Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
De ce Franklin D. Roosevelt a fost singurul președinte din istoria SUA care a fost ales de patru ori. Cele 4 mandate, un record politic în State
Istorie
Data actualizării:
Data publicării:
Democratul Franklin D. Roosevelt, al 32-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, este singurul președinte american care a fost ales pentru mai mult de două mandate, ocupând funcția timp de patru mandate consecutive între 1933 și 1945. 
Franklin D. Roosevelt, al 32-lea președinte al SUA. Normandy1944.info
Franklin D. Roosevelt, al 32-lea președinte al SUA. Normandy1944.info

Cum a reușit Roosevelt să fie ales patru mandate consecutive la Casa Albă? Circumstanțele excepționale ale vremii au permis acest lucru, în special criza economică severă cunoscută ca Marea Depresiune și Al Doilea Război Mondial, care au necesitat o conducere stabilă și experimentată.

Roosevelt a preluat funcția într-un moment de criză profundă economică. În 1933, țara se confrunta cu șomaj masiv și colaps economic, iar „New Deal”-ul propus de Roosevelt a introdus o serie de reforme și programe menite să stabilizeze economia, să reducă șomajul și să sprijine populația. Succesele inițiale ale New Deal-ului au consolidat sprijinul pentru Roosevelt, iar popularitatea sa a crescut în rândul populației americane, care îl vedea ca pe un lider capabil să redreseze țara. Aceasta i-a permis să fie reales în 1936, pe fondul unui sprijin public larg.

În 1940, situația internațională era extrem de tensionată, iar al Doilea Război Mondial izbucnise deja în Europa. Roosevelt a argumentat că experiența sa era esențială pentru securitatea națiunii și pentru asigurarea pregătirii Statelor Unite în fața unei posibile implicări în conflict. În ciuda tradiției de două mandate, Roosevelt a decis să candideze pentru al treilea mandat, iar publicul a sprijinit acest lucru, văzând continuitatea conducerii ca un factor stabilizator. Nu era o reglementare constituțională de două mandate.

Așadar, Constituția SUA nu impunea o limitare formală a numărului de mandate prezidențiale în timpul lui Roosevelt. Tradiția de două mandate fusese stabilită informal de George Washington și respectată până atunci, însă nu era o restricție obligatorie. Publicul a perceput că Roosevelt era un lider capabil și a rămas loial politicilor sale, în special datorită succesului inițial al New Deal-ului și a conducerii sale în perioadele de criză.

2. Winston Ch... (churchill-roosevelt-stalin-conferinta-de-la-ialta_66741600.jpg)

Winston Churchill, premierul Marii Britanii, Franklin D. Roosevet, președintele SUA și Iosif Vissarionovici Stalin, conducătorul URSS, în timpul celebrel Conferințe de la Ialta (4-11 februarie 1945) Photo credit: Wikipedia

 

Legea Franklin D. Roosevelt a introdus al 22-lea amendament în Costituția americană și a limitat puterea unui președinte la două mandate

 

Roosevelt a fost ales pentru al patrulea mandat în 1944, în timp ce războiul încă era în desfășurare. Cu toate acestea, sănătatea sa deteriorată a avut un impact major asupra capacității sale de a guverna, și a decedat în aprilie 1945, la scurt timp după începerea celui de-al patrulea mandat. Succesorul său, Harry S. Truman, a preluat mandatul și a condus țara până la sfârșitul războiului.

După mandatul său, în 1951, a fost adoptat al 22-lea Amendament la Constituția SUA, care limitează președinții la două mandate, pentru a preveni ca o situație similară să se repete.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

EXCLUSIV
Istoria paralelă scrisă de ruși. Moscova interzice comparația între URSS și Germania nazistă, dar uită de Holodomor
Foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie care au recrutat mii de elevi în perioada comunistă, reclamaţi la Parchet de CNSAS
US Army, la Iwo Jima. Sursă foto: ABC News
EXCLUSIV
Fără SUA, Armata Roșie nu ar fi ajuns niciodată la Berlin. URSS, stat agresor, prezentat azi de Moscova drept victimă
Bratislava evocă rolul Armatei României în eliberarea Slovaciei în cel de-al Doilea Război Mondial
EXCLUSIV
De ce 9 mai e o „invenție” rusească a victoriei în război. Criza de nervi a lui Stalin a făcut ca Germania să capituleze de două ori
Moartea lui Hitler, un mit spulberat după ce Rusia a aprobat analiza rămășițelor. Dictatorul nu a fugit în Argentina
Oradea sărbătorește eliberarea ei de către Armata României, de sub regimul regimul bolşevic al lui Bela Kun, în 1919
Adolf Hitler, la Paris, după capitularea Franței
EXCLUSIV
Evacuarea miraculoasă de la Dunkirk și căderea Parisului. Franța a capitulat nu pentru că a fost înfrântă, ci pentru că s-a predat
A murit veteranul Gheorghe Bădulescu. Nea Gheorghiță a luptat în Armata României la Cotul Donului unde a căzut prizonier
Arhivele Securității de la MApN: Nu au fost predate documentele care ar putea aduce atingere securității naționale
Foto: Masacrul de la Katyn, ce amintește de masacrul de la Fântâna Albă, ambele organizate de trupele sovietice
EXCLUSIV
MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ | Tragedia miilor de români secerați de mitralierele sovietice în aprilie 1941
Zborul Tarom 371. Cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României - Tragedia de la Balotești
„Sfatul Țării”, care a decis la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu Regatul României
EXCLUSIV
UNIREA Basarabiei cu România, 27 martie 1918: Decizia „Sfatului Țării” - „De azi și înainte și pentru totdeauna”
Operațiunea Allied Force. Slobodan Miloșevici putea evita bombardarea Serbiei de către NATO
Ocupația sovietică în România. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii
Ce ne spune ultimul mare război în care a luptat China, despre următorul conflict
Sistemul Brodie, primul ”portavion” al SUA
Ziua în care un MiG-21 al Coreei de Nord a doborât un avion militar al SUA
Gorbaciov, ultimul lider al URSS, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii
Gorbaciov nu regretă nimic din prăbușirea URSS: Perestroika a fost cea mai mare realizare politică
România și coșmarul Mineriadelor din anii '90. Premierul Cîțu: Nu voi permite o mineriadă în mandatul meu
Ion Mihai Pacepa a murit. Enigmele fugii din România, reacția lui Nicolae Ceaușescu și ascensiunea Elenei
Februarie 1965: Primele trupe terestre ale US Army ajung în Vietnam, o greșeală ce a dus la o catastrofă militară
MASACRUL DE LA LUNCA | Sovieticii au secerat sute de români care doreau doar să ajungă în România
Moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea comunistă de la Sighet. „Maniu pleca spre groapa comună și spre gloria eternă”
Secretara unui lagăr nazist, acuzată de complicitate la crimă
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin, în timpul Conferinței de la Yalta. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Conferința de la Yalta și 'împărțirea lumii'. Churchill, Stalin și 'trădarea' României
Podul lui Traian. Construcția lui Apolodor din Damasc peste Dunăre, din timpul campaniei împotriva Daciei, încă un punct de reper
Alex Vraciu, pilotul militar de origine română care a scris istorie pentru SUA: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute
Putin rescrie 'legal' istoria. În Rusia vor fi pedepsiți cei care compară URSS cu Germania nazistă

Ştiri Recomandate

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
pixel