Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Basarabia sau Transilvania? O decizie militară greșită care a adus victoria totală: România intră în război lăsând deschisă o graniță de 1.000 de km și apoi colapsează
Istorie
Data actualizării:
Data publicării:
Drumul Regatului României până la momentul de aur de la finalul anului 1918 și realizarea Marii Uniri când toate provinciile românești au revenit la patria mamă a fost unul dificil, presărat cu decizii militare, politice și strategice grele. Intrată în Primul Război Mondial sau Războiul de Reîntregire Națională pentru Transilvania, România sacrifica implicit Basarabia (Moldova). 
Armata Regatului României în Primul Război Mondial. Foto: ASOCIATIA CULTURAL
Armata Regatului României în Primul Război Mondial. Foto: ASOCIATIA CULTURAL

Paradoxul e că prima provincie care s-a unit cu România a fost tocmai Basarabia, pe 27 martie 1918. Și, un caz unic în istoria noastră, Basarabia s-a reunificat cu o Românie pe atunci înfrântă. O oportunitate ivită după prăbușirea Imperiului Rus și preluarea puterii de către bolșevici, un factor politic determinant care a contribuit la decizia elitelor din Basarabia să aleagă calea unificării.

Ulterior, după reintrarea în război și victoria Antantei și datorită intervenției Statelor Unite ale Americii, odată cu prăbușirea și înfrângerea Imperiilor Austro-Ungare și German, dezideratul național, unificarea cu Ardealul de Nord a fost și ea realizată pe 1 decembrie 1918.

 

Intrarea în Marele Război pentru Reîntregirea Neamului a fost un dezastru. România amânase doi ani decizia iar apoi a colapsat parțial

 

2. Soldat rom... (romania-primul-razboi-mondial-soldat-roman-front_06684900.png)

Soldat român pe frontul Primului Război Mondial

În august 1916, după lungi consultări și negocieri cu Antanta, și la presiunea mare a acesteia, Regele Ferdinand I al României ia o decizie ce se va dovedi ulterior cartea câștigătoare: România intra în război alături de Antanta, pentru eliberarea Transilvaniei, declarând război Imperiului Austro-Ungar. 

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost renegat de familia sa din Germania, iar la Castelul Hohenzollern s-a arborat în semn de doliu stindardul heraldic al familiei. Din acel moment regii României nu au mai purtat numele de Hohenzollern și de „al României”.

La scurt timp după intrarea în război are loc dezastrul de la Turtucaia, unde pe 6 septembrie 1916 România e înfrântă iar Guvernul e obligat mai apoi să se refugieze în exil de la București la Iași, împreună cu aproximativ un milion de soldați și numeroși refugiați. Cu Bucureștiul sub ocupație Germană, Iașiul a devenit Capitala de război, într-un moment în care însăși existența României era în pericol.

 

Intrarea în Primul Război Mondial, o greșeală militară strategică? România intrat în război lăsând o graniță deschisă de 1.000 de kilometri iar apoi a colapsat parțial

 

3. Regele Fer... (armata_romana_primul_razboi_mondial_regina_maria_61825800.jpg)

Regele Ferdinand si Regina Maria, pe front in timpul Primului Razboi Mondial 

Profesorul Bogdan Bucur, istoric și sociolog, autorul bestsellerului „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”, înrtr-o ediție recentă a podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat de DefenseRomania, a punctat că din punct de vedere militar și strategic, decizia - pe care nu mai puteam să o amânăm - de a intra în război deși ne-a fost imposibil să securizăm o frontieră de 1.000 de kilometri, a fost una greșită. 

Evenimentele geopolitice și militare ce au urmat, mai ales după intervenția SUA, au jucat pentru noi din perspectivă istorică. Ulterior, nașterea României Mari a fost acceptată internațional și în contextul în care un monstru se năștea la granițele noastre estice: URSS.

„Pentru un stat responsabil 27 martie 1918 ar trebui să aibă statutul de zi națională. Unirea Basarabiei cu România e un act cu totul emoționant (...) Prin faptul că România intră în Marele Război de partea Antantei și împotriva Puterilor Centrale, având ca aliat Imperiul Rus, este de la sine înțeles că renunțasem la Basarabia, căci e de la sine înțeles că nu putem avea pretenții teritoriale pe seama aliaților. ”, afirmă Bogdan Bucur, care a subliniat că Moldova a fost singura regiune românească care s-a unit cu o Românie înfrântă la momentul respectiv.

„În primul rând că prin intrarea României în Primul Război Mondial, noi am făcut o opțiune strategică pe care eram obligați oricum să o facem la un moment dat. Eu în Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri am arătat că din punct de vedere strategic alegerea României a fost greșită. De ce? Pentru că am am avut 1.000 de kilometri de graniță deschisă cu cei care au devenit după 1916 adversarii noștri, mă refer la Imperiul Austro-Ungar și la Bulgaria care erau puteri centrale aflate într-o alianță militară. Pe culmile Carpaților în zona Transilvaniei aveam mii de kilometri de graniță deschisă, precum și pe Dunăre în sud. Aceste granițe nu le-am putut securiza și apăra.

Iar mai apoi Armata Regală a României a atacat în Transilvania și a fost surprinsă de intervenția adversarilor din sud. A trebuit să ne întoarcem, s-a intrat apoi din toate direcțiile peste noi și am colapsat parțial.  (...) Alegerea a fost greșită din punct de vedere militar căci dacă îți deschizi 1.000 de kilometri de graniță pe care nu o poți apăra, rezultatul s-a văzut indubitabil”, a explicat istoricul.   

„În cele din urmă, printr-o dublă lovitură cu manta, ca la biliard, datorită intervenției tardive în război în favoarea Franței și Marii Britanii a prietenului prietenilor noștri, mă refer la SUA, s-a ajuns la înfrângerea Imperiului German în Primul Război Mondial și pe cale de consecință, a doua mantă câștigătoare, și noi reușim să ieșim câștigători și astfel să se împlinească visul de aur al României. Politic, România Marea s-a născut și a fost acceptată și de comunitatea internațională căci un monstru s-a născut dincolo de granițele noastre în est, anume Uniunea Sovietică”, a conchis istoricul Bogdan Bucur.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

EXCLUSIV
Istoria paralelă scrisă de ruși. Moscova interzice comparația între URSS și Germania nazistă, dar uită de Holodomor
Foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie care au recrutat mii de elevi în perioada comunistă, reclamaţi la Parchet de CNSAS
US Army, la Iwo Jima. Sursă foto: ABC News
EXCLUSIV
Fără SUA, Armata Roșie nu ar fi ajuns niciodată la Berlin. URSS, stat agresor, prezentat azi de Moscova drept victimă
Bratislava evocă rolul Armatei României în eliberarea Slovaciei în cel de-al Doilea Război Mondial
EXCLUSIV
De ce 9 mai e o „invenție” rusească a victoriei în război. Criza de nervi a lui Stalin a făcut ca Germania să capituleze de două ori
Moartea lui Hitler, un mit spulberat după ce Rusia a aprobat analiza rămășițelor. Dictatorul nu a fugit în Argentina
Oradea sărbătorește eliberarea ei de către Armata României, de sub regimul regimul bolşevic al lui Bela Kun, în 1919
Adolf Hitler, la Paris, după capitularea Franței
EXCLUSIV
Evacuarea miraculoasă de la Dunkirk și căderea Parisului. Franța a capitulat nu pentru că a fost înfrântă, ci pentru că s-a predat
A murit veteranul Gheorghe Bădulescu. Nea Gheorghiță a luptat în Armata României la Cotul Donului unde a căzut prizonier
Arhivele Securității de la MApN: Nu au fost predate documentele care ar putea aduce atingere securității naționale
Foto: Masacrul de la Katyn, ce amintește de masacrul de la Fântâna Albă, ambele organizate de trupele sovietice
EXCLUSIV
MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ | Tragedia miilor de români secerați de mitralierele sovietice în aprilie 1941
Zborul Tarom 371. Cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României - Tragedia de la Balotești
„Sfatul Țării”, care a decis la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu Regatul României
EXCLUSIV
UNIREA Basarabiei cu România, 27 martie 1918: Decizia „Sfatului Țării” - „De azi și înainte și pentru totdeauna”
Operațiunea Allied Force. Slobodan Miloșevici putea evita bombardarea Serbiei de către NATO
Ocupația sovietică în România. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii
Ce ne spune ultimul mare război în care a luptat China, despre următorul conflict
Sistemul Brodie, primul ”portavion” al SUA
Ziua în care un MiG-21 al Coreei de Nord a doborât un avion militar al SUA
Gorbaciov, ultimul lider al URSS, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii
Gorbaciov nu regretă nimic din prăbușirea URSS: Perestroika a fost cea mai mare realizare politică
România și coșmarul Mineriadelor din anii '90. Premierul Cîțu: Nu voi permite o mineriadă în mandatul meu
Ion Mihai Pacepa a murit. Enigmele fugii din România, reacția lui Nicolae Ceaușescu și ascensiunea Elenei
Februarie 1965: Primele trupe terestre ale US Army ajung în Vietnam, o greșeală ce a dus la o catastrofă militară
MASACRUL DE LA LUNCA | Sovieticii au secerat sute de români care doreau doar să ajungă în România
Moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea comunistă de la Sighet. „Maniu pleca spre groapa comună și spre gloria eternă”
Secretara unui lagăr nazist, acuzată de complicitate la crimă
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin, în timpul Conferinței de la Yalta. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Conferința de la Yalta și 'împărțirea lumii'. Churchill, Stalin și 'trădarea' României
Podul lui Traian. Construcția lui Apolodor din Damasc peste Dunăre, din timpul campaniei împotriva Daciei, încă un punct de reper
Alex Vraciu, pilotul militar de origine română care a scris istorie pentru SUA: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute
Putin rescrie 'legal' istoria. În Rusia vor fi pedepsiți cei care compară URSS cu Germania nazistă

Ştiri Recomandate

Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
„Vă vedem, știm ce faceți”: Marea Britanie răspunde agresivității rusești după o creștere alarmantă de 30% a incursiunilor navale și a bruiajului electronic
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
pixel