Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
23 august 1944. România și 'trădarea' celui care deja a trădat
23 aug, 17:05
În urmă cu 75 de ani, România a ieșit din alianța cu Puterile Axei și a trecut de partea aliaților, eveniment ce a născut, și cu siguranță va continua să o facă, numeroase controverse și dispute.
EXCLUSIV

Desigur că susținătorii Regelui Mihai văd în acțiunea suveranului, împreună cu Blocul Național Democrat (din care făceau parte Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănescu, Partidul Social Democrat și Partidul Comunist Român), un act de deminitate națională, în timp ce susținătorii mareșalului Ion Antonescu consideră 23 august un act de trădare.

 

Însă pe cine a 'trădat' România la 23 august 1944?

 

Răspunsul e simplu. Un aliat care trădase România cu exact cinci ani în urmă, cu o săptămână înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe 23 august 1939, la Moscova, Germania nazistă și URSS semnau un pact de neagresiune. Infamul pact Ribbentrop-Molotov prevedea și un protocol secret prin care cele două regimuri totalitare împărțeau Europa și transformau bătrânul continent în „Tărâmul morții”, cum foarte corect evidenția istoricul Timothy Snyder. Ultimul punct al protocolului se referea la Basarabia, provincie ce aparținea de drept Regatului României, care urma să fie reocupată de sovietici. Hitler trădase România cu mult înainte de 23 august 1944, iar prin acțiunile sale a contribuit la prăbușirea României Mari.

Iar lanțul trădărilor nu s-a oprit la Basarabia. Pe 30 august 1940, sub ”auspiciile” svasticii naziste, România era obligată să semneze ceea ce Adolf Hitler și Benito Mussolini au considerat a fi un ”arbitraj”: Prin Dictatul de la Viena, impus de naziști sub titlul de ”arbitraj”, România era nevoită să cedeze Ungariei horthyste aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei. Hitler s-a folosit mai apoi de aceste evenimente pentru a atrage România de partea sa în războiul împotriva lui Stalin, aliatul său de atunci, pe care l-a trădat pe 22 iunie 1941 când a declanșat „Operațiunea Barbarossa” – invadarea URSS-ului. Însă niciodată Adolf Hitler nu a oferit garanții României cu privire la reintegrarea Ardealului de Nord în trupul țării-mamă.

(w670)

 

Mitul negocierii dintre Antonescu și Hitler

 

Pe 23 august 1944, România se afla într-o situație teribilă. Prinsă precum într-un clește între cele două catastrofe ale secolului XX, nazismul și comunismul, Regele și opoziția au înțeles că războiul este pierdut și au acționat.

Bucureștiul nu se mai afla pe o poziție de negociere iar mareșalul Ion Antonescu, din punct de vedere militar un general experimentat, era rupt de realitatea politică, acționând nu doar indecis cât și haotic. Adevărul e că după Conferința de la Casablanca (ianuarie 1943), F.D. Roosevelt, Winston Churchill și Charles de Gaulle au decis obligativitatea capitulării necondiționate a Germaniei naziste și a aliaților săi, orice tentativă de negociere cu Occidentul, din partea Regelui sau opoziției ori din partea mareșalului Antonescu, a fost sortită eșecului. Bucureștiul trebuia să ia taurul de coarne, fapt ce s-a întâmplat pe 23 august 1944.

Teoria potrivit căreia Antonescu ar fi negociat cu Hitler ieșirea României din război nu are niciun fundament istoric. Hitler nu ar fi permis așa ceva iar grăitor este faptul că la ultima întrevedere pe care a avut-o cu Antonescu, pe 5 august 1944, avionul care îl transporta pe Antonescu a făcut un mic ocol prin Polonia pentru ca mareșalul să poată vedea imaginea în flăcări a Varșoviei după insurecția împotriva naziștilor.

 

Greșeala fatală a armistițiului și surprinderea sovieticilor față de 23 august 1944

 

(w670)

Sigur că s-au făcut și greșeli politice, mai ales în ceea ce privește armistițiul care a fost semnat abia pe 12 septembrie 1944 iar Regele anunțase în mod fals că România acceptase armistițiul oferit de URSS, Marea Britanie și SUA. Acest lucru a dus la dezarmarea a peste 150.000 de militari români care au fost luați prizonieri de sovietici. Dar e greșit să privim evenimentele din perspectiva a ceea ce știm că s-a întâmplat. Situația era critică iar în joc era existența României ca stat. Un lucru puțin știut e că lovitura de palat e pe 23 august 1944 a luat prin surprindere până și partea sovietică. Stalin a cerut unităților sale militare să nu ia în considerare nicio declarație a României iar edificatoare este și mărturia lui Gheorghe Apostol, important lider comunist despre eveniment: „Ana (n.a. – Ana Pauker) a făcut mare scandal când a sosit în țară: 'De ce s-a realizat 23 august? Fără el, țara ar fi fost ocupată de trupele sovietice, s-ar fi instaurat dictatura proletariatului de la început, nu s-ar fi dat timp de respirație burgheziei!'” - Alexandru Șiperco, „Confesiunile elitei comuniste. România 1944-1965: rivalități, represiuni, crime”, volumul I.

 

Operațiunea sovietică 'Iași-Chișinău' a pulverizat frontul românesc

 

În fond, războiul era deja pierdut. Pe 20 august 1944 sovieticii au lansat operațiunea 'Iași-Chișinău' prin care au pulverizat pur și simplu frontul românesc. Armata Roșie avansa în România iar aviația americană și britanică ar fi putut în orice moment să reia devastatoarele bombardamente. Nu exista altă soluție decât trecerea de partea aliaților și evitarea ca întreg teritoriul românesc să devină teatru de război. E pueril să ne imaginăm că fără 23 august Armata Sovietică nu ar fi putut înainta spre Europa. Poate cel mult ar fi fost frânată puțin înaintarea, dar ocupația sovietică ar fi fost mult mai catastrofală pentru noi. Iar 23 august 1944 a reușit să salveze ce se mai putea salva: recuperarea prin factori militari și politici a Ardealului de Nord, după ce la Conferința de pace de la Paris, România nu a deținut statutul de stat cobeligerant ci de fost inamic.

Cine a trădat pe cine?

Nu a existat nicio trădare împotriva unui 'aliat' a cărui înclinare a fost mereu către trădarea. A existat doar urmărirea interesului național într-un moment critic pentru România. La fel cum nu putem vorbi de 'trădarea Occidentului' în procesul complex de instaurarea a comunismului care a urmat, proces care nu mai putea fi evitat după intrarea rușilor în țară și care nu poate fi legat exclusiv de 23 august 1944. Însă cum ar fi putut salva Occidentul o Românie care a luptat trei ani alături de naziști când nu a putut salva de catastrofa comunistă Polonia, stat pentru care a intrat într-un război mondial.

În țară, percepția românilor cu privire la actul de la 23 august 1944 a fost una pozitivă. Majoritatea cetățenilor au aprobat decizia suveranului și a Blocului Național Democrat. În sprijinul mareșalului nu s-a înregistrat nicio acțiune, nici din partea Armatei României, cu excepția încercării eșuate a Germaniei naziste de a-l aresta pe Regele Mihai I și a readuce la conducere un decident filogerman.

Așadar, cine a trădat pe cine pe 23 august 1944?

Ştiri Recomandate

Rusia a simulat un atac asupra Odesei şi suplimentează numărul rachetelor "Kalibr" în Crimeea
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a vizitat intempestiv Batalionul 17 Vânători de Munte
Adjunctul ISIS a fost arestat în Ucraina
Modernizarea sistemelor informatice ale forţelor armate americane. Pentagonul, prins la mijloc în scandalul JEDI
Lituania şi Norvegia au făcut un schimb de spioni cu Rusia la frontiera ruso-lituaniană
NATO se confruntă cu ameninţări în materie de securitate cibernetică din partea Chinei
Război Libia. Statele Unite i-au cerut mareșalului Khalifa Haftar să stopeze ofensiva spre Tripoli
Ayatollahul Ali Khamenei: "A cere eliminarea statului Israel nu înseamnă eliminarea poporului evreu"