Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
78 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă
Istorie
Data publicării:
În 1941, agitatorii sovietici au răspândit zvonul că se deschide frontiera. Era de fapt o capcană, un test de loialitate față de Uniunea Sovietică. Un test pe care românii nu l-au trecut. Astfel, o coloană de aproape trei mii de bucovineni îmbrăcați în alb, cu preoți în față, cu icoane și steaguri a pornit spre graniță. La doi kilometri de frontieră îi așteptau mitralierele NKVD.  

Fântâna Albă este localitatea de frontieră în care în ziua de 1 aprilie 1941 trupele NKVD au masacrat aproape 3.000 de oameni. Aveau o singură vină: erau români și își doreau să treacă și să trăiască în România.

În memoria victimelor de atunci, 1 aprilie a fost decretată "Ziua Naţională în memoria românilor victime ale masacrelor, deportărilor, foametei şi altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ţinutul Herţei şi Basarabia", potrivit radio Chisinau.

Despre masacrul de la Fântâna Albă s-a putut vorbi abia în anul 2000. Până atunci acest subiect a fost considerat tabu, iar orice referire la acest eveniment a fost interzisă de către autorităţile sovietice şi mai apoi, de cele ucrainene.

Colega noastră Ina Guțu a realizat un reportaj, acum trei ani, la evenimentele comemorative din pădurea de la Varnița, reușind să vorbească cu ultimul supraviețuitor și rudele victimelor masacrului de la Fântâna Albă.

Reprezentanții Uniunii Interregionale comunitatea românească din Ucraina invită românii de-o parte și de alta a graniței, şi pe toți cei care sunt de bună credință, astăzi, 1 aprilie 2019, la Fântâna Albă pentru a comemora împreună jertfele căzute în 1941 la Varnița, iar în lunea Paștilor la Stejarul lui Ștefan cel Mare, din Codrii Cosminului pentru a-i comemora pe arcașii Domnitorului căzuți pentru neam, credință și patrie. Sunt manifestări tradiționale la care astăzi voi participa români din Regiunea Cernăuți dar și autorități din România și Ucraina.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

EXCLUSIV
Istoria paralelă scrisă de ruși. Moscova interzice comparația între URSS și Germania nazistă, dar uită de Holodomor
Foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie care au recrutat mii de elevi în perioada comunistă, reclamaţi la Parchet de CNSAS
US Army, la Iwo Jima. Sursă foto: ABC News
EXCLUSIV
Fără SUA, Armata Roșie nu ar fi ajuns niciodată la Berlin. URSS, stat agresor, prezentat azi de Moscova drept victimă
Bratislava evocă rolul Armatei României în eliberarea Slovaciei în cel de-al Doilea Război Mondial
EXCLUSIV
De ce 9 mai e o „invenție” rusească a victoriei în război. Criza de nervi a lui Stalin a făcut ca Germania să capituleze de două ori
Moartea lui Hitler, un mit spulberat după ce Rusia a aprobat analiza rămășițelor. Dictatorul nu a fugit în Argentina
Oradea sărbătorește eliberarea ei de către Armata României, de sub regimul regimul bolşevic al lui Bela Kun, în 1919
Adolf Hitler, la Paris, după capitularea Franței
EXCLUSIV
Evacuarea miraculoasă de la Dunkirk și căderea Parisului. Franța a capitulat nu pentru că a fost înfrântă, ci pentru că s-a predat
A murit veteranul Gheorghe Bădulescu. Nea Gheorghiță a luptat în Armata României la Cotul Donului unde a căzut prizonier
Arhivele Securității de la MApN: Nu au fost predate documentele care ar putea aduce atingere securității naționale
Foto: Masacrul de la Katyn, ce amintește de masacrul de la Fântâna Albă, ambele organizate de trupele sovietice
EXCLUSIV
MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ | Tragedia miilor de români secerați de mitralierele sovietice în aprilie 1941
Zborul Tarom 371. Cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României - Tragedia de la Balotești
„Sfatul Țării”, care a decis la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu Regatul României
EXCLUSIV
UNIREA Basarabiei cu România, 27 martie 1918: Decizia „Sfatului Țării” - „De azi și înainte și pentru totdeauna”
Operațiunea Allied Force. Slobodan Miloșevici putea evita bombardarea Serbiei de către NATO
Ocupația sovietică în România. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii
Ce ne spune ultimul mare război în care a luptat China, despre următorul conflict
Sistemul Brodie, primul ”portavion” al SUA
Ziua în care un MiG-21 al Coreei de Nord a doborât un avion militar al SUA
Gorbaciov, ultimul lider al URSS, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii
Gorbaciov nu regretă nimic din prăbușirea URSS: Perestroika a fost cea mai mare realizare politică
România și coșmarul Mineriadelor din anii '90. Premierul Cîțu: Nu voi permite o mineriadă în mandatul meu
Ion Mihai Pacepa a murit. Enigmele fugii din România, reacția lui Nicolae Ceaușescu și ascensiunea Elenei
Februarie 1965: Primele trupe terestre ale US Army ajung în Vietnam, o greșeală ce a dus la o catastrofă militară
MASACRUL DE LA LUNCA | Sovieticii au secerat sute de români care doreau doar să ajungă în România
Moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea comunistă de la Sighet. „Maniu pleca spre groapa comună și spre gloria eternă”
Secretara unui lagăr nazist, acuzată de complicitate la crimă
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin, în timpul Conferinței de la Yalta. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Conferința de la Yalta și 'împărțirea lumii'. Churchill, Stalin și 'trădarea' României
Podul lui Traian. Construcția lui Apolodor din Damasc peste Dunăre, din timpul campaniei împotriva Daciei, încă un punct de reper
Alex Vraciu, pilotul militar de origine română care a scris istorie pentru SUA: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute
Putin rescrie 'legal' istoria. În Rusia vor fi pedepsiți cei care compară URSS cu Germania nazistă

Ştiri Recomandate

Sistem Patriot, Ministerul slovac al apărării / Kinzhal, Russian Federation MoD
EXCLUSIV
De ce Ucraina cere mai multe sisteme Patriot deși sunt informații privind scăderea eficienței acestora contra rachetelor Kinjal
Un „oraș” al dronelor Shahed (FOTO). Sateliții au surprins complexul militar mamut pe care Rusia l-a ridicat în timp record pentru a copleși defensiva Ucrainei
,,Bomba de la Nord Stream'' ticăie la Berlin. O anchetă germană îl indică pe generalul Zalujnîi drept "creier" al sabotajului care a decuplat Europa de dependenţa gazului rusesc
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
Rotația detașamentului român care a operat 4 avioane F-16 din dotarea României în misiuni de Poliție Aerienă a statelor baltice. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Industria română spune că poate deveni un hub de mentenanță pentru blindate și F-16. Centre mobile de mentenanță, mină de aur în contextul războiului din Ucraina?
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
Dronă prăbușită în România în timpul unui nou atac masiv rus la Dunăre împotriva Ucrainei. Eurofighter și F-16 nu au putut decola din cauza vremii
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miza uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
Factura „shutdown-ului” american: 5 miliarde de dolari în rachete HIMARS și AMRAAM, blocate. De ce este Ucraina direct afectată de o criză birocratică a SUA
Apărarea anti-drone a NATO se schimbă: De ce racheta Mark 1 este cea mai mare amenințare pentru dronele ruseşti
Rușii au început mobilizarea rezerviștilor pentru apărarea obiectivelor strategice. În 20 de regiuni, sunt formate detașamente pentru lupta împotriva dronelor
Imaginile din satelit confirmă dezastrul (FOTO/VIDEO). Baza de drone a Rusiei din Aeroportul Donețk, rasă de pe fața pământului după un atac ucrainean
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
A fost livrat al 750-lea sistem HIMARS, un game changer în războiul de artilerie. Câte sisteme HIMARS deține România?
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Galați Security Forum: Securitatea Europei și războiul din Ucraina, teme centrale dezbătute de experți și decidenți politici
Explozii în portul strategic Tuapse. Rusia, lovită din nou de drone în "pilonul" petrolier al maşinăriei sale de război de la Marea Neagră
Șeful armatei Ucrainei: Orașul Pokrovsk este sub control, intensitatea atacurilor inamice a scăzut
Sursă foto: Alexandru Aioanei, Baza 71 Aeriană
EXCLUSIV
Reînarmarea lucidă: 10 lecțiile de la București pentru o Românie care vrea să conteze. De la exemplul Centrului F-16 la pulberi
Avioanele Super Tucano ar putea fi marea surpriză din flota Ucrainei. Ce poate face un Super Tucano și nu poate un F-16 sau Gripen
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Bombardiere strategice americane B-52H au fost dislocate în Spania pentru misiunea “Bomber Task Force 26-1” în teatrul de operații european
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
pixel