Deciziile politice eronate și lacomele aspirații geostrategice ale marilor puteri care au eșuat să prevadă uriașa catastrofă au fost cauzele principale.
Desigur, un conflict era inevitabil în condițiile în care fiecare dintre puterile decizionale ajunseseră la o balanță îngrijorabil de echilibrată de forță. Însă la mai bine de 100 de ani de la startul conflictului putem sublinia cu tărie culpabilitatea comună. Trecând peste factorii care au împins națiunile spre o conflagrație mondială, Marele Război a avut consecințe devastatoare. Milioane de oameni și-au pierdut viața, milioane de destine și-au schimbat cursul. Viața după patru ani de război nu mai putea fi niciodată aceeași. Pe plan politic imperii seculare au plătit prețul suprem iar granițele statelor europene și implicit ale Europei au fost radical schimbate.
28 iunie 1914, Sarajevo. O zi liniștitoare de vară prevedea o catastrofă. Balcanii au stat mereu pe un butoi de pulbere, însă la 28 iunie 1914, lucrurile au degenerat. Moștenitorul Imperiului Austro-Ungar, Arhiducele Franz Ferdinand care efectua o vizită la Sarajevo era împușcat mortal de tânărul Gavrilo Princip, un sârb născut în Bosnia care făcea parte dintr-o grupare radicală catalogată teroristă.[1] Acest regretabil și regretabil și condamnabil act nu a reprezentat decât motivul.
Austro-Ungaria în vederea obținerii unor avantaje stategice cât și politice trimitea un ultimatum Serbiei. Era necesară evident o reacție extrem de dură, dar Austro-Ungaria nu se va opri aici. Serbia a acceptat ultimatumul în proporții covârșitoare, dar cu toate acestea Austro-Ungaria care căuta războiul cu tot dinadinsul și care avea în spate o mare putere precum Germania, ce nu a știut să o controleze, ba dimpotrivă îi legitima acțiunea, declară război Serbiei.
Conflictul putea fi evitat și se putea încheia cu o victorie diplomatică austro-ungară, dar nu s-a dorit.[2] El a fost alimentat și provocat de decizii politice eronate, atât din partea Germaniei și a Austro-Ungariei cât și din partea Occidentului și a Imperiului Țarist care se aflau în spatele Serbiei. Toată lumea considera războiul inevitabil însă nimeni nu anticipa că el se va întinde pe patru ani. La prima vedere Serbia pare cea mai puțin responsabilă, însă la o scară mai mică Serbia se identifică și ea cu un caz de imperialism prin construirea ’’Marii Serbii” și a unui stat a slavilor sudici. Iar violențele de care Serbia a dat dovadă sunt înspăimântătoare. De la vărsările de sânge din Bosnia și Kosovo până la asasinarea regelui Alexandru Obrenovici și a soției sale din anul 1903.[3]
Imperiul German, susținere necondiționată pentru Austro-Ungaria
Să ne întoarcem privirea către Germania pentru a încerca să înțelegem motivul pentru care aceasta a susținut Austro-Ungaria și nu a făcut absolut nimic pentru a evita conflictul. Pentru că dacă cel „de-al doilea Reich” nu îi oferea Austro-Ungariei o sigurață politică și mai ales militară, cea din urmă în mod cert accepta semnarea ultimatumului trimis către Belgrad.
Motivul constă în faptul că Reich-ul era convins că este o chestiune de timp până când Franța va ataca. În plus, trăia sub complexul poziției strategice. Aflată în centrul Europei între Franța și Imperiul Țarist, pericolul era iminent. Nemții erau tot mai speriați de modernizarea Rusiei și în special de completarea rețelei sale de căi ferate. De partea cealaltă, în vest, Franța reprezenta un pericol iminent. Un inevitabil conflict.
Războiul pe două fronturi cauzat de poziția strategică și mai ales de alianța dintre Franța și Rusia, le dădea fiori. Așa cum au decurs lucrurile, pentru germani, războiul pe două fronturi a fost inevitabil. Această frustrare a celor două fronturi, nemții o vor trăi și în al Doilea Război Mondial. Germania a considerat că alianța dintre francezi și ruși are menirea să încercuiască Reich-ul. Probabil avea toate motivele să creadă asta. A jucat însă o carte riscantă și din păcate pentru ea, necâștigătoare. Germanii au mers pe premisa că dacă tot răzoiul era inevitabil, măcar să înceapă acum.[4] Fără sprijinul Imperiului German, militar și politic, acordat Austro-Ungaria și fără ca Imperiul Țarist să intervină în favoarea Serbiei, cu siguranță războiul mondial se amâna. Atât Imperiul German cât și cel Țarist au jucat oarecum același rol, dar fiecare având motive diferite. Probabil că lăsate singure Austro-Ungaria și Serbia nu ar fi ajuns la un conflict armat. Iar dacă ar fi ajuns, nu e deloc sigură impunerea Austro-Ungariei însă este sigură amânarea catastrofei mondiale.
„Blitzkrieg - războiul fulger”, produs al Primului Război Mondial
Așadar, Imperiul German devenea vioara principală. El va conduce ofensiva. Și o va conduce spre un paradox istoric. Va pierde războiul după ce va reuși să închidă un front. Întorcându-ne la Marele Război, acum în timpul Primului Război Mondial, ia naștere termenul de „blitzkrieg” – război fulger. El este produsul evitării unui război pe două fronturi. O soluție simplă și aparent genială, planul „von Schlieffen” - după numele Șefului Statului Major al Armatei Imperiale între 1891 și 1905 - trebuia să scoată Franța din război înainte ca înceata mașinărie de luptă rusească să se pună în mișcare.
Totul trebuia pus în aplicare cu o esențială rapiditate. Astfel, în drumul spre Franța, Olanda și Belgia, state neutre au trebuit sacrificate. O acțiune dezastruoasă din punct de vedere diplomatic însă esențială din punct de vedere militar. Considerând că Belgia oricum nu își va păstra neutralitatea și ar fi mers de mână cu Franța, ea a fost sacrificată și invadată.[5] Rezultatul nu a generat decât un succes parțial, germanii au ajuns la câțiva zeci de kilometrii de Paris până pe râul Marna. Planul însă a eșuat, francezii rezistând mai bine decât anticipaseră nemții iar rușii s-au mobilizat mai rapid. La cererea expresă a Franței, Imperiul Țarist a declanșat atacul asupra Prusiei Orientale. Era clar și pentru nemți că Marele Război devenise un război lung și de uzură.
Paradoxul pentru germani începe la 3 martie 1918 după ce este semnat între Imperiul German și Rusia, aflată în plin proces de bolșevizare după ce nemții îl ajută pe Lenin să preia puterea, tratatul de la Brest – Litovsk.
La finele lui 1917 Rusia iese din război iar tratatul mai sus amintit este unul dezastruos și semăna mai mult cu o capitulare. Imperiul Țarist, care la 1917 avea să fie lovit de revoluția bolșevică și de instaurarea comunismului sub comanda lui Lenin, se prăbuşeşte. Pierde un sfert din populație, cam tot atât din capacitățile integral industriale și cea mai mare parte a resurselor miniere. Pe teritoriul eliberat erau în curs de formare mai multe state independente sau semi-idependente. Amintim Finlanda, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia sau Ucraina (devenită ulterior și obsesia URSS). Preț de două decenii, acestea au cunoscut independeța, mai puțin Ucraina, restul au scăpat de jugul bolșevic.[6]
Așadar, Germania pierde un război pe care îl câștigase pe jumătate după ce reușise să își înfrângă complexul unui război pe două fronturi prin închiderea frontului din Est. Și îl va pierde în doar câteva luni. Însă chiar dacă la momentul respectiv părea neașteptată, înfrângerea Germaniei după ce a reușit să îngenuncheze Rusia poate fi explicată.
Cauzele înfângerii germane în Primul Război Mondial
Nemții au reușit să închidă frontul de Est iar în iunie 1918 începea ofensiva pe frontul de Vest. Cutremurător, în 11 noiembrie 1918, Imperiul German capitulează.
Dacă aruncăm un ochi pe hartă să găsim motivele, ne întoarcem din nou la poziția geostrategică. Reich-ul se afla în centrul Europei înconjurat de state ostile care erau unite prin alianțe politice și militare. Pe lângă eterna frustrare a războiului pe două fronturi Imperiul German s-a luptat și cu inferioritatea pe care o avea față de Marea Britanie. Prin condiția ei insulară, Marea Britanie era invulnerabilă în fața tăvălugului nemțesc. Iar germanii au râvnit la un asemenea statut. Acțiunile lor au atras însă atât SUA cât și Marea Britanie în război. Privind cu jind spre Regatul Unit, Imperiul German a investit enorm în flotă. Această politică a atras, involuntar bineînțeles, Marea Britanie în război deoarece își simțea amenințată supremația maritimă, dar pentru englezi a contat mult și invadarea Belgiei a cărei independeță era foarte importantă pentru guvernul britanic.
Un alt factor la fel de important care a condus la înfrângere a fost războiul submarin. În ianuarie 1917 tandemul Hindenburg – Ludendorf impun împăratului și cancelarului declanșarea războiului submarin nelimitat ca răspuns la blocada britanică. Flota germană de submarine începea să scufunde navele de război, dar și navele comerciale atât inamice cât și neutre. Inițial a fost un succes apoi din tonajele scufundate au început să scadă simțitor. Urmarea a fost intrarea Statelor Unite în război. Bineînțeles, ele ar fi intrat oricum, însă războiul submarin a grăbit intrarea.[7]
La cauzele înfângerii se adaugă și situația aliaților. Țări precum Italia și inițial și România erau tentate să intre în război alături de Reich, dar erau atrase și de câștigurile teritoriale de pe seama Austro-Ungariei. În plus, de multe ori Germania a fost nevoită să suplinească lipsa aliată până și pe cea a Austro-Ungariei. Muribundul Imperiu Otoman nu i-a putut asigura nicio revigorare militară. Germania era singură în fața unei extraordinare coaliții, iar Austro-Ungaria nu s-a dovedit, bineînțeles, cartea câștigătoare.
Însă poate motivul principal pentru care Imperiul German a pierdut un război pe care îl câștigase pe jumătate a fost moralul efectivelor. Trupele germane nu mai puteau face față. Cu toate că războiul era pe jumătate câștigat pierderile au fost imense. A fost un conflict care se preconiza că se va întinde pe maximum câteva luni. Însă s-a întins pe patru ani. Situația armatei germane era mai mult decât precară. Lipsa de motivație și iminenta criză care va veni și-au spus cuvântul. Nimeni nu mai voia să lupte. Probabil că dacă Imperiul German ar fi închis frontul de Est mult mai rapid, cea de-a a doua ofensivă spre Occident ar fi fost un succes. Dar situația în care se afla armata Reich-ului și criza din Imperiu au dus la înfângerea necondiționată.
Deznodământul l-a reprezentat capitularea Imperiului German și semnarea tratatelor de la Versailles.
După Tratatul de la Versailles, Germania pierdea 13% din teritoriu și 10% din populația Reich-ului. Criteriul lingvistic a reprezentat moneda de împărțire a Europei de către învingători. A fost politica gândită şi impusă de preşedintele SUA, Woodrow Wilson. Excepție au făcut Alsacia și Lorena care au fost recuperate de Franța cu toate că populația era majoritar germană. La fel se întâmplă și în Austria și Boemia (Cehia) unde nemții reprezentau principalul nucleu. Alipirea acestora Germaniei ar fi însemnat un real câștig atât pe plan economic cât și pe plan demografic pentru o Germanie învinsă.
În plus Reich-ul pierdea toate coloniile din Africa care au fost în majoritate împărțite între Anglia și Franța. Cu toate că nu reprezentau o mare importanță acestea sunt rezultatul unei umilințe în numele căreia Germania era nevoită să se încline în fața puterilor coloniale, Franța și Regatul Unit. Armata fusese redusă la 100.000 de soldați iar măsurile economice erau severe. Culmea absurdului o reprezintă plata de război de 132 de miliarde de mărci – aur (redusă ulterior peste câțiva ani).[8]
Imperiul German a plătit prețul suprem Marelui Război. La fel s-a întâmplat și cu Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman și Imperiul Țarist.
A fost un război cu conotații colosale care a remodelat granițele Europei. Conflictul a dat naștere naționalismului extremist și a schimbat politica în întreaga Europă și nu numai. Trecând peste aceste aspecte, pe lângă cauze și consecințe, în tratatele de pace de la Versailles se regăsesc și germenii celui De-al Doilea Război Mondial. Acum va lua naștere și mitul înfrângerii Reich-ului din cauza evreilor. Aceşti factori se regăsesc şi sunt uşor de sesizat şi în lucrarea lui Adolf Hitler, Mein Kampf –Lupta Mea. Totalitatea lor va rezulta peste doar câţiva ani într-un nou război mondial. Copiii a căror părinți au murit în Primul Război Mondial, vor muri tot cu ordinul milioanelor pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial.
Marele Război a amprentat întreaga Europă iar ecourile sale le auzim și le simțin și azi, după mai bine de un secol.
Note:
[1] Mânea Neagră cunoscută și sub numele de Unitate sau Moarte a fost o grupare naționalistă și extreminstă care a luat naștere în Regatul Serbiei în anul 1901
[2] Lucian Boia, Tragedia Germaniei. 1914-1945, Editura Humanitas, București, 2012, pp. 66-67
[3] Ibidem, p. 69
[4] Lucian Boia, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Editura Humanitas, București, 2014, pp. 37-38
[5] Ibidem, p.40
[6] Lucian Boia, op.cit., p. 85
[7] Lucian Boia, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Editura Humanitas, București, 2014, p. 57
[8] Lucian Boia, Tragedia Germaniei. 1914-1945, Editura Humanitas, București 2012, pp. 94-95
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Narativul Federației Ruse despre cel de-al Doilea Război Mondial plasează Moscova în tabăra victimelor, respingând responsabilitatea Uniunii Sovietice în ceea ce privește declanșarea conflagrației mondiale.
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat Parchetul General în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii de către foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie, care au recrutat mii de elevi în ultimele două decenii ale dictaturii comuniste din România.
Nu e niciun secret că pentru ruși cel de-al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941, odată cu Operațiunea Barbarossa - invazia Uniunii Sovietice de către Germania nazistă.
Viaţa în libertate şi pace nu trebuie niciodată să fie considerată un lucru asigurat, a declarat sâmbătă preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, cu prilejul Zilei Victoriei împotriva nazismului, relatează Agerpres, care citează agenţia TASR.
Pe 30 aprilie 1945, în plină Bătălie a Berlinului, Adolf Hitler se sinucidea în buncărul său. Soarta Germaniei naziste era de mult pecetluită, Fronturile de Vest și de Est ajunsese atânc în teritoriul german, iar prăbușirea Reich-ului, o chestiune de zile.
Teoriile conspiraționiste au vândut mereu, acaparând publicul însetat de mister. Fie că vorbim de extratereștrii antici, moartea lui Hitler, pasul lui Neil Armstrong pe Lună sau doborârea turnurilor gemene World Trade Center, succesul conspiraţiilor este garantat. Mai ales că apostolii acestor teorii îmbină fapte reale cu pură imaginație. Însă ele rămân doar teorii puerile fără să atingă statutul de adevăr istoric.
Eliberarea oraşului Oradea şi instaurarea administraţiei româneşti, în urmă cu 102 ani, vor fi celebrate marţi în condiţii speciale, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, doar prin glasul clopotelor din bisericile româneşti şi prin ofranda coroanelor de flori ce vor fi depuse la Statuia generalului Traian Moşoiu.
Operațiunea Dynamo sau evacuarea miraculoasă de la Dunkirk a reprezentat o parte a Bătăliei Franței în cel de-al Doilea Război Mondial.
Locotenentul (rtr) Gheroghe Bădulescu a fost printre puținii veterani de război care a luptat la Cotul Donului și care se mai afla în viață în 2021. Din păcate, Nea Gheorghiță a trecut pragul acestei lumi.
În urmă cu două zile, trei cercetători CNSAS au cerut ministrului Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, o decizie urgentă prin care să dispună restituirea tuturor documentelor aparținând fostei Securități, deoarece MApN ar fi trimis selectiv anumite fonduri arhivistice către CNSAS, existând astfel o lipsă de voință în restituirea în integrum a arhivelor. Între timp, MApN a venit cu o primă reacţie, precizând că toate documentele ce privesc fosta securitate au fost trimise CNSAS, cu excepția celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale.
Frumoasa Bucovină de Nord, a Luceafărului Mihai Eminescu și a multor altor mari români, a fost martora, acum 80 de ani, pe 1 aprilie 1941, unui odios masacru despre care și azi mai căutăm adevăruri.
Pe data de 31 martie 1995, în urmă cu exact 26 de ani, avea loc cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României. Atunci, la Balotești, o aeronavă Airbus de tip A310-324, s-a prăbușit în apropierea aeroportului Otopeni. În urma tragediei nu au existat supraviețuitori.
Sunt 103 de ani de când „Sfatul Țării” vota la 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Regatul României.
23 martie 1999. 22 de ani de la una dintre cele mai controversate acțiuni NATO. Alianța ia decizia să bombardeze Serbia, pe atunci parte a Republicii Federative Iugoslavia, decizie cunoscută ca ”Operațiunea Allied Force”. Atacul NATO a început în 24 martie 1999.
Ocupația sovietică a fost cea mai lungă ocupație pe care a suportat-o țara noastră în ultimii 300 de ani. Ea s-a întins pe o perioadă de 14 ani, din 1944 până la retragerea Armatei Roșii în 1958.
Ultimul mare război în care China a fost implicată este conflictul chino-vietnamez din 1979. Sigur că de atunci au trecut foarte mulți ani iar Armata de Eliberare a Poporului s-a schimbat și tehnologizat radical.
Portavioanele au reprezentat întotdeauna o necesitate pentru SUA. Încă din anii 1930 inginerii au încercat să dezvolte o tehnologie care să permită lansarea avioanelor de pe mare fără a avea o pistă. Astfel a luat naștere sistemul Brodie care permitea lansarea și recuperarea avioanelor cu ajutorul unor cabluri.
Se întâmpla pe 15 aprilie 1969, când o aeronavă de tip MiG-21 a Coreei de Nord a doborât un avion de recunoaștere și supraveghere de tip EC-121 al Statelor Unite ale Americii.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a evidenţiat rolul jucat de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în istoria ţării sale şi a lumii, felicitându-l marţi cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, transmite EFE.
Mihail Gorbaciova va împlini anul acesta, pe 2 martie, vârsta de 92 de ani. Gorbaciov a fost ultimul lider al Uniunii Sovietice și secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Zeci de mineri care protestează în subteranul Minei Lupeni din Valea Jiului au anunţat, duminică seara, că sunt dispuşi să intre în greva foamei, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocierile dintre liderii sindicali.
Ion Mihai Pacepa a fost cel care i-a aplicat una din cele mai dure lovituri lui Nicolae Ceaușescu, atât pe plan extern, cât și pe plan intern, după ce a dezertat în SUA în 1978.
Pe data de 9 februarie 1965, acum 56 de ani, în timpul Războiului din Vietnam, primele trupe americane combatante terestre au fost trimise în Vietnam.
În noaptea dintre 6 spre 7 februarie 1941, localitatea Lunca Prutului din Ținutul Herței înregistrează unul din cele mai sângeroase momente ale românilor din Nordul Bucuvoinei, azi teritoriul Ucrainei: Masacrarea cetățenilor români care încercau să treacă granița în Regatul României, de pe teritoriile ocupate de trupele lui Iosif Stalin.
Pe data de 5 februarie 1953 s-a stins din viață unul din cei mai mari lideri politici ai României, Iuliu Maniu. Coincidență, la exact 10 ani distanță de când Iuliu Maniu a trecut pragul acestei lumi, o altă personalitate marcantă a vieții politice românești a decedat tot în închisorile comuniste: E vorba de un alt țărănist - Ion Mihalache.
O fostă secretară a unui lagăr de concentrare nazist a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la crime în câteva mii de cazuri, a anunţat vineri justiţia germană, deschizând astfel calea pentru un viitor proces, relatează AFP.
În urmă cu 76 de ani (4-11 februarie 1945) avea loc celebra conferință de la Yalta, din Crimeea. Atunci, preşedintele american, Franklin D. Roosevelt, premierul Regatului Unit, Winston Churchill, şi conducătorul sovietic, Iosif Stalin s-au întâlnit și au „desenat” Europa într-un moment în care înfrângerea Germaniei naziste era cât se poate de clară.
La finalul lunii ianuarie 106, deci exact acum 1915 ani, celebrul arhitect Apolodor din Damasc a finalizat complet construcția Podului lui Traian.
Pe data de 29 ianuarie 2015 se stingea din viață, la 96 de ani, Alexander Vraciu, de origine română, fost ofițer în US Navy, considerat unul dintre eroii americani în cel de-al Doilea Război Mondial.
Președintele Vladimir Putin a solicitat un pachet legislativ care să interzică comparația între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Negocierile dintre Sudan și Rusia pentru achiziția de avioane de luptă Su-30 sau Su-35 au depășit stadiul de simplă tranzacție militară, transformându-se într-un troc strategic definitoriu pentru viitorul Africii de Nord-Est.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Țările din întreaga lume cheltuiesc sume enorme pentru achiziționarea și fabricarea de arme pentru a-și menține securitatea națională, a descuraja potențialele amenințări și a-și demonstra puterea la nivel regional și global. Cheltuielile militare reflectă nu numai prioritățile de apărare ale unei țări, ci și ambițiile sale tehnologice, alianțele strategice și considerațiile geopolitice.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
Cooperarea tehnologică dintre Israel și România pare să fi generat nu doar un produs competitiv, ci și un precedent important pentru implicarea industriei românești.
Polonia nu mai așteaptă de mult timp ca securitatea europeană să fie desenată în cancelariile vestice, ci își construiește metodic statutul de pilon central al NATO pe Flancul Estic. Semnarea recentului contract pentru rachetele AIM-120D-3 este o altă declarație de intenție despre cum va arăta doctrina de apărare a Poloniei în următorul deceniu.
Rusia a primit o nouă propunere de încetare a conflictului, iar discuțiile cheie svor avea loc la Moscova.
Guvernul a transmis că premierul Ilie Bolojan a luat act de demisia ministrului Apărării Ionuț Moșteanu.
O dronă de tip MQ-9 Reaper prăbușită în aceste zile a fost de fapt doborâtă de US Army, lucru confirmat de forțele armate ale Statelor Unite ale Americii.
Compania italiană Leonardo se pregătește să prezinte o nouă tehnologie de apărare aeriană care ar trebui să contribuie la integrarea unor scuturi antirachetă, precum Iron Dome israelian.
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a demisionat din funcție.
În această dimineață, ofițeri ai Biroului Național Anticorupție din Ucraina și ai Procuraturii Speciale Anticorupție efectuează percheziții la reședința șefului Cabinetului Președintelui, Andrii Yermak, din cartierul guvernamental, a relatat NABU.
„NABU și SAPO desfășoară acțiuni de investigație (percheziții) la sediul Președinției Ucrainei. Acțiunile de investigație sunt autorizate și se desfășoară în cadrul anchetei”, se arată în raportul citat de media ucrainean.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 27.11.2025, două bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mării Baltice.
Statul Major General al armatei ucrainene a comunicat despre două atacuri efectuate în cursul nopţii de joi spre vineri, primul vizând o rafinărie din regiunea rusă Saratov (Districtul federal Volga, la graniţa cu Kazahstanul), al doilea vizând aerodromul Saki, din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, relatează agențiile Agerpres și EFE.
Rușii sunt într-o ofensivă totală de promovare a avionului lor de generația a cincea iar Serghei Bogdan, șeful serviciului de zbor al Biroului de Proiectare Sukhoi, producătorul Su-57, transmite în cadrul salonului aviatic Dubai Airshow că designul și capabilitățile Su-57 vor continua să fie îmbunătățite pe baza experienței reale de luptă. Rușii subliniază gradul „fără precedent” de testare în condiții de război pe care avionul l-a acumulat în teatrul ucrainean, dar aici sunt semne mari de întrebare.
Fostă membru al Knessetului și expert pe Orient, Ruth Wasserman, a analizat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), la care a participat și DefenseRomania, modul în care Rusia a influențat, de-a lungul decadelor, narativele islamice, subliniind capacitatea impresionantă a Moscovei de a modela povești și percepții care ajung să fie acceptate și integrate de comunități largi.
SUA se pregătesc să extindă semnificativ operațiunile militare împotriva traficanților de droguri din Venezuela, a anunțat Donald Trump în timpul unei intervenții publice cu ocazia Zilei Recunoștinței.
Un grup de cercetare american non-guvernamental a identificat mai multe sancțiuni potențial cheie care vizează ținte neglijate și cu vizibilitate redusă, despre care spune că ar putea perturba serios efortul de război al Rusiei în Ucraina, în urma atacurilor masive ucrainene de luna trecută asupra instalațiilor deținute de mari companii petroliere rusești.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Într-un război de uzură în care logistica a devenit la fel de vitală ca sistemele de arme balistice, mărturia recentă a unui pilot ucrainean care operează de pe avioanele franceze Mirage 2000-5 oferă o radiografie rară a modului în care tehnologia occidentală este integrată în infrastructura defensivă a Ucraina. Procentul înaintat de pilot, o rată de interceptare de 98% împotriva amenințărilor aeriene rusești, este impresionant din punct de vedere statistic, însă ascunde o vulnerabilitate structurală pe care Ucraina încearcă disperată să o acopere: lipsa capacității de a proiecta forță la distanță mare.
Pokrovskul nu va fi cedat, iar forțele rusești nu au capacitatea de a cuceri orașul într-un termen scurt, acesta este mesajul transmis de comandantul batalionului de sisteme fără pilot al Brigăzii Separate 152, Oleg Ivanov, într-un interviu acordat agenției ucrainene Unian.
Președintele francez Emmanuel Macron ar putea anunța introducerea serviciului militar voluntar în țară în următoarele zile, relatează Le Figaro.
Într-o perioadă în care dronele ruse continuă provocările în spațiul aerian al României, fiind ridicate aproape la fiecare atac asupra Ucrainei avioane F-16 ale României ori Eurofighter germane aflate în misiune de Poliție Aeriană, Ucraina și partenerii noștri mizează pe una din cele mai rentabile și eficiente metode de a angaja drone ruse, exceptând desigur operațiunile de război electronic: Angajarea UAV-urilor ruse cu drone interceptoare.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
”Rușii testează constant granițele - care va fi răspunsul, cât de departe pot merge?”, declară ministrul leton de externe, Baiba Braže, într-un interviu acordat Politico. Este nevoie de un „răspuns mai proactiv”, spune el. „Și semnalul nu este transmis prin poveste - ci prin acțiune”.
