei de avocatură Goodwin Procter au convins instanța federală să aprobe publicarea mult mai devreme decât se estima.
Netanyahu lansează cel mai mare proiect de apărare din istoria țării pentru a reduce dependența de furnizorii străini.
Rusia atacat din nou Ucraina cu drone, dar și cu rachete de croazieră Kalibr lansate de pe submarinele din Marea Neagră.
Noi atacuri cu drone au fost înregistrate asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în cursul nopţii de joi spre vineri, fiind transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru populaţiei, informează Ministerul Apărării Naţionale.
În noaptea de 24 decembrie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit un loc rusesc de depozitare și întreținere pentru nave fără echipaj în zona Myrne a Peninsulei Crimeea ocupată temporar.
Într-o Europă care alege aproape în mare parte ca soluție pentru aviația militară de generația a 5-a avioanele F-35 Lightning II, există și cazuri de ezitare.
Rusia a efectuat atacuri cu drone în mai multe locații din Ucraina, inclusiv în capitala Kiev. O persoană a murit în urma unui atac asupra Odesei, Ucraina.
În același timp, zeci de drone au fost trimise de ucraineni în Rusia, dintre care unele au fost doborâte deasupra Moscovei.
Comandamentul american pentru Africa a declarat că atacul a fost efectuat la cererea autorităților nigeriene.
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra Mării Baltice, care zbura aproape de spațiul său aerian, a anunțat joi, 25 decembrie, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate ale țării membre NATO.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a informat, pe 23.12.2025, că, înainte de a ataca submarinul rusesc de la Novorossisk, structurile serviciului au distrus un avion de cercetare maritimă de tip Il-38N. Atacul din această lună în care Ucraina a scos submarinul rus din joc, aflat chiar în portul militar din Novorossisk, reprezintă una din cele mai spectaculoase operațiuni din cei patru ani de război. În ciuda problemelor de pe frontul din Est, pe mare ucrainenii reușesc să îi țină în șah pe ruși.
Orban a reamintit că pacea europeană de după al Doilea Război Mondial a durat aproape opt decenii, ceea ce, după cum subliniază el, reprezintă o excepție istorică. Potrivit acestuia, teama de un conflict nuclear a împiedicat noi războaie timp de decenii, dar acest mecanism de descurajare nu mai este la fel de eficient astăzi ca odinioară.
În tot interviul, Orban vorbește mult despre presupusele greșeli ale Europei, dar nu spune un cuvânt despre Rusia. Va fi interesant să vedem cum se va poziționa liderul ungar în scenariul unui atac (evident hibrid) al Moscovei asupra unui alt stat european.
Glenn Corn, un fost înalt ofițer CIA, avertizează că Ucraina se află într-un moment critic. Glenn Corn, fost ofițer de informații și apărare, într-un editorial recent pentru Cypher Brief, reamintește administrației americane să nu repete greșelile făcute de prim-ministrul britanic Neville Chamberlain.
Bombardiere strategice ruse cu rază lungă de acțiune Tu-95MS au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mărilor Norvegiei şi Barents, informează joi agențiile de știri.
În noaptea de Ajun, invadatorii ruși au efectuat un alt atac asupra infrastructurii portuare și industriale din regiunea ucraineană Odesa. În urma atacului, o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a participat la testul unei noi rachete, a relatat joi presa de stat nord-coreeană, conform AFP și Reuters. Kim a vizitat, de asemenea, miercuri docurile unde presa de stat a declarat că Nordul își construiește submarinul nuclear.