Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministerul Apărării trimite peste 75 de specialişti la un exerciţiu NATO de apărare cibernetică
Cyber
Data publicării:
Peste 75 specialişti români, coordonaţi de către Agenţia de Apărare Cibernetică din Comandamentul Apărării Cibernetice a Ministerului Apărării Naţionale, participă la Cyber Coalition 2019, cel mai important exerciţiu de apărare cibernetică organizat de NATO, care se desfăşoară în perioada 2-5 decembrie, având Centrul de coordonare în oraşul Tartu din Estonia.

,,Exerciţiul, planificat de Comandamentul Aliat pentru Transformare şi condus de Comitetul militar al NATO, are ca obiectiv principal instruirea şi testarea capacităţii de reacţie a Alianţei de a-şi apăra infrastructurile critice faţă de provocări terţe atunci când se operează într-un domeniu deschis confruntărilor cibernetice", informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

În cadrul exerciţiului se urmăreşte îmbunătăţirea colaborării şi a coordonării între experţii naţionali şi cei ai Alianţei, prin exersarea procedurilor şi a măsurilor de reacţie rapidă la incidentele de apărare ciberentică.

,,Experţii îşi vor folosi abilităţile tehnice de a gestiona o serie de scenarii a căror complexitate a crescut foarte mult în ultimii ani. Utilizând un mediu virtual controlat şi securizat, toţi participanţii trebuie să rezolve scenarii care implică vulnerabilităţi, ameninţări şi riscuri complexe şi la care trebuie să ofere soluţii prompte", se arată în comunicat.

La exerciţiu participă reprezentanţi din toate ţările membre ale Alianţei, din Agenţia pentru Comunicaţii şi Informatică a NATO, din Centrul de Excelenţă a NATO pentru Apărare Cibernetică, specialişti din mediul militar cât şi din cel privat şi academic, precum şi reprezentanţi ai unor ţări non-membre NATO. Exerciţiul este de tip distribuit, iar fiecare naţiune participă cu o echipă naţională, prin conectarea în mod securizat la poligonul cibernetic din cadrul Ministerului Apărării din Estonia, reţea configurată pentru acest exerciţiu de către personal din Centrul Cyberint al Serviciului Român de Informaţii.

Specialiştii români provin din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică), la care se adaugă parteneri privaţi cu expertiză în domeniul securităţii cibernetice din cadrul companiilor Bitdefender, Certsign, Oracle, Provision, Safetech şi Secureworks.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Polonia se teme de repetarea scenariului din România și acuză Rusia că încearcă să influențeze alegerile prezidențiale
Sursa foto: mediapost.com.
EXCLUSIV
„Refugiații din TikTok”. Utilizatorii din SUA, care se așteaptă la interzicerea rețelei de socializare, riscă să devină victime ale sistemului de cenzură ,,Great Firewall''
Rețelele sociale, folosite de axa Beijing-Moscova cu precizia bombelor ghidate. România va amenda cu 5% rețelele sociale care încalcă regulile din campania electorală
China poartă un război cibernetic împotriva instituţiilor americane, iar abordarea diferă în funcţie de cine este preşedinte al SUA: Grupul Salt Typhoon urmăreşte sute de oficiali guvernamentali
Media americană a analizat cu Chat GPT informările Pentagonului din 2024. Concluziile puternicului sistem IA și concluziile noastre
Pentagonul accelerează: Palantir și Anduril, proiect pentru a ”filtra”, cu ajutorul inteligenței artificiale, informațiile colectate de pe câmpul de luptă
Electrica este vizată de un atac cibernetic de tip Ransomware. Ministrul energiei: Sistemele sunt complet funcționale și izolate
Reprezentanții Tik Tok vor fi audiați de urgență în Parlamentul European după rezultatul alegerilor din România. Aplicația chinezească se apără
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Hackerii ucraineni l-au „felicitat” pe Putin de ziua lui: Atac masiv asupra companiei de televiziune și radio de stat
SUA au oprit planurile FSB care încerca să spioneze serverele instituțiilor americane, printre care Pentagonul și Departamentul de Stat
O măsură care trebuia luată demult: Adio Telegram pentru structurile militare și guvernamentale ucrainene
Ambasada Israelului în România organizează azi forumul de securitate cibernetică
Serviciile olandeze de informații militare avertizează cu privire la atacuri cibernetice rusești care vizează ajutorul occidental acordat Ucrainei
Cel mai mare blackout cibernetic din istorie? Haos în întreaga lume pe fondul prăbușirii sistemului Microsoft
Statele membre NATO sunt din ce în ce mai vizate de atacuri cibernetice sponsorizate de autorități statale
Franța pariază pe inteligența artificială militară care va face diferența curând. Francezii construiesc cel mai rapid supercomputer din Europa
Orbitele satelitare din jurul Pământului sunt tot mai aglomerate. SUA folosesc AI pentru a detecta armele spațiale și sateliții spion
Hibrid, război hibrid. Rusia vrea să sperie Europa prin zeci de operații speciale de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare sau spionaj
Cum a fost ”teleportat” un avion de linie turcesc pe frontul de la Bahmut. România: Peste 10% din aeronavele care traversează Dobrogea au probleme cu GPS-ul
Ministerul britanic al Apărării a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii, bănuiți de legături cu guvernul chinez
UE și NATO denunță atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Germaniei și Cehiei
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Pentru a adapta centrele de comandă la cerințele războiului modern, U.S. Army vrea acces la mai multă ''tehnologie comercială''
SUA și UK au introdus sancțiuni împotriva hackerilor chinezi care au spart e-mailurile politicienilor și oficialilor
Rusia continuă să exerseze primii pași dintr-un război real contra NATO: Semnalul GPS din zona baltică, bruiat fără oprire în ultimele două zile
Rusia a dezactivat semnalul GPS al avionului în care se afla ministrului britanic al apărării, în timp ce zbura în dreptul exclavei Kaliningrad
SUA fac primul pas în interzicerea TikTok. Camera Reprezentanților adoptă un proiect de lege prin care forțează proprietarul chinez să vândă aplicația

Ştiri Recomandate

Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
pixel