În urma atacării Poloniei (1 septembrie 1939), de către Germania nazistă, Franța și Marea Britanie au renunțat în cele din urmă la atitudinea conciliatoare. Drumul pe care avea să îl urmeze Hitler era deja trasat după ce în 15 martie 1939 Reichul a ocupat și transformat în protectorat Boemia și Moravia, invadând Cehoslovacia, acțiune ce a culminat cu dispariția statului. A fost un moment important pentru că s-a putut observa atunci, pentru cine se mai îndoia, faptul că Hitler nu urmărea numai obiective naționale. A fost, dacă vreți, un moment de trezire pentru Vest.

Franța a intrat în război pentru Polonia, dar s-a oprit la Linia Siegfried

La finalul lunii martie, 1939, Polonia primise garanții în vederea unui atac din orice direcție. Varșovia a încheiat un protocol cu Franța care prevedea că în cazul în care Polonia va fi atacată, aviația franceză va răspunde iar trupele terestre vor declanșa și ele atacul împotriva Germaniei naziste, cel mai târziu în a 16-a zi de la startul ofensivei germane. S-a ales acest termen pentru ca Franța să se poată mobiliza și interveni tocmai când ofensiva germană ar fi atins maximul de forță.

În fața ofensivei trupelor hitleriste care sfâșiau teritoriul polonez, pe 3 septembrie 1939 Franța și Marea Britaniei au declarat război Germaniei naziste, cerând Berlinului încetarea imediată a operațiunilor militare și retragerea din Polonia.

Pe 8 septembrie, Armata a 4-a franceză a început înaintarea în spațiul german, intrând ulterior pe 9 septembrie 1939 în contact cu Linia Siegfried (o porțiune a Liniei Hindenburg, adică o serie de forturi defensive antitanc construite de Imperiul German în nordul Franței în timpul Primului Război Mondial). Francezii însă s-au oprit aici.

După 1 octombrie 1939, Hitler a început să întărească flancul Vestic prin transferul de trupe din Est. Pe 16 octombrie 1939, la primul atac german, trupele Franței s-au retras dincolo de frontieră.

Războiul Ciudat a aruncat Franța într-o stare de acalmie letală

Din acest moment, Războiul Ciudat sau Phoney War. Până la declanșarea vastei operațiuni germane în Vest (primăvara lui 1940), care a culminat cu capitularea Franței, cele două armate s-au aflat față în față, fără însă să se treacă la acțiune. Numele i-a rămas în istoriografie după ce prozatorul și istoricul Andre Billy, a numit momentul ”la drôle de guerre” (n.a. –  războiul ciudat). Ori, cum alți istorici francezi l-au numit, un fel de armistițiu sau un război al ocaziilor pierdute.

Cu toate că francezii au mobilizat o armată de 5 milioane de oameni, Parisul nu a desfășurat campanii importante. Se ajunsese în situația în care în mai 1940, când Germania a atacat iar în cele din urmă Franța a capitulat, cei mai mulți nu trăseseră nici măcar un foc de armă. Dacă în Est trupele hitleriste și cele sovietice făceau ravagii, în Vest nimeni nu ataca și părea că s-a revenit la războaiele galante din secolul al XVIII-lea.

Efectul Războiului Ciudat a fost o slăbire a moralului trupelor, cu precădere în tabăra franceză. În timp ce propaganda germană era îndreptată spre Perfidul Albion (Marea Britanie), Armata Franței intrase într-o stare de acalmie letală din care s-a trezit brutal în vara lui 1940. Era târziu însă, Războiul Ciudat se terminase iar Franța a capitulat.