Narativul Federației Ruse despre cel de-al Doilea Război Mondial plasează Moscova în tabăra victimelor, respingând responsabilitatea Uniunii Sovietice în ceea ce privește declanșarea conflagrației mondiale.
Ruptă din trupul vechiului Principat al Moldovei, în 1812, Basarabia era cedată Imperiului Țarist la finele războiului ruso-turc.
Intrată în război în 1916, după doi ani de neutralitate, pentru Transilvania, printr-o fericită conjunctură, România va reuși să recupereze și Basarabia, împlinind idealul Marii Uniri, la finele lui 1918.
Fără îndoială, în urma Primului Război Mondial, marile imperii au plătit prețul suprem.
Paradoxul face ca cea mai asuprită provincie sub aspectul românismului, Basarabia, care părea sacrificată în urma deciziei de a intra în război alături de Antanta și implicit Imperiul Țarist, să fie prima dintre provinciile care s-au reîntors la patria mamă.
Sigur, nimeni nu putea preconiza în acele momente că Imperiul Țarist se va prăbuși atât de brutal iar Revoluția din Octombrie 1917 va duce la bolșevizarea Rusiei.
După disoluția Imperiului Țarist, Basarabia își proclamă autonomia în octombrie 1917. Atunci are loc și primul „Sfat al Țării” al Republicii Democratice Moldovenești, când președinte al Sfatului este ales Ion Inculeț.
La numai câteva luni, în ianuarie 1918, este proclamată independența. Următorul pas este făcut în martie 1918.
Pericolul bolșevismului era imens. Rusia semnase armistițiu cu Germania, era practic ieșită din război, iar în ianuarie 1918 Chișinăul este ocupat de trupele bolșevice. Basarabia cere ajutorul Regatului României și „Sfatul Țării” revine în fruntea republicii după intervenția Armatei Române.
La 27 martie 1918, acum 102 de ani, „Sfatul Ţării” a adoptat cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 de abţineri, Unirea Basarabiei cu România.

Actul Unirii, 27 martie 1918. Foto: Arhivele Naționale ale României
Elitele politice basarabene și cele românești au meritul de a înțelege realitatea acelor vremuri. Unirea Basarabiei cu România nu doar că era cel mai sănătos drum pentru provincia ruptă cu brutalitate din Moldova în 1812, ci reprezenta repararea Istoriei. La 27 martie 1918 „Sfatul Țării” votează Unirea cu România.
Foto: Decizia redactată a „Sfatului Țării”, preluată din ziarul Drapelul. Organ național politic, apare la Lugoj la început bisăptămânal, apoi, din 1907, de trei ori pe săptămână. Ulterior, din 1919, Drapelul devine cotidian.
Astfel, „În numele poporului Basarabiei, declară (…) În puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi și înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România”.
Documentul semnat de Ion Inculeț, președintele „Sfatului Țării”, în 27 martie 1918, are și 11 prevederi pe care Guvernul României se angaja să le respecte.
Printre cele mai importante puncte, basarabenii solicitau ca „Sfatul Țării” să rămână la conducere pentru realizarea reformei agrare. Organismului care votase Unirea cu România, îi rămâneau în competență votarea bugetelor sau numirea functionarilor administrației locale.
Basarabia solicita să își păstreze autonomia provincială, „Sfatul Țării” fiind ales prin vot universal egal, direct și secret.
Totodată, o altă condiție a Unirii cu România, era ca legile din Basarabia să rămâne în vigoare. Parlamentul României le putea modifica doar dacă la modificări ar fi luat parte și reprezentanții Basarabiei.

Mai mult, în Consiliul de Miniștri (nr. – Guvernul României), Basarabia va avea în permanență doi reprezentanți. Imediat după Unire aceștia vor fi desemnați de către „Sfatul Țării”, urmând ca mai apoi ei să fie aleși din partea reprezentanților Basarabiei din Parlamentul român. Nu în ultimul rând, toate încălcările de lege, survenite până atunci, din motive politice, „în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnestiate”.
În încheierea documentului istoric se precizează că „Basarabia unindu-se ca fiică cu mama sa România, Parlamentul român va hotărâ convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația ei și reprezentanții Basarabiei aleși prin vot universal, egal, direc și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în Constituție a principiilor și a garanțiilor de mai sus”.
„Trăiască Unirea Basarabiei cu România deapururi și pentru totdeauna”, încheie documentul semnat de președintele „Sfatului Țării”, Ion Inculeț, la 27 martie 1918, la Chișinău.
Dar, din păcate, Istoria rămâne impasibilă noțiunilor precum „de-a pururi” sau „totdeauna”. Basarabia a stat alături de patria mamă puțin peste două decenii, până la raptul teritorial din 1940. Prin sacrificiu, implicare de pe ambele maluri ale Prutului, cu ajutorul societății civile, prin curajul și rațiunea clasei politice care trebuie să se ridice la înaintașii ei de acum 102 de ani, se poate corecta din nou o hibă a Istoriei. S-a reușit atunci, se poate și acum…
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Narativul Federației Ruse despre cel de-al Doilea Război Mondial plasează Moscova în tabăra victimelor, respingând responsabilitatea Uniunii Sovietice în ceea ce privește declanșarea conflagrației mondiale.
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat Parchetul General în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii de către foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie, care au recrutat mii de elevi în ultimele două decenii ale dictaturii comuniste din România.
Nu e niciun secret că pentru ruși cel de-al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941, odată cu Operațiunea Barbarossa - invazia Uniunii Sovietice de către Germania nazistă.
Viaţa în libertate şi pace nu trebuie niciodată să fie considerată un lucru asigurat, a declarat sâmbătă preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, cu prilejul Zilei Victoriei împotriva nazismului, relatează Agerpres, care citează agenţia TASR.
Pe 30 aprilie 1945, în plină Bătălie a Berlinului, Adolf Hitler se sinucidea în buncărul său. Soarta Germaniei naziste era de mult pecetluită, Fronturile de Vest și de Est ajunsese atânc în teritoriul german, iar prăbușirea Reich-ului, o chestiune de zile.
Teoriile conspiraționiste au vândut mereu, acaparând publicul însetat de mister. Fie că vorbim de extratereștrii antici, moartea lui Hitler, pasul lui Neil Armstrong pe Lună sau doborârea turnurilor gemene World Trade Center, succesul conspiraţiilor este garantat. Mai ales că apostolii acestor teorii îmbină fapte reale cu pură imaginație. Însă ele rămân doar teorii puerile fără să atingă statutul de adevăr istoric.
Eliberarea oraşului Oradea şi instaurarea administraţiei româneşti, în urmă cu 102 ani, vor fi celebrate marţi în condiţii speciale, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, doar prin glasul clopotelor din bisericile româneşti şi prin ofranda coroanelor de flori ce vor fi depuse la Statuia generalului Traian Moşoiu.
Operațiunea Dynamo sau evacuarea miraculoasă de la Dunkirk a reprezentat o parte a Bătăliei Franței în cel de-al Doilea Război Mondial.
Locotenentul (rtr) Gheroghe Bădulescu a fost printre puținii veterani de război care a luptat la Cotul Donului și care se mai afla în viață în 2021. Din păcate, Nea Gheorghiță a trecut pragul acestei lumi.
În urmă cu două zile, trei cercetători CNSAS au cerut ministrului Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, o decizie urgentă prin care să dispună restituirea tuturor documentelor aparținând fostei Securități, deoarece MApN ar fi trimis selectiv anumite fonduri arhivistice către CNSAS, existând astfel o lipsă de voință în restituirea în integrum a arhivelor. Între timp, MApN a venit cu o primă reacţie, precizând că toate documentele ce privesc fosta securitate au fost trimise CNSAS, cu excepția celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale.
Frumoasa Bucovină de Nord, a Luceafărului Mihai Eminescu și a multor altor mari români, a fost martora, acum 80 de ani, pe 1 aprilie 1941, unui odios masacru despre care și azi mai căutăm adevăruri.
Pe data de 31 martie 1995, în urmă cu exact 26 de ani, avea loc cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României. Atunci, la Balotești, o aeronavă Airbus de tip A310-324, s-a prăbușit în apropierea aeroportului Otopeni. În urma tragediei nu au existat supraviețuitori.
Sunt 103 de ani de când „Sfatul Țării” vota la 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Regatul României.
23 martie 1999. 22 de ani de la una dintre cele mai controversate acțiuni NATO. Alianța ia decizia să bombardeze Serbia, pe atunci parte a Republicii Federative Iugoslavia, decizie cunoscută ca ”Operațiunea Allied Force”. Atacul NATO a început în 24 martie 1999.
Ocupația sovietică a fost cea mai lungă ocupație pe care a suportat-o țara noastră în ultimii 300 de ani. Ea s-a întins pe o perioadă de 14 ani, din 1944 până la retragerea Armatei Roșii în 1958.
Ultimul mare război în care China a fost implicată este conflictul chino-vietnamez din 1979. Sigur că de atunci au trecut foarte mulți ani iar Armata de Eliberare a Poporului s-a schimbat și tehnologizat radical.
Portavioanele au reprezentat întotdeauna o necesitate pentru SUA. Încă din anii 1930 inginerii au încercat să dezvolte o tehnologie care să permită lansarea avioanelor de pe mare fără a avea o pistă. Astfel a luat naștere sistemul Brodie care permitea lansarea și recuperarea avioanelor cu ajutorul unor cabluri.
Se întâmpla pe 15 aprilie 1969, când o aeronavă de tip MiG-21 a Coreei de Nord a doborât un avion de recunoaștere și supraveghere de tip EC-121 al Statelor Unite ale Americii.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a evidenţiat rolul jucat de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în istoria ţării sale şi a lumii, felicitându-l marţi cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, transmite EFE.
Mihail Gorbaciova va împlini anul acesta, pe 2 martie, vârsta de 92 de ani. Gorbaciov a fost ultimul lider al Uniunii Sovietice și secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Zeci de mineri care protestează în subteranul Minei Lupeni din Valea Jiului au anunţat, duminică seara, că sunt dispuşi să intre în greva foamei, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocierile dintre liderii sindicali.
Ion Mihai Pacepa a fost cel care i-a aplicat una din cele mai dure lovituri lui Nicolae Ceaușescu, atât pe plan extern, cât și pe plan intern, după ce a dezertat în SUA în 1978.
Pe data de 9 februarie 1965, acum 56 de ani, în timpul Războiului din Vietnam, primele trupe americane combatante terestre au fost trimise în Vietnam.
În noaptea dintre 6 spre 7 februarie 1941, localitatea Lunca Prutului din Ținutul Herței înregistrează unul din cele mai sângeroase momente ale românilor din Nordul Bucuvoinei, azi teritoriul Ucrainei: Masacrarea cetățenilor români care încercau să treacă granița în Regatul României, de pe teritoriile ocupate de trupele lui Iosif Stalin.
Pe data de 5 februarie 1953 s-a stins din viață unul din cei mai mari lideri politici ai României, Iuliu Maniu. Coincidență, la exact 10 ani distanță de când Iuliu Maniu a trecut pragul acestei lumi, o altă personalitate marcantă a vieții politice românești a decedat tot în închisorile comuniste: E vorba de un alt țărănist - Ion Mihalache.
O fostă secretară a unui lagăr de concentrare nazist a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la crime în câteva mii de cazuri, a anunţat vineri justiţia germană, deschizând astfel calea pentru un viitor proces, relatează AFP.
În urmă cu 76 de ani (4-11 februarie 1945) avea loc celebra conferință de la Yalta, din Crimeea. Atunci, preşedintele american, Franklin D. Roosevelt, premierul Regatului Unit, Winston Churchill, şi conducătorul sovietic, Iosif Stalin s-au întâlnit și au „desenat” Europa într-un moment în care înfrângerea Germaniei naziste era cât se poate de clară.
La finalul lunii ianuarie 106, deci exact acum 1915 ani, celebrul arhitect Apolodor din Damasc a finalizat complet construcția Podului lui Traian.
Pe data de 29 ianuarie 2015 se stingea din viață, la 96 de ani, Alexander Vraciu, de origine română, fost ofițer în US Navy, considerat unul dintre eroii americani în cel de-al Doilea Război Mondial.
Președintele Vladimir Putin a solicitat un pachet legislativ care să interzică comparația între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Generalul în retragere Philip Breedlove, fost Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa, a lansat un avertisment clar pentru Washington: abandonarea aliaților europeni ar fi o eroare strategică majoră, lăsând Statele Unite vulnerabile în fața unor amenințări globale pe care nu le poate gestiona singură.
Dronele cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei au lovit în ultimele ore două instalații importante ale industriei energetice și chimice ruse, într-o nouă demonstrație a capacității Kievului de a lovi în profunzimea teritoriului rus și de a perturba infrastructura care susține efortul de război al Kremlinului.
Conflictul din Ucraina continuă să rescrie manualele de tactică militară, marcând o nouă premieră tehnologică. Brigada a 5-a de Asalt a Kievului a publicat imagini care documentează un eveniment rar și semnificativ pentru cum ar putea arăta viitorul câmp de luptă: un vehicul terestru fără echipaj (UGV), controlat de la distanță, a reușit să intercepteze și să distrugă un transportor blindat rusesc in care se aflau mai multi militari.
În dimineața zilei de 11 decembrie, regiunea Mării Negre a fost din nou în centrul unei activități semnificative de culegere de informații, cu mai multe active ISR (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance) care au operat simultan în sprijinul conștientizării situației NATO de-a lungul flancului estic al Alianței.
Compania britanică BAE primește din partea Marinei Statelor Unite contract uriaș pentru producția a zeci de mii de kituri rachete APKWS, care în Ucraina s-au dovedit a fi veritabile distrugătoare de drone.
Pentru prima dată, Serviciul Danez de Informații Militare (DDIS) a inclus Statele Unite pe lista țărilor care pot reprezenta o potențială amenințare la adresa securității naționale. Evaluarea a fost publicată miercuri, 10 decembrie, într-un raport care marchează o schimbare notabilă în percepția Danemarcei asupra propriilor parteneri strategici.
Prințul moștenitor Mohammed bin Salman a inaugurat facilitățile Bazei Aeriene Regele Salman din sectorul central, la sud de capitala Riyadh. Această inaugurare este un eveniment semnificativ în istoria Forțelor Aeriene Regale Saudite, deoarece baza reprezintă cea mai recentă realizare din cadrul programului cuprinzător de dezvoltare a infrastructurii militare, sporind pregătirea de luptă și consolidând poziția Arabiei Saudite ca putere regională de top în domeniul apărării aeriene.
Anticipând un rol redus al Americii, liderii UE testează deja o coordonare mai profundă. Întrebarea cheie nu mai este dacă Europa va prelua responsabilitatea principală pentru apărarea și securitatea sa, ci când.
Trump confirmă că Statele Unite au confiscat un petrolier în largul coastelor Venezuelei. Potrivit unor surse americane, operațiunea a fost efectuată miercuri de Garda de Coastă a SUA.
Un petrolier suspectat că ar face parte din vasta „flotă fantomă” utilizată de Rusia pentru a ocoli sancțiunile internaționale a fost grav avariat în Marea Neagră, în urma unui atac cu drone navale, au confirmat surse din serviciile de securitate ucrainene. Incidentul, care a avut loc marți, 10 decembrie, marchează o intensificare a campaniei Ucrainei de a perturba exporturile de produse petroliere ale Rusiei.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat, pe 10.12.2025, că, de la începutul acestui an, peste 400.000 de militari angajați pe bază de contract și 34.000 de voluntari au intrat în armata rusă. Anunțul a fost făcut în timpul unei întâlniri privind completarea Forțelor Armate ruse cu militari angajați. Potrivit acestuia, indicatorii planificați pentru recrutarea personalului au fost “aproape îndepliniți”, raportează TASS.
Într-o încercare de a prelua inițiativa diplomatică în fața presiunilor tot mai mari venite de la Washington, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina finalizează un „document fundamental” în 20 de puncte, menit să definească parametrii concreți pentru încheierea războiului cu Rusia.
Thing thank-ul românesc New Strategy Center va organiza sub patronajul MAE conferința „Rebuilding Ukraine: Security, opportunities, investment”.
Dacă cineva își imaginează că războiul Rusiei împotriva Occidentului este o perspectivă îndepărtată, o distopie plasată într-un viitor incert, se înșală amarnic. Războiul a început deja. Nu cu tancuri trecând frontiera Oder-Neisse și nici cu divizii de parașutiști deasupra capitalelor est europene, ci insidios, prin coletărie DHL, incendierea depozitelor și sabotarea căilor ferate.
România face un pas semnificativ spre revitalizarea industriei sale de apărare cu prezentarea iminentă a vehiculului blindat „VLAH”, primul transportor 4x4 de concepție și fabricație autohtonă din perioada post-decembristă. Prototipul va fi dezvăluit oficial la sfârșitul acestei săptămâni la Uzina Automecanica Moreni, marcând un moment de cotitură pentru un sector care a depins decenii la rând de importuri.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că, pe 10 decembrie, a reținut în Portul Odesa o navă de marfă uscată aparținând așa-numitei "flote fantomă" a Rusiei, pe care suspectează de transportul ilegal de produse agricole ucrainene din Crimeea.
Damen Shipyards Group a anunțat că Naval Sea Systems Command (NAVSEA) a selectat designul său Landing Ship Transport (LST) 100. Marina americană prevede construcția a până la 35 de nave LST100 în șantiere navale din Statele Unite, în cadrul programului „Medium Landing Ship” (LSM). Această inițiativă urmărește să consolideze capacitatea Marine Corps de a transporta și debarca unități în medii ostile.
Rusia și-a intensificat în mod fulgerător activitatea strategică și militară în regiunea separatistă Transnistria, cu scopul de a crea un nou focar de tensiune la granița sudică a Ucrainei și de a destabiliza situația politică internă din Republica Moldova. Potrivit surselor ucrainene de intelligence din Direcția Principală de Informații (GUR) a Ucrainei, măsurile Kremlinului marchează începutul unei operațiuni hibride complexe.
Corporația de stat rusă Rostec a anunțat, pe 10.12.2025, că Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au primit în dotare un nou lot de avioane de vânătoare-bombardament de tip Su-34 produse de Întreprinderea de aviație V.P. Chkalov din Novosibirsk.
Livrarea avioanelor militare poloneze MiG-29 către Ucraina este pe cale să se deblocheze după ce în urmă cu doar o lună acest proces continua să fie unul înghețat de mai bine doi ani și jumătate.
Retragerea brigăzii americane dislocate în România a ridicat întrebări privind direcția în care se îndreaptă politica de securitate a Statelor Unite în Europa. Decizia nu este izolată. Aparține unei tendințe mai largi prin care Washingtonul încearcă să își echilibreze resursele între competiția globală și angajamentele din NATO. România nu pierde importanță în acest proces. O transformă într-un actor care trebuie să mizeze pe infrastructură, mobilitate și cooperare regională. În paralel, Polonia își consolidează rolul de putere militară a flancului nordic. Cele două evoluții construiesc o arhitectură de securitate complementară într-un moment decisiv pentru Europa.
Avioane Craiova are întârzieri record în livrarea avioanelor de antrenament modernizate IAR-99 la standardul SM Șoim, fiiind întâmpinate situații tehnice, dar compania românească are și ghinion: Condițiile meteorologice nu ajută grăbirea testelor.
Kremlinul a salutat miercuri ultimele declaraţii ale preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat, într-un interviu acordat Politico, că Rusia a avut "întotdeauna" avantajul militar pe frontul din Ucraina, relatează AFP.
România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător, a afirmat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan.
Acesta a amintit că în ultima zi a vizitei sale de lucru a vizitat fabrica Thales de la Limours, cel mai mare centru de producţie de radare din Europa, un hub tehnologic de vârf.
Șeful statului a fost însoțit de Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe, Radu Miruță, ministrul al economiei care îndeplinește și rolul de ministru interimar al apărării, Alexandru Nazare, ministru al finanțelor , precum și de consilierii prezidențiali Radu Burnete și Marius Lazurcă.
Boeing a realizat prima lansare reală de armament de pe drona MQ-28A Ghost Bat, marcând un moment de referință pentru programul australian de aeronave de luptă colaborative (CCA). Testul, desfășurat deasupra complexului de poligon Woomera (WRC), confirmă că platforma dezvoltată în Australia întră într-o nouă fază, capabilă nu doar să ofere sprijin tactic, ci și să angajeze ținte aeriene cu muniție reală. MQ-28 Ghost Bat sunt produse de Boeing cu industria de apărare din Australia și ar putea fi livrate și în Europa unde Polonia, scrie presa americană, se uită cu interes la noul concept.
NATO prezintă primele informații despre sistemul MEROPS, despre care fostul ministru român al apărării, Ionuț Moșteanu, declara acum mai bine de o lună că se află deja în țară.
La un an după înlăturarea regimului lui Bashar al-Assad în decembrie 2014, cercurile politice și de cercetare americane monitorizează îndeaproape evoluțiile din cadrul noului guvern sirian sub președintele Ahmed al-Sharaa. Acestea subliniază eforturile Damascului de a consolida legăturile cu comunitatea internațională, într-un moment în care se confruntă cu provocări interne, inclusiv stabilitatea politică și reconstrucția economică, precum și cu provocări externe legate de ridicarea sancțiunilor și combaterea terorismului.
Guvernul norvegian a înaintat Parlamentului o propunere de investiții militare fără precedent, solicitând aprobarea pentru achiziționarea unui sistem de rachete cu o rază de acțiune de 500 de kilometri. Această mișcare strategică ar permite forțelor armate de la Oslo să țină sub amenințare, pentru prima dată în istorie, infrastructura militară critică a Rusiei de pe Peninsula Kola, inclusiv cartierul general al Flotei Nordului.
O relație bilaterală care depășește normalitatea diplomatică și un viitor comun „foarte așezat”. Acesta a fost mesajul central transmis de președintele României, Nicușor Dan, după o întrevedere „extrem de cordială” la Palatul Élysée cu omologul său francez, Emmanuel Macron. Vizita a marcat o schimbare de ton în politica externă de la București, axată pe pragmatism militar și o adaptare rapidă la realitățile războiului de la graniță.
Șapte avioane de luptă rusești și două chineze au intrat pentru scurt timp marți (09.12.2025) în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene (KADIZ) a Coreei de Sud, a confirmat armata sud-coreeană. Potrivit Statului major întrunit (JCS) al armatei, avioanele nu au încălcat spațiul aerian sud-coreean, a informat agenția de presă slovacă TASR, care a preluat o știre de la Yonhap.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declanșat o ofensivă verbală fără precedent la adresa aliaților tradiționali ai Americii, descriind Europa drept un continent aflat în declin, guvernat de o clasă politică „slabă” și paralizată de corectitudinea politică.
Confruntată cu o realitate geopolitică tot mai volatilă la granița estică a NATO, Polonia a demarat unul dintre cele mai ambițioase programe de apărare din Europa modernă. De la construirea unui „Scut de Est” fizic și tehnologic, până la reintroducerea cursurilor de supraviețuire pentru civili, Varșovia transmite un mesaj clar: țara se pregătește activ pentru scenariul unui conflict armat.