Narativul Federației Ruse despre cel de-al Doilea Război Mondial plasează Moscova în tabăra victimelor, respingând responsabilitatea Uniunii Sovietice în ceea ce privește declanșarea conflagrației mondiale.
Povestea incredibilă a eroului american, de origine română, uitat de România, dar care în State s-a bucurat de toate onorurile, a fost adusă în atenția publicului de col. (r.) Nicolae Uszkai, pe pagina personală de Facebook.
Redăm integral povestea eroului Alexander Vraciu:
„Alexander Vraciu s-a născut pe 2 noiembrie 1918 în familia unor imigranți români, stabiliți în SUA, la Chicago. Tatăl lui era din Poiana Sibiului, iar mama din Sebeș-Alba. Și-a petrecut copilăria și o parte a adolescenței la bunicii lui din România.
Revenit în SUA, s-a înscris la cursurile colegiului „DePauw University“ din Greeacastle – Indiana. Dar, întrucât spectrul celui de al doilea război mondial se întinsese, deja, și asupra Americii, DePauw University a fost inclusă printre instituțiile de învățământ superior care au susținut Marina Americană, pentru care a organizat diverse cursuri de specializare cu specific militar.
La începutul anului 1941, Vraciu a absolvit Universitatea DePauw iar după aceea s-a înrolat ca pilot în Marina Militară a Statelor Unite ale Americii. Este vorba despre piloții care deservesc aparatele de zbor dislocate pe portavioane. Un an mai târziu, în primăvara anului 1942, Alexander Vraciu a fost mobilizat, cu gradul de sublocotenent în Marina Militară a SUA.
Operațiile militare din Pacific au fost „câmpul de luptă“ al lui Alexander Vraciu. La sfârşitul lunii martie 1943 a fost repartizat la Escadrila de vânătoare VF-6, aflată sub comanda lt.comandor Edward „Butch“ O’Hare, un aviator celebru, respectat de toți piloții din Marina Militară a SUA.
În scurt timp, Vraciu a devenit coechipierul lui O’Hare, iar acesta a fost cel care l-a instruit în toate subtilitățile luptelor aeriene. Istoricii militari care studiază acea perioadă a aviației SUA relatează că, în octombrie 1943, Escadrila VF-6 a fost dislocată și a intrat în luptă de pe portavionul USS Independence. Alexander Vraciu a obţinut prima lui victorie într-o luptă aeriană pe 10 octombrie 1943, în cursul unei misiuni în zona insulelor Wake. Acolo, el şi O’Hare, aflați în două avioane diferite, au surprins o formaţiune de avioane japoneze. O’Hare a coborât sub nori pentru a ataca un aparat „Mitsubishi Zero“ pe care Vraciu l-a pierdut din vizor.
Dar, imediat a pornit în urmărirea unui al doilea avion de vânătoare „Zero“ care zbura către Wake Island, unde avionul japonez a și aterizat. Pornit pe urmele sale, Vraciu a tras asupra lui din aer și l-a distrus la sol. Apoi, a observat un bombardier japonez Mitsubishi G4M („Betty”) pe care l-a doborât. Vraciu a spus mai târziu: „O’Hare îi învăţa pe piloţii escadrilei lucruri mărunte, care mai târziu le salvau vieţile. Un exemplu era ca înainte de a te angaja într-un atac cu foc de mitralieră să-ţi răsuceşti bine capul jur-împrejur pentru a te asigura că nu eşti urmărit de vreun avion de vânătoare inamic“.
Ulterior, escadrila din care făcea parte Vraciu a fost transferată pe portavionul USS Intrepid. Comandantul O’Hare, mentorul și prietenul lui Alexander Vraciu, a căzut la datorie în noaptea de 26 noiembrie 1943, doborât de un pilot japonez. Acela a fost momentul în care românul a luat războiul pe cont propriu și a decis să răzbune moartea lui O’Hare prin distrugerea a zece avioane de tipul celui care îi ucisese camaradul. O promisiune ambițioasă pe care el a și îndeplinit-o parțial.
Ulterior, după război, Vraciu a povestit că, odată venit pe portavionul USS Lexington ajunsese să își aleagă adversarii pe care avea să-i doboare. La scurt timp după dislocarea sa pe USS Intrepid, Alexander Vraciu a început să-și demonstreze, cu adevărat, calitățile de „vânâtor“: dobora mai multe avioane inamice într-o singură zi. Pe 29 ianuarie 1944 a doborât trei avioane japoneze de bombardament „Betty“, iar pe 17 februarie alte patru avioane de vânătoare deasupra atolului Truk. În scurt timp după acele succese, el a fost dislocat, împreună cu escadrila VF-16 pe „USS Lexington“.
Până la mijlocul lunii iunie, avea la activ 12 avioane inamice doborâte, iar la timpul respectiv acesta a fost omologat ca un record al piloților de pe portavioanele americane.
Dar ziua în care Vraciu a repurtat cel mai mare succes ca pilot de vânătoare a fost 19 iunie 1944, în timpul primei Bătălii din Marea Filipinelor, zi care a rămas în memoria participanților ca „Marea vânătoare de curcani din insulele Mariane“. Vraciu a interceptat un grup de bombardiere japoneze în picaj și, în doar opt minute de luptă aeriană, a doborât șase dintre ele. În ziua următoare, în timp ce escorta o escadrilă de bombardiere americane pornite într-un raid asupra Primei Flote Aeriene Japoneze Kido Butai (Flota Mobilă), Vraciu și-a doborât cea de a 19-a victimă, victorie care i-a asigurat, pentru următoarele patru luni, titlul de As al Marinei SUA.
In august 1944, Vraciu a revenit în SUA, unde a fost primit cu toate onorurile cuvenite unui mare erou: mii de oameni, inclusiv guvernatorul statului american Indiana, l-au aplaudat „la scenă deschisă“. Cu acea ocazie a cunoscut-o pe Kathryn Horn, cea care-i va deveni soție și alături de care va trăi până în 2003, anul în care ea a încetat din viață.

Revenit pe front, Vraciu a mai avut parte de o aventură spectaculoasă: în decembrie 1944, în cursul unei misiuni efectuate cu Escadrila 20, avionul său a fost doborât deasupra Insulelor Filipine. Norocos din fire, pilotul a apucat să se salveze sărind cu parașuta și a aterizat în mijlocul junglei. În foarte scurt timp a intrat în contact cu gherilele filipineze care luptau cu trupele de ocupație japoneze.
Gherila era compusă din 180 de combatanți care, în scurt timp, au acceptat ca Vraciu să le fie comandant. După cinci săptămâni de la acel eveniment, partizanii filipinezi au intrat în contact cu trupele americane conduse de generalul McArthur. Surpriza yankeilor a fost imensă atunci când au văzut că delegația filipineză era condusă de un tânăr echipat în uniformă de aviator și având asupra lui un revolver Luger dar și o sabie de paradă pe care o purtau ofițerii japonezi: tânărul era Alexander Vraciu.
După război, Alexander Vraciu a activat în continuare pentru US Navy, ca pilot de încercare. Avansat la gradul de comandor, a condus escadrila VF-51 între 1956 și 1958. În plus, în cursul anului 1957, a câștigat concursul de trageri aeriene individuale, organizat de Marina Militară a SUA.
Câțiva ani mai târziu, în vara anului 1964, Alexander Vraciu s-a retras din armată. Ulterior, a început o nouă carieră, în domeniul bancar, angajat al Well Fargo Bank. În cea mai mare parte a vieții sale de după ieșirea din Marina Militară americană, Alexander Vraciu a trăit în Danville, California.
A dus o viață discretă, refuzând să-și scrie memoriile și amintirile personale adunate în cursul unei vieți cu adevărat excepționale. În ianuarie 2007, History Channel i-a dedicat episodul intitulat „Ucigașul de Zero-uri“. Iar în mai 2010, Vraciu a colaborat cu Indiana Historical Society Press care a publicat un articol despre viața sa cu titlul „Pilot de avion de vânătoare: Cariera lui Alex Vraciu în al doilea război mondial“.
Alexander Vraciu a avut parte de o viață lungă: a trăit 96 de ani și a părăsit această lume pe 29 ianuarie 2015. Acolo, în SUA s-a bucurat de toate onorurile cuvenite unui erou. Aici, acasă, în afară de pasionaţi şi specialiști, aproape nimeni nu a auzit de pilotul erou Alexander Vraciu…Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, tranismite Nicolae Uszkai, pe pagina personală de Facebook.
S-a întâmplat în 29 ianuarie 2015: A murit aviatorul american de origine română Alexander (Alex) Vraciu; fost ofiţer în...
Publicată de Nicolae Uszkai pe Joi, 28 ianuarie 2021
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Narativul Federației Ruse despre cel de-al Doilea Război Mondial plasează Moscova în tabăra victimelor, respingând responsabilitatea Uniunii Sovietice în ceea ce privește declanșarea conflagrației mondiale.
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat Parchetul General în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii de către foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie, care au recrutat mii de elevi în ultimele două decenii ale dictaturii comuniste din România.
Nu e niciun secret că pentru ruși cel de-al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941, odată cu Operațiunea Barbarossa - invazia Uniunii Sovietice de către Germania nazistă.
Viaţa în libertate şi pace nu trebuie niciodată să fie considerată un lucru asigurat, a declarat sâmbătă preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, cu prilejul Zilei Victoriei împotriva nazismului, relatează Agerpres, care citează agenţia TASR.
Pe 30 aprilie 1945, în plină Bătălie a Berlinului, Adolf Hitler se sinucidea în buncărul său. Soarta Germaniei naziste era de mult pecetluită, Fronturile de Vest și de Est ajunsese atânc în teritoriul german, iar prăbușirea Reich-ului, o chestiune de zile.
Teoriile conspiraționiste au vândut mereu, acaparând publicul însetat de mister. Fie că vorbim de extratereștrii antici, moartea lui Hitler, pasul lui Neil Armstrong pe Lună sau doborârea turnurilor gemene World Trade Center, succesul conspiraţiilor este garantat. Mai ales că apostolii acestor teorii îmbină fapte reale cu pură imaginație. Însă ele rămân doar teorii puerile fără să atingă statutul de adevăr istoric.
Eliberarea oraşului Oradea şi instaurarea administraţiei româneşti, în urmă cu 102 ani, vor fi celebrate marţi în condiţii speciale, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, doar prin glasul clopotelor din bisericile româneşti şi prin ofranda coroanelor de flori ce vor fi depuse la Statuia generalului Traian Moşoiu.
Operațiunea Dynamo sau evacuarea miraculoasă de la Dunkirk a reprezentat o parte a Bătăliei Franței în cel de-al Doilea Război Mondial.
Locotenentul (rtr) Gheroghe Bădulescu a fost printre puținii veterani de război care a luptat la Cotul Donului și care se mai afla în viață în 2021. Din păcate, Nea Gheorghiță a trecut pragul acestei lumi.
În urmă cu două zile, trei cercetători CNSAS au cerut ministrului Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, o decizie urgentă prin care să dispună restituirea tuturor documentelor aparținând fostei Securități, deoarece MApN ar fi trimis selectiv anumite fonduri arhivistice către CNSAS, existând astfel o lipsă de voință în restituirea în integrum a arhivelor. Între timp, MApN a venit cu o primă reacţie, precizând că toate documentele ce privesc fosta securitate au fost trimise CNSAS, cu excepția celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale.
Frumoasa Bucovină de Nord, a Luceafărului Mihai Eminescu și a multor altor mari români, a fost martora, acum 80 de ani, pe 1 aprilie 1941, unui odios masacru despre care și azi mai căutăm adevăruri.
Pe data de 31 martie 1995, în urmă cu exact 26 de ani, avea loc cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României. Atunci, la Balotești, o aeronavă Airbus de tip A310-324, s-a prăbușit în apropierea aeroportului Otopeni. În urma tragediei nu au existat supraviețuitori.
Sunt 103 de ani de când „Sfatul Țării” vota la 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Regatul României.
23 martie 1999. 22 de ani de la una dintre cele mai controversate acțiuni NATO. Alianța ia decizia să bombardeze Serbia, pe atunci parte a Republicii Federative Iugoslavia, decizie cunoscută ca ”Operațiunea Allied Force”. Atacul NATO a început în 24 martie 1999.
Ocupația sovietică a fost cea mai lungă ocupație pe care a suportat-o țara noastră în ultimii 300 de ani. Ea s-a întins pe o perioadă de 14 ani, din 1944 până la retragerea Armatei Roșii în 1958.
Ultimul mare război în care China a fost implicată este conflictul chino-vietnamez din 1979. Sigur că de atunci au trecut foarte mulți ani iar Armata de Eliberare a Poporului s-a schimbat și tehnologizat radical.
Portavioanele au reprezentat întotdeauna o necesitate pentru SUA. Încă din anii 1930 inginerii au încercat să dezvolte o tehnologie care să permită lansarea avioanelor de pe mare fără a avea o pistă. Astfel a luat naștere sistemul Brodie care permitea lansarea și recuperarea avioanelor cu ajutorul unor cabluri.
Se întâmpla pe 15 aprilie 1969, când o aeronavă de tip MiG-21 a Coreei de Nord a doborât un avion de recunoaștere și supraveghere de tip EC-121 al Statelor Unite ale Americii.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a evidenţiat rolul jucat de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în istoria ţării sale şi a lumii, felicitându-l marţi cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, transmite EFE.
Mihail Gorbaciova va împlini anul acesta, pe 2 martie, vârsta de 92 de ani. Gorbaciov a fost ultimul lider al Uniunii Sovietice și secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Zeci de mineri care protestează în subteranul Minei Lupeni din Valea Jiului au anunţat, duminică seara, că sunt dispuşi să intre în greva foamei, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocierile dintre liderii sindicali.
Ion Mihai Pacepa a fost cel care i-a aplicat una din cele mai dure lovituri lui Nicolae Ceaușescu, atât pe plan extern, cât și pe plan intern, după ce a dezertat în SUA în 1978.
Pe data de 9 februarie 1965, acum 56 de ani, în timpul Războiului din Vietnam, primele trupe americane combatante terestre au fost trimise în Vietnam.
În noaptea dintre 6 spre 7 februarie 1941, localitatea Lunca Prutului din Ținutul Herței înregistrează unul din cele mai sângeroase momente ale românilor din Nordul Bucuvoinei, azi teritoriul Ucrainei: Masacrarea cetățenilor români care încercau să treacă granița în Regatul României, de pe teritoriile ocupate de trupele lui Iosif Stalin.
Pe data de 5 februarie 1953 s-a stins din viață unul din cei mai mari lideri politici ai României, Iuliu Maniu. Coincidență, la exact 10 ani distanță de când Iuliu Maniu a trecut pragul acestei lumi, o altă personalitate marcantă a vieții politice românești a decedat tot în închisorile comuniste: E vorba de un alt țărănist - Ion Mihalache.
O fostă secretară a unui lagăr de concentrare nazist a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la crime în câteva mii de cazuri, a anunţat vineri justiţia germană, deschizând astfel calea pentru un viitor proces, relatează AFP.
În urmă cu 76 de ani (4-11 februarie 1945) avea loc celebra conferință de la Yalta, din Crimeea. Atunci, preşedintele american, Franklin D. Roosevelt, premierul Regatului Unit, Winston Churchill, şi conducătorul sovietic, Iosif Stalin s-au întâlnit și au „desenat” Europa într-un moment în care înfrângerea Germaniei naziste era cât se poate de clară.
La finalul lunii ianuarie 106, deci exact acum 1915 ani, celebrul arhitect Apolodor din Damasc a finalizat complet construcția Podului lui Traian.
Pe data de 29 ianuarie 2015 se stingea din viață, la 96 de ani, Alexander Vraciu, de origine română, fost ofițer în US Navy, considerat unul dintre eroii americani în cel de-al Doilea Război Mondial.
Președintele Vladimir Putin a solicitat un pachet legislativ care să interzică comparația între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Într-o Europă care alege aproape în mare parte ca soluție pentru aviația militară de generația a 5-a avioanele F-35 Lightning II, există și cazuri de ezitare.
Rusia a efectuat atacuri cu drone în mai multe locații din Ucraina, inclusiv în capitala Kiev. O persoană a murit în urma unui atac asupra Odesei, Ucraina.
În același timp, zeci de drone au fost trimise de ucraineni în Rusia, dintre care unele au fost doborâte deasupra Moscovei.
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra Mării Baltice, care zbura aproape de spațiul său aerian, a anunțat joi, 25 decembrie, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate ale țării membre NATO.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a informat, pe 23.12.2025, că, înainte de a ataca submarinul rusesc de la Novorossisk, structurile serviciului au distrus un avion de cercetare maritimă de tip Il-38N. Atacul din această lună în care Ucraina a scos submarinul rus din joc, aflat chiar în portul militar din Novorossisk, reprezintă una din cele mai spectaculoase operațiuni din cei patru ani de război. În ciuda problemelor de pe frontul din Est, pe mare ucrainenii reușesc să îi țină în șah pe ruși.
Orban a reamintit că pacea europeană de după al Doilea Război Mondial a durat aproape opt decenii, ceea ce, după cum subliniază el, reprezintă o excepție istorică. Potrivit acestuia, teama de un conflict nuclear a împiedicat noi războaie timp de decenii, dar acest mecanism de descurajare nu mai este la fel de eficient astăzi ca odinioară.
În tot interviul, Orban vorbește mult despre presupusele greșeli ale Europei, dar nu spune un cuvânt despre Rusia. Va fi interesant să vedem cum se va poziționa liderul ungar în scenariul unui atac (evident hibrid) al Moscovei asupra unui alt stat european.
Glenn Corn, un fost înalt ofițer CIA, avertizează că Ucraina se află într-un moment critic. Glenn Corn, fost ofițer de informații și apărare, într-un editorial recent pentru Cypher Brief, reamintește administrației americane să nu repete greșelile făcute de prim-ministrul britanic Neville Chamberlain.
Bombardiere strategice ruse cu rază lungă de acțiune Tu-95MS au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mărilor Norvegiei şi Barents, informează joi agențiile de știri.
În noaptea de Ajun, invadatorii ruși au efectuat un alt atac asupra infrastructurii portuare și industriale din regiunea ucraineană Odesa. În urma atacului, o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a participat la testul unei noi rachete, a relatat joi presa de stat nord-coreeană, conform AFP și Reuters. Kim a vizitat, de asemenea, miercuri docurile unde presa de stat a declarat că Nordul își construiește submarinul nuclear.
Suedia va avea în curând capacitatea de a efectua lovituri în adâncime mult în spatele liniilor inamice, după pe avioanele Gripen va fi integrată racheta de croazieră Taurus, de producție germană. Procesul se desfășoară mai rapid decât era planificat.
Președintele american se prezintă drept apărătorul absolut al libertății de exprimare pe rețelele de socializare. În schimb, Trump amenință că va ridica licențele pentru toate canalele tv care difuzează emisiuni umoristice la adresa sa.
Sistemele antiaeriene SAMP/T sunt văzute de mulți drept un Patriot european. Până acum au apărut puține informații despre utilizarea acestora în Ucraina, dar lucrurile ar putea să se schimbe pe viitor, mai ales că francezii intenționează să trimită mai multe SAMP/T NG, noua generație a sistemului antirachetă franco-italian.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat pentru prima dată, în detaliu, cele 20 de puncte ale ultimului plan de pace elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, afirmând că a fost negociat cu reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului şi că a fost trimis spre avizare Moscovei.
În cei aproape patru ani de război, ucrainenii au integrat zeci de sisteme occidentale, pe lângă cele sovietice pe care deja le aveau în dotare, ceea ce pentru orice tehnician e un coșmar nu doar logistic, dar și de mentenanță. În ceea ce privește lansatoarele multiple de rachete, HIMARS au fost cu siguranță un „game changer” în vara și toamna lui 2022, atât pentru a opri ofensiva rusă, cât și în cea mai fructuoasă contraofensivă ucraineană când forțele de apărare ale Ucrainei au reușit să elibereze o mare porțiune din teritoriu.
Luni, guvernul israelian a aprobat o propunere a ministrului Apărării, Yisrael Katz, de a închide postul de radio al armatei israeliene „Galei Tzahal”, oprind oficial activitatea acestuia la 1 martie 2026.
Primarul Moscovei a anunțat că unitățile rusești de apărare aeriană au distrus o dronă care zbura spre capitala Rusiei.
China investește sume colosale nu doar în sisteme de armament convenționale, dar și în dezvoltarea capacităților nucleare, ori în tehnologii emergente și mai ales în componenta cyber. În unanimitate experții și oficialii sunt de părere că, spre deosebire de Rusia, China ar intra într-o aventură militară care ar risca să atragă SUA în război doar în cazul în care ar avea un plan bine pus la punct de a slăbi capacitatea militară americană. Iar acest plan e unul complex, care vizează și zona cyber.
Primele elemente ale unui sistem antidronă au fost desfășurate la granița Poloniei cu Belarus.
Forțele de apărare ucrainene s-au retras din orașul Siversk din regiunea Donețk, a anunțat marți Statul Major General ucrainean, precizând că obiectivul este „de a păstra vieți omenești și de a menține pregătirea de luptă a unităților”.
Însă avansurile Rusiei sunt plătite scump de către militarii ruși. Doar în ultimii doi ani, Moscova a pierdut 400 de mii de militari pe frontul din Ucraina.
Pakistanul a semnat un acord major de apărare cu Armata Națională Libiană, care controlează estul și sudul Libiei sub comanda lui Khalifa Haftar. Acesta care vine pe fondul polarizării politice din Libia de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi, în 2011, și subliniază ambițiile Islamabadului de a-și extinde exporturile de apărare, bazându-se pe parteneriatul său cu China în dezvoltarea de arme avansate. Acordul prevede inclusiv achiziția de către Libia de avioane JF-17, construite de Pakistan împreună cu China.
Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare - Radu Miruţă şi Economie - Irineu Darău au fost publicate marţi în Monitorul Oficial.
Istoria aviației militare ar fi putut arăta total diferit dacă americanii ar fi ale un proiect ce azi pare uitat: YF-23 Black Widow II sau „Văduva Neagră”. E vorba de două concepte diferite care au concurat, proces în urmă căruia s-a născut F-22 Raptor, considerat de mulți cel mai performant avion de luptă din lume.
Șeful Statului Major al forțelor libiene a murit într-un 'accident' de avion în timp ce pleca de la Ankara, în Turcia, unde s-a aflat într-o vizită, a anunțat marți seara prim-ministrul libian Abdelhamid Dbeibah, notează Agerpres și AFP.
Compania Lockheed Martin a anunțat că a testat cu succes racheta GMLRS ER (Guided Multiple Launch Rocket System Extended-Range) cu rază mai lungă de acțiune și un sistem de lansare M-142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System).
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, declara zilele trecute că Rusia și-a mărit efectivele la aproximativ 710 mii de oameni pentru a desfășura o operațiune ofensivă strategică în Ucraina.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a audiat rapoartele secretarului Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, și ale șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Andriy Hnatov, privind rezultatele negocierilor cu delegația americană privind soluționarea războiului.
Serviciul de presă al corporației de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 22.12.2025, că un avion de vânătoare de tip Su-57 a efectuat primul zbor cu un nou motor de generația a cincea, cunoscut sub denumirea de “Produs 177”.
Gazprom negociază cu compania petrolieră ungară MOL o posibilă vânzare a participației sale majoritare deținută la NIS - singura rafinărie a Serbiei -, a anunțat marți președintele sârb Aleksandar Vucic, transmit Agerpres și Reuters.
Pe baza informațiilor de la agențiile de informații britanice, Generalul Gwyn Jenkins, șeful Marinei Regale Britanice, este sigur că războiul din Ucraina a crescut apetitul Rusiei pentru dominație în multe regiuni ale lumii.
Oficialul a avertizat că forțele britanice și NATO în ansamblu și-ar putea pierde în curând avantajul în Oceanul Atlantic. Acest lucru se datorează consolidării semnificative a capacităților navale rusești și consolidării continue de către Kremlin a capacităților sale navale.
Navele vor fi cele mai rapide și de 100 de ori mai puternice decât orice navă construită până acum, s-a lăudat Trump. Prima navă din clasa Trump se va numi "USS Defiant".
Forțele ruse au lansat atacuri la scară largă cu rachete și drone asupra mai multor orașe ucrainene în noaptea de 23 decembrie, vizând, în principal, infrastructura energetică din regiunile din vestul îndepărtat al țării, dar și porturile Ismail și Reni de la frontiera cu România.
Grecia continuă să își consolideze capacitățile militare ca răspuns la ceea ce Atena descrie drept amenințări crescânde din partea Turciei, desfășurând sisteme de rachete cu rază lungă Spike NLOS, de fabricație israeliană, în special în insulele din estul Mării Egee și în regiunea Evros, la frontiera terestră cu Turcia. Sistemele au intrat recent în inventarul Forțelor Armate Elene și se află în curs de integrare operațională.
Armata germană a decis că noile pistoale de serviciu vor fi furnizate de Česká Zbrojovka (CZ). Soldații Bundeswehr vor folosi pistoale de tip CZ P-10.