O campanie ce va schimba întreaga Istorie

Forțele din partea greacă aveau să fie reduse, la ele adăugându-se și neîncrederea lui Alexandru în aliați. El și-a completat armata cu efective puternice tesaliene, trace sau peoniene. În total, Alexandru dispunea de 32.000 de infanteriști și circa 7.000 de călăreți (dintre care 1.800 de nobili macedoneni). Expediția avea să fie mai degrabă imaginea puterii personale a lui Alexandru și a Macedoniei (regiune geografică și istorică a Greciei de azi).

Tactica propusă de marele rege persan Darius al III-lea, cea a "pământului pârjolit" nu răspundea intereselor aristocrației locale care își vedea pâjolit pământul și nici mentalității războinice persane. Însă ea ținea cont de efectivele modeste ale macedonenilor și de fidelitatea nesigură a Greciei.

Constrâns, Darius caută o confruntare directă cu Alexandru, o greșeală ce va fi plătită scump. În noiembrie 333 î.Hr., la Issos, în condiții total defavorabile, Alexandru provoacă deruta armatei persane și a lui Darius care fuge de pe câmpul de luptă, lăsând în mâinile Macedoneanului propria-i familie și suită, dar și tezaurul de campanie.

A urmat asediul și cucerirea Tyr-ului, a coastei siro-palestiniene ce asigura controlul asupra Mediteranei de răsărit, anexarea Egiptului (332/331 î.Hr.), asediul Gazei. Egiptul înceta să mai fie o satrapie persană iar guvernarea sa era preluată de comandanți macedoneni. În 331 î.Hr. Alexandru cel Mare ridică Alexandria, celebrul oraș egiptean, predestinată să lege valea Nilului de bazinul mediteranean.

Înfrângerea drastică a lui Darius și consecințele sale

În primăvara lui 331 î. Hr., după ce reorganizează administrația teritoriilor asiatice, Alexandru se îndreaptă spre Mesopotaamia, unde Darius strânsese o armată enormă. Amploarea confruntării de la Gaugamela, aproape de cursul Tigrului, și grava înfrângere pe care Darius a suferit-o, au consecințe uriașe. Darius este izgonit din Babilonia și din restul imperiului.

Alexandru cel Mare dobândește aproape fără alte confruntări Mesopotamia și Irakul de vest cu imensele lor bogății.

După ce iernează la Persepolis, Alexandru îi dă foc. Semnificația era foarte importantă: palatul ceremoniilor de reînnoire anuală a imperiului suveran, locul încoronării și funeraliilor Marilor Regi persani, se prăbușea în flăcări.

Alexandru începea să se bazeze tot mai mult pe aristocrația persană și trece la reorganizarea și împrospătarea trupelor, lucru ce va nemulțumi partea elenă.

În 330 î.Hr. regele macedonean pornește spre provinciile caspice, unde în mijlocul unor neamuri războinice și nesupuse Darius își găsise refugiul. De aici începea o lume misterioasă, virgină și de neatins, lucru care ce a alimentat și mai mult reticiențele grecilor.

Ruptura dintre Alexandru și armată

După multe dificultăți, Aleandru avea să-l ajungă din urmă pe Darius, dar Mare Rege zăcea mort. Fusese asasinat de uzurpatorul Bessos. Alexandru răspândește știrea că, în clipa morții, Darius i-ar fi încredințat, împreună cu datoria de a-l răzbuna, succesiunea legitimă la tronul persan. Alexandru nu mai era nici "campionul Eladei", nici un monarh tradițional macedonean, "primus inter pares". Izbugnise o ruptură și o criză între Alexandru și comandanții macedoneni iar armata era din ce în ce mai ostenită.

Astfel are loc "complotul lui Philotas", fiul unui bătrân general. Au loc execuții violente și rapide, iar Alexandru îi înlocuiește pe generalii Regelui Filip, regretatul său tată,  cu colaboratori fideli.

În 327 î.Hr. are loc confruntarea finală cu Bessos și tot atunci printr-un gest cu o valoare simbolică și politică, Alexandru se căsătorea cu Roxana, fiica unui înalt nobil persan. Cearta violentă cu vechiul său prieten, Cleitos cel Negru, și uciderea acestuia, este urmată de noi tensiuni uriașe între Alexandru și armată ce sunt generate și de decizia lui Alexandru de a mobiliza și integra în rândul armatei macedoniene aproximativ 30.000 de persani.

Ultimul drum spre India

După ce iernează la Nikaia, în primăvara lui 326 î. Hr., Alexandru cel Mare pornește spre India în fruntea unei armate de macedoneni, mercenari europeni și asiatici, cavaleri din estul imperiului, egipteni și fenicieni, însumând aproximativ 120.000 de ostași. Pe drum, regele continuă să ridice noi Alexandrii, cetăți și orașe.

Alexandru ajunge până la hotarele orientale ale Pendjabului (nord-vestul Indiei). Ar fi continuat fără îndoială dacă nu s-ar fi pentru ultima oară de împotrivirea armatei ce dorea să se întoarcă acasă. Cucerise ținuturi la care nimeni nu ar fi îndrăznit nici măcar să viseze.

Moartea subită a marelui Alexandru

Pe lângă căsătoriile dinastice simultane, armata macedoneană a reacționat extrem de reticient la politica lui Alexandru de integrare a iranienilor. Reușește cu brio să înăbușească o nouă revoltă ce izbunise la Susa.

Dar în 323 î.Hr. când Alexnadru plănuia noi campanii, o moarte subită îl făcea să dispară în eternitate pe cel ce fondase un imperiu pe atât de imens, pe tot atât de puțin consolidat.

Alexandru nu va mai vedea vreodată Grecia și va muri în Babilon la doar 32 de ani. Însă ceea ce a reușit în cei 10 ani de campanie, fără să cunoască nici măcar o înfrângere, va marca întreg cursul Istorie pentru milenii.

Moștenirea lui Alexandru

Moștenirea lăsată de Alexandru cel Mare e fără egal. De-a lungul timpului, începând cu împărații romani, trecând pe la Napoleon Bonaparte și terminând cu dictatorii contemporani, cu toții au încercat să calce pe urmele lui Alexandru. Cu toții au încercat să fie Alexandru, dar fără succes.

După mai bine de două milenii, Alexandru cel Mare rămâne de neegalat.