Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Apărării: Veteranii de război ne-au învăţat lecţia demnităţii şi a patriotismului
Istorie
Data publicării:
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, afirmă într-un mesaj transmis, vineri, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, că cinstirea eroilor şi transmiterea mai departe a faptelor lor de curaj şi vitejie reprezintă cea mai de preţ îndatorire.

,,Avem datoria să transmitem mai departe faptele lor de curaj şi vitejie, cinstirea eroilor noştri reprezentând cea mai de preţ îndatorire pe care o avem. Ei ne-au învăţat lecţia demnităţii şi a patriotismului, ne-au insuflat dragostea de patrie şi spiritul de sacrificiu, dovedind că iubirea de ţară este cea mai nobilă virtute pentru care merită şi trebuie să luptăm până la sacrificiul suprem'', a declarat Tîlvăr, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Demnitarul a arătat că veteranii sunt ''mărturii istorice vii''. ,,Puţinii veterani de război rămaşi printre noi, mărturii istorice vii, reuşesc şi astăzi să ne evoce momentele de mare cumpănă prin care au trecut pentru a-şi îndeplini misiunea sacră, aceea de a elibera ţara de sub ocupaţia străină'', a adăugat ministrul.

El a amintit că, de Ziua Veteranilor de Război, sunt omagiaţi toţi ostaşii căzuţi pe câmpurile de luptă. ,,Gândurile noastre se îndreaptă şi către militarii români care astăzi îşi fac datoria în poligoanele şi câmpurile de aplicaţii din ţară şi în misiuni externe în diferite părţi ale lumii'', a mai spus Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării a exprimat recunoştinţă faţă de militarii veterani pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

,,Suntem datori să ducem mai departe tradiţiile şi renumele Armatei, să consolidăm statutul şi prestigiul militarului român, în spiritul obligaţiei morale pe care o avem faţă de militarii veterani'', a transmis Tîlvăr.

Ministrul a participat, vineri dimineaţă, alături de şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, şi de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, Ciprian Marin, la ceremonia militară şi religioasă de depunere de coroane de la Monumentul Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare.

Pentru a marca această zi, MApN desfăşoară campania ''Recunoştinţă veteranilor de război'', între 20 şi 29 aprilie, care include acţiuni de distribuire a unor pachete cadou pentru cei 1.096 veterani şi veterane de război şi cele 24 de văduve de război de pe teritoriul României şi pentru trei veterani de război din Republica Moldova. Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte, în fiecare an, la 29 aprilie şi a fost instituită prin Hotărâre de Guvern, în 2007. 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Debarcarea lui Hrușciov, o lecție pentru Ceaușescu. Șansele ca Armata să schimbe regimul au fost nule
EXCLUSIV
Istoria paralelă scrisă de ruși. Moscova interzice comparația între URSS și Germania nazistă, dar uită de Holodomor
Foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie care au recrutat mii de elevi în perioada comunistă, reclamaţi la Parchet de CNSAS
US Army, la Iwo Jima. Sursă foto: ABC News
EXCLUSIV
Fără SUA, Armata Roșie nu ar fi ajuns niciodată la Berlin. URSS, stat agresor, prezentat azi de Moscova drept victimă
Bratislava evocă rolul Armatei României în eliberarea Slovaciei în cel de-al Doilea Război Mondial
EXCLUSIV
De ce 9 mai e o „invenție” rusească a victoriei în război. Criza de nervi a lui Stalin a făcut ca Germania să capituleze de două ori
Moartea lui Hitler, un mit spulberat după ce Rusia a aprobat analiza rămășițelor. Dictatorul nu a fugit în Argentina
Oradea sărbătorește eliberarea ei de către Armata României, de sub regimul regimul bolşevic al lui Bela Kun, în 1919
Adolf Hitler, la Paris, după capitularea Franței
EXCLUSIV
Evacuarea miraculoasă de la Dunkirk și căderea Parisului. Franța a capitulat nu pentru că a fost înfrântă, ci pentru că s-a predat
A murit veteranul Gheorghe Bădulescu. Nea Gheorghiță a luptat în Armata României la Cotul Donului unde a căzut prizonier
Arhivele Securității de la MApN: Nu au fost predate documentele care ar putea aduce atingere securității naționale
Foto: Masacrul de la Katyn, ce amintește de masacrul de la Fântâna Albă, ambele organizate de trupele sovietice
EXCLUSIV
MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ | Tragedia miilor de români secerați de mitralierele sovietice în aprilie 1941
Zborul Tarom 371. Cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României - Tragedia de la Balotești
„Sfatul Țării”, care a decis la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu Regatul României
EXCLUSIV
UNIREA Basarabiei cu România, 27 martie 1918: Decizia „Sfatului Țării” - „De azi și înainte și pentru totdeauna”
Operațiunea Allied Force. Slobodan Miloșevici putea evita bombardarea Serbiei de către NATO
Ocupația sovietică în România. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii
Ce ne spune ultimul mare război în care a luptat China, despre următorul conflict
Sistemul Brodie, primul ”portavion” al SUA
Ziua în care un MiG-21 al Coreei de Nord a doborât un avion militar al SUA
Gorbaciov, ultimul lider al URSS, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii
Gorbaciov nu regretă nimic din prăbușirea URSS: Perestroika a fost cea mai mare realizare politică
România și coșmarul Mineriadelor din anii '90. Premierul Cîțu: Nu voi permite o mineriadă în mandatul meu
Ion Mihai Pacepa a murit. Enigmele fugii din România, reacția lui Nicolae Ceaușescu și ascensiunea Elenei
Februarie 1965: Primele trupe terestre ale US Army ajung în Vietnam, o greșeală ce a dus la o catastrofă militară
MASACRUL DE LA LUNCA | Sovieticii au secerat sute de români care doreau doar să ajungă în România
Moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea comunistă de la Sighet. „Maniu pleca spre groapa comună și spre gloria eternă”
Secretara unui lagăr nazist, acuzată de complicitate la crimă
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin, în timpul Conferinței de la Yalta. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Conferința de la Yalta și 'împărțirea lumii'. Churchill, Stalin și 'trădarea' României
Podul lui Traian. Construcția lui Apolodor din Damasc peste Dunăre, din timpul campaniei împotriva Daciei, încă un punct de reper
Alex Vraciu, pilotul militar de origine română care a scris istorie pentru SUA: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute

Ştiri Recomandate

Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
pixel