Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Armata română și miracolul Mărășești din august 1917: „Pe aici nu se trece!”. Comportamentul trupelor aliate ruse - de la eroism până la lașitate
Istorie
Data actualizării:
Data publicării:
Acum 105 ani, românii strigau la Mărășești ”Pe aici nu se trece”, și nu s-a trecut. Istoricul Manuel Stănescu ne prezintă câteva aspecte specifice acelui an de foc pentru țara noastră, într-un interviu exclusiv.
Soldat român pe frontul Primului Război Mondial
EXCLUSIV
Soldat român pe frontul Primului Război Mondial

În 2018, într-un dialog cu DefenseRomania, istoricul militar Manuel Stănescu a marca Bătălia de la Mărășești: ”A fost un miracol. Chiar a fost. El s-a datorat mai multor factori. A salvat existența României și ne-a dat un imens avantaj moral la Conferința de Pace.”

Redăm materialul publicat atunci, în contextul omagierii eroiulor de la Mărășești care au luptat și au salvat existența țării.

„În 1917, singurele victorii ale Aliaților au fost cele de pe frontul de est. O armată română renăscută, într-adevăr, dar renăscută și cu sprijinul misiunii militare franceze, care a făcut eforturi considerabile. Armata română a fost complet reorganizată, reinstruită. Eforturile au fost pe mai multe paliere: de la cele strict militare, la cele medicale, pentru că au fost foarte mulți medici francezi care au venit, iar unii dintre ei chiar și-au dat viața pe frontul românesc”, amintea Manuel Stănescu.

 

Comportamentul trupelor ruse, de la eroism până la lașitate

 

„O armată română care e cumva cu spatele la zid, pentru că e într-o zituație de totul sau nimic și, culmea, asta îi folosește moralului armatei. În același timp, trebuie spus că în vara anului 1917 are loc această promisiune de împroprietărire din partea Regelui Ferdinand, cu un impact foarte puternic asupra moralului trupelor.

Bătăliile din 1917 au fost bătălii purtate de armata română alături de armata rusă, trebuie spus și acest lucru. Pe frontul românesc se găseau 1,2 milioane de soldați ruși, în acea perioadă, aproape o treime din totalul efectivelor armatei ruse. Comportamentul trupelor ruse în aceste bătălii a fost unul care a mers de la eroism până la lașitate.

Au fost unități care au luptat și au luptat destul de bine, și au fost unități care au fugit de pe câmpul de luptă, armata română fiind nevoită să intervină.

Chiar la Mărășești există o situație în care trupele române și-au făcut cu greu loc cu baionetele peste un pod, pentru că trupele ruse, practic, au fugit în panică de pe linia frontului. Dar, dacă contabilizăm pierderile de la Mărășești, armata română a avut în jur de 27.000 de soldați căzuți, perderi aproximativ egale cu cele ale armatei ruse. Prin prisma pierderilor, putem înțelege că și armata rusă a avut o pondere semnificativă la aceste victorii. Trebuie precizat că există o campanie ofensivă, bătălia de la Mărăști, și apoi a fost o contraofensivă, Mărășești și Oituz, care sunt bătălii defensive. Cumva, ele sunt separate, deși eu cred că ar fi firesc ca Mărășești și Oituz să fie în aceeași caracteristică, pentru că sunt elemente ale aceleiași bătălii”, a mai spus istoricul.

„Categoric sunt importante, prin prisma jertfei, a faptului că Puterile Centrale au fost oprite, pentru că, să nu uităm, nu era vorba numai de pierderea și dispariția statului român, ci și de ajungerea trupelor germane la Odessa. Dezastrul ar fi fost total pentru Antantă, în vara lui 1917”, ne-a mai spus istoricul Manuel Stănescu.

 

Bătălia de la Mărășești

 

Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu - Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației.

Confruntarea a opus Armata României și forțe aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial.

Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

EXCLUSIV
Istoria paralelă scrisă de ruși. Moscova interzice comparația între URSS și Germania nazistă, dar uită de Holodomor
Foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie care au recrutat mii de elevi în perioada comunistă, reclamaţi la Parchet de CNSAS
US Army, la Iwo Jima. Sursă foto: ABC News
EXCLUSIV
Fără SUA, Armata Roșie nu ar fi ajuns niciodată la Berlin. URSS, stat agresor, prezentat azi de Moscova drept victimă
Bratislava evocă rolul Armatei României în eliberarea Slovaciei în cel de-al Doilea Război Mondial
EXCLUSIV
De ce 9 mai e o „invenție” rusească a victoriei în război. Criza de nervi a lui Stalin a făcut ca Germania să capituleze de două ori
Moartea lui Hitler, un mit spulberat după ce Rusia a aprobat analiza rămășițelor. Dictatorul nu a fugit în Argentina
Oradea sărbătorește eliberarea ei de către Armata României, de sub regimul regimul bolşevic al lui Bela Kun, în 1919
Adolf Hitler, la Paris, după capitularea Franței
EXCLUSIV
Evacuarea miraculoasă de la Dunkirk și căderea Parisului. Franța a capitulat nu pentru că a fost înfrântă, ci pentru că s-a predat
A murit veteranul Gheorghe Bădulescu. Nea Gheorghiță a luptat în Armata României la Cotul Donului unde a căzut prizonier
Arhivele Securității de la MApN: Nu au fost predate documentele care ar putea aduce atingere securității naționale
Foto: Masacrul de la Katyn, ce amintește de masacrul de la Fântâna Albă, ambele organizate de trupele sovietice
EXCLUSIV
MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ | Tragedia miilor de români secerați de mitralierele sovietice în aprilie 1941
Zborul Tarom 371. Cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României - Tragedia de la Balotești
„Sfatul Țării”, care a decis la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu Regatul României
EXCLUSIV
UNIREA Basarabiei cu România, 27 martie 1918: Decizia „Sfatului Țării” - „De azi și înainte și pentru totdeauna”
Operațiunea Allied Force. Slobodan Miloșevici putea evita bombardarea Serbiei de către NATO
Ocupația sovietică în România. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii
Ce ne spune ultimul mare război în care a luptat China, despre următorul conflict
Sistemul Brodie, primul ”portavion” al SUA
Ziua în care un MiG-21 al Coreei de Nord a doborât un avion militar al SUA
Gorbaciov, ultimul lider al URSS, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii
Gorbaciov nu regretă nimic din prăbușirea URSS: Perestroika a fost cea mai mare realizare politică
România și coșmarul Mineriadelor din anii '90. Premierul Cîțu: Nu voi permite o mineriadă în mandatul meu
Ion Mihai Pacepa a murit. Enigmele fugii din România, reacția lui Nicolae Ceaușescu și ascensiunea Elenei
Februarie 1965: Primele trupe terestre ale US Army ajung în Vietnam, o greșeală ce a dus la o catastrofă militară
MASACRUL DE LA LUNCA | Sovieticii au secerat sute de români care doreau doar să ajungă în România
Moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea comunistă de la Sighet. „Maniu pleca spre groapa comună și spre gloria eternă”
Secretara unui lagăr nazist, acuzată de complicitate la crimă
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin, în timpul Conferinței de la Yalta. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Conferința de la Yalta și 'împărțirea lumii'. Churchill, Stalin și 'trădarea' României
Podul lui Traian. Construcția lui Apolodor din Damasc peste Dunăre, din timpul campaniei împotriva Daciei, încă un punct de reper
Alex Vraciu, pilotul militar de origine română care a scris istorie pentru SUA: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute
Putin rescrie 'legal' istoria. În Rusia vor fi pedepsiți cei care compară URSS cu Germania nazistă

Ştiri Recomandate

Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
pixel